Muncitor la Ford. Viata in uzina si farmecul ei

Viata in uzina m-a fascinat mereu: disciplina, rigoarea, precizia si pulsul propriu al fabricii sunt, toate, speciale. Locul asta traieste dupa propriile reguli, iar in interior exista o adevarata comunitate. O familie. La fel ca-n viata, in uzina gasesti oportunitati, eroi, prieteni si pericole la orice pas. Daca n-as fi ajuns sa scriu despre masini, cel mai probabil le-as fi facut cu mana mea. Asa ca iata-ma in uzina Ford din Craiova, muncitor.

Sa muncesc la Ford Craiova, pentru o zi, este pentru mine o buna ocazie sa inteleg mai bine masinile despre care scriu de zece ani. Iar pentru aproximativ 1000 de oameni din zona Craiovei portile uzinei Ford sunt deschise, pentru ca acum se fac angajari. Si sunt foarte multe posturi scoase la concurs. Aproape 1.000, dupa cum spuneam.

Asa ca am experimentat viata unui nou angajat la Ford.

Aceasta este a doua „provocare de uzina” pe care o accept din partea celor de la Ford pentru ca in vara lui 2014 am lucrat cu alti 7 colegi din presa la o masina Ford B-MAX, alba. Tot asa, in ideea de a intelege mai bine masinile despre care scriem. Poti reciti acel articol AICI.

Acum, insa, atentia mea cade pe oameni.

Cursul despre siguranta in uzina e obligatoriu. Aproape ca ramai mut dupa ce-l faci. Pare greu de crezut ca intr-o tara atat de aproximativa se poate lucra atat de riguros. Si e bine sa te calibrezi mental pentru asta. E spre binele tau. Aflu ca in uzina Ford n-au mai fost accidente de munca de mult.

La ultimul, in 2014, un muncitor din uzina de motoare si-a prins un deget intr-un utilaj. Asta pentru ca a incercat sa rezolve lucrurile din mers, contrar procedurilor si instructajului primit. Accidentul lui e o lectie buna pentru noii veniti: indisciplina te poate lasa fara degete sau fara viata, in uzina.

Din fericire pentru mine, invat de la cei mai buni.

Vasile – lucrul bine facut s-a nascut in mainile sale

Primul om din ziua mea de lucru e Vasile Busu. Are 48 de ani, sta langa Craiova si are un fiu care abia si-a facut buletinul. Sotia e plecata la lucru in strainatate. Vasile lucreaza de 30 de ani in uzina auto din Craiova. A prins Oltcit, Daewoo si Ford. Sudor de meserie, Vasile e incredibil de prietenos si… uman.

Sincer sa fiu, am intalnit adesea oameni care fac din comunicare o meserie si care nu se pot ridica la performantele de relationare interumana ale lui Vasile.

Pentru a lucra la Ford face naveta in jur de 40 km pe sens, in fiecare zi, alaturi de alti doi colegi si vecini din localitatea Marsani. Impart costurile cu GPL-ul si le mai da si de la uzina 50 de lei de fiecare pe luna pentru transport. La final de luna ies bine facand „car sharing”. Pentru cine se gandeste ca trebuie sa stai in Craiova sa lucrezi la Ford, iata un exemplu ca se poate si altfel.

Daca vrei, poti!

In 1-2 ore am invatat sa fac ce face el. E mult spus ca sunt la fel de pregatit sa fac fata oricarei situatii in care poate ajunge un sudor modern si experimentat, dar am invatat procesele de baza si miscarile. Ai putea sa ma lasi in postul acela o ora fara sa ma supraveghezi. Ochelarii de protectie si manusile sunt obligatorii. Scanteile te pot lasa fara vedere, iar elementele din metal pe care le manevrezi te pot taia la maini cat ai clipi. Protejat fiind, esti in perfecta siguranta.

Postul lui Vasile e cu totul special. El sudeaza structura de rezistenta laterala la impact a lui Ford B-MAX. Celebrul stalp B „inexistent” la aceasta masina, din punct de vedere vizual, este, de fapt, ascuns in rama usilor laterale. Prin urmare, cadrul metalic al acestor usi trebuie sa fie foarte rezistent. Fara sa-si dea seama, prin fiecare miscare a lui, Vasile Busu contribuie la siguranta unor familii in cazul unui nefericit impact lateral intr-un Ford B-MAX.

