Ce inseamna o propunere onoranta pentru tine? Interesant e ca si eu as fi raspuns altceva inainte de a primi sansa sa lucrez in uzina Ford din Craiova, timp de doua zile, si sa fiu unul dintre cei 3.500 de oameni care duc la indeplinire ceva maret in fabrica vietii: crearea unei masini. O masina care, cu putin noroc, va circula pe strada zeci de ani, va fi iubita, spalata, chiar injurata, va fi martora unor partide de amor pe bancheta din spate si va plimba una sau mai multe familii spre destinatii pentru care au strans bani cateva luni sau un an. De la prima foaie de tabla si pana la pornirea motorului… in randurile de mai jos.
Ideea e simpla si probabil rar intalnita: opt jurnalisti auto participa activ, timp de doua zile, la producerea modelelor Ford B-MAX, la Craiova. Pentru una dintre masini ne dam peste cap si lucram in cat mai multe posturi cu putinta, pentru ca e singurul B-MAX din acea zi produs pentru piata din Romania si tinem noi neaparat sa aiba amprenta “made in Romania, by automotive media”.
Desi am ajuns sa montez o instalatie electrica intr-o masina la sfarsit de mai, anul 2014, povestea mea incepe cu 14 ani mai devreme, in 2000. Elev lenes fiind, intr-un moment important al vietii, examenul de capacitate, am luat nota mica si, previzibil, am sfarsit prin a ajunge, timp de un an, elevul Grup Scolar Industrial Nr. 19 RATB. Urma sa devin electrician auto. Dupa o jumatate de an in care, doua zile pe saptamana, am dat la pila si am gaurit cu bormasini industriale ca sa produc “camere de stingere” pentru tramvaie, am renuntat la scoala RATB. Am urmat un indelung parcurs de ridicare educationala, cu multa munca, multe lacrimi si multe decizii radicale, prin care, in fine, am ajuns ce sunt astazi.
Intalnirea mea cu fabrica, din postura unui simplu muncitor, are o valoare emotionala deosebita. E ca si cum ti-ai parasi copilul dupa nastere, iar dupa ce nu l-ai vazut 30 de ani te apuca plansul cu ocazia revederii. Acum e mare, stapan pe sine si duce o viata buna, independent de o decizie a ta din trecut. O decizie despre care nici tu, nici el, nu stiti daca a fost buna sau rea…
Traian si cataforeza
Uita ce ai vazut la “How it’s made” despre uzinele auto! Viata bate filmul, iar la Craiova asta se intampla in fiecare zi, cu o cadenta de o masina/minut.
O mica sala de sedinte devine vestiar pentru noi, cei opt. Patru dintre noi merg cu Traian la vopsitorie, ceilalti patru merg la caroserie.
Traian pare un tip sensibil, usor stanjenit in sala de sedinte. Vorbeste putin, timid, si pare genul de om slab. Dar Traian se ridica de pe scaun si, timp de jumatate de zi, e tatal nostru! Odata iesit din sala de sedinte, curtea fabricii e a lui. Merge repede si hotarat spre vopsitorie, locul in care se simte stapan pe situatie si in care e cel mai bun de acolo. E ca un jucator de sah care isi regaseste ritmul cand se intoarce la piesele lui din lemn, dupa ce a incercat cateva minute sa joce fotbal pe Arena Nationala.
“Cobori si urci scarile doar tinandu-te de balustrada”, e o lectie pretioasa in uzina, spusa de Traian. Ceva atat de simplu si usor de facut te poate scapa de accidente de munca foarte grave.
“Nu stiu ce veti retine din tot ce va voi spune, dar vreau sa ramaneti cu o idee despre cum lucreaza fabrica. In locurile in care masina trebuie sa stea putin, caroseriile merg pe o singura linie. In locurile in care trebuie sa stea mai multe minute, linia se imparte in mai multe si caroseriile se regrupeaza undeva, mai incolo, intr-un loc in care pentru operatiunile necesare nu e nevoie de prea mult timp”, explica Traian.
Dintr-o data, schema liniei de fabricatie de la intrarea in sectie nu mai pare la fel de complicata.
Caroseriile, deja facute in alta parte a fabricii, primesc un skid care le va purta peste tot, pana ce vor sta pe propriile roti. Seamana cu relatia dintre o mama si pruncul ei, in primele noua luni: mereu nedespartiti, la bine si la greu. Aceste skid-uri arata ca niste sanii. Sunt niste suporti din metal. Muncitorii ii numesc “schiuri” pentru ca arata ca unele si suna aproape ca termenul englezesc original.
Cand te uiti in lungul vopsitoriei ea seamana cu o garnitura de metrou lunga de peste 100 de metri. In interior pasagerii sunt caroseriile, purtate de “schiuri” prin tot felul de substante colorate si mirositoare care vor face tabla goala numai buna de vopsit si rezistenta la rugina 12 ani, garantat. Plimbarea caroseriilor prin “metrou” seamna cu un fel de botez cu ape chimice, in miscari de dans. Schiurile si metroul isi fac treaba neperturbate de vreun om. E un peisaj SF in care masinile produc masini. O laboranta, cu halat alb, verifica concentratia substantelor si face corectiile necesare, din cand in cand.
De la Traian aflu si cate ceva despre trecut. Pe vremea Daewoo la vopsitorie era fum toxic, iar adesea muncitorii din sectiile apropiate veneau sa vada daca nu cumva a luat foc ceva. Acum se simte miros de vopsea, dar dupa primele minute te obisnuiesti. Dupa patru ore petrecute acolo nu m-am resimtit in vreun fel, desi ma asteptam la dureri de cap sau euforie.
“Cel mai mare impact pozitiv aici la Craiova l-