Munca e repetitiva, dar suficient de variata ca miscari cat sa nu te plictisesti. La cei 48 de ani si 30 de ani de munca, omul nostru e vioi si intr-o forma fizica de invidiat. Uneori aspectul acesta e trecut cu vederea. Poate parea mai usor sa lucrezi intr-un birou toata ziua decat sa fii sudor intr-o uzina. Dar, pe termen lung, viata de uzina nu doar ca te extenueaza in fiecare zi, ci te si tine mai sanatos zi de zi! Pana sa-l intalnesc pe Vasile nu mi-am pus niciodata problema asa.

Tonusul sau este molipsitor, fizic si psihic. Il apreciez cu atat mai mult cu cat isi foloseste mainile pentru a lucra, iar din nastere are degetele de la o mana dezvoltate insuficient. M-am simtit stanjenit sa-l intreb despre asta. Am crezut ca sunt urmele unui accident de munca. Nu, Vasile imi spune ca asa s-a nascut si nu a considerat niciodata asta o problema, un handicap.

Ma bucur enorm ca am avut ocazia sa fiu coleg de uzina, cateva ore, cu un sudor atat de prietenos, de vertical si de limpede la minte. Oamenii ca el sunt cei care transforma „Romania lucrului bine facut” din slogan de campanie electorala in realitate. Si Vasile Busu a facut asta si in comunism, si in tranzitie, si in boom-ul economic si in criza. Si o face si acum, cand uzina Ford din Craiova se pregateste sa intre intr-o noua etapa infloritoare.

Imi povesteste cu drag despre familia si casa lui. Si despre Oltcit: “Eu chiar si dupa atatia ani as sti ce am de facut. Sudam pe vremuri cu clesti, nu cu roboti, ca acum. Daca imi aduci sculele de atunci si materialele, le-as folosi fara greseala si acum!”.

Mady – doamna de fier

Maria Lazarescu e sefa de sectie. Ea e responsabila de 85% din caroseria lui Ford B-MAX. Este, practic, sefa lui Vasile Busu. Toata lumea ii spune Mady sau… doamna Mady.

E o femeie de fier: cu suflet bun, dar intransigenta. S-a vazut reconvertita profesional la 50 de ani. A lucrat toata viata „la birouri”, la planseta, in departamentul studii. Ea a fost responsabila de puntea fata de la Oltcit.

Romanca fiind, a invatat franceza cand era tanara, gratie lucrului cu francezii care faceau Oltcit la Craiova. A venit Daewoo si a invatat engleza, dar trebuia sa foloseasca si translatori pentru lucrul cu coreenii. A venit Ford si aptitudinile de engleza au trebuit imbunatatite si mai mult. In plus, a trecut de la departamentul studii, din zona de birouri, direct pe linia de productie, in uzina. E drept, nu intr-un post de baza, ci pe o pozitie de sef, cum era si normal.

Un coleg al ei, Corneliu Tataru, lucra pe vremea Daewoo la vanzari si dezvoltarea retelei de service. Si el s-a reconvertit profesional si a ajuns in uzina. Nu i-a fost usor, insa acum n-ar mai pleca de acolo.

Sa fii sef nu e mereu usor. Si cu siguranta nu e usor sa te reinventezi la 50 de ani. Iata o frumoasa poveste de viata din Oltenia.

“Cand am venit aici aveam 50 de ani, iar fiul meu era student la Medicina. Invatam cu el. El invata pentru facultate, iar eu engleza. Facultatea de Medicina e grea! El isi pierdea rabdarea si spunea ca nu mai poate. Eu il incurajam si ii spuneam ca eu invat engleza si am 50 de ani! In plus, nu mai lucrazem niciodata in uzina. Dar am invatat statie cu statie, robot cu robot, piesa cu piesa. Desi mi-a fost greu sa ma adaptez, acum n-as mai pleca de aici!”, povesteste Mady.

Ea isi aminteste cu amuzament intalnirea cu presedintele Ford, pe vremea cand performantele ei lingvistice modeste au facut-o totusi placuta in fata inaltului oficial.

“Cand a venit presedintele Ford, in loc sa zic <<I am the only woman here>>, am spus <<I am the one woman here>>. La care al a zambit si mi-a spus <<I am one president too!>>”

Mariana – meseria e bratara de aur

Ii parasesc pe Vasile si pe Mady, din sectia de caroserie, si merg la sectia de montaj final. Aici indrumatorul meu este operatorul Mariana.

Lucrurile sunt ceva mai alerte la montaj final pentru ca trebuie sa lucrezi cu un obiect aflat permanent in miscare. Caroseria se misca, avanseaza pe linie, iar tu o echipezi cu ce prevede fisa postului tau. In cazul Marianei… deschizi capota, o blochezi pe deschis, montezi sinele de plafon, apoi apuci prima surubelnita electrica, doua suruburi si o piesa care se monteaza pe arcul plafonului, strangi suruburile, iei sase suruburi si alta surubelnita electrica, infiletezi patru dintre ele in partea superioara a aripii spate, montezi capacul (bucata de aripa), adaugi si celelalte doua suruburi. Apoi reiei operatiunea.

Totul se petrece in circa un minut.

Usurinta cu care se misca Mariana, si ea cu o experienta de peste 30 de ani in uzina auto din Craiova, ma face sa ma simt tanar si obosit. Mai mult decat atat, ea afiseaza o frumusete interioara si exterioara iesite din comun pentru varsta ei.

Apasati de viata si de probleme, multi oameni la 50 de ani au chipul pamantiu, privirea alienata, dintii stricati si pe fata lor se citeste o scazuta stima de sine. Ei bine, Mariana e in zona total opusa: are parul ingrijit, indreptat cu atentie, buzele rujate discret, pielea frumoasa si dantura luminoasa. Si mai e ceva: are acea sclipire in ochi a unui om sanatos fizic si psihic. Dupa 30 de ani de lucru in uzina auto din Craiova, Mariana isi traieste a doua tinerete.

Si, in rest, e un om realizat. Fiica ei este in Bucuresti, lucreaza in domeniul resurselor umane, iar fiul sau lucreaza in cadrul unei afaceri cu termopane in Craiova. Cu sotul se vede mai rar, pentru ca e sofer de tir. Desi pare mai usor sa conduci si sa te plimbi prin tara sau prin Europa decat sa montezi in 60-80 de secunde niste piese pe o masina… viata ei este mult mai previzibila si mai sigura in fabrica decat o poate avea orice om pe strada, in trafic.

Nu mi se pare politicos sa va spun cat castiga Mariana, desi mi-a spus. Cadem insa de comun acord ca pentru Craiova e o suma buna. Iar alternativele sunt mult mai putin atractive.

Si mai e un aspect. Disciplina de uzina nu inseamna numai obligatii, ci si drepturi si beneficii.

“Lucrez aici de 30 de ani. Niciodata, dar absolut niciodata, nu mi-a intarziat salariul o zi. Daca ziua de leafa pica sambata sau duminica, suntem platiti de vineri. Chiar azi e zi de salariu, apropo! (…) Avem prime de Paste, de Craciun si de vacanta. Nu pot sa ma plang, dimpotriva, sunt recunoscatoare”, spune Mariana.

Din perspectiva mea, un om de media, cu venituri variabile si aleatoare, aceasta siguranta vine, parca, din alta lume. Si ca mine sunt mii de angajati din Romania.

E senzational sa vezi din interior pulsul uzinei, mersul lucrurilor si al oamenilor. Pauzele de 8 minute la fiecare doua ore si pauza de 22 de minute de la jumatatea programului. Sa iti iei pranzul la masa cu colegii olteni, printre roboti si utilaje in care o companie a investit timp si bani. Cu un pic de ghinion aici putea sa nu mai fie nimic, sa se aleaga praful, cum s-a intamplat la Aro. Ne-ar fi stricat o fabrica Land Rover acolo? Nu cred.

In fine, eu mi-am dorit mereu sa cunosc mai indeaproape oamenii care tin sus exportul Romaniei, prin produse cu valoare adaugata mare, cum sunt masinile. Si dintotdeauna am vrut sa petrec mai mult timp in „societatea din uzina”. Recunosc, am ramas cu un gust placut in urma acestei zile de lucru. Oamenii chiar fac diferenta si ma bucur nespus ca am apucat sa lucrez cateva ore cu fiecare dintre cei trei protagonisti ai acestui articol.

Romania frumoasa exista, nu trebuie decat sa deschidem ochii s-o vedem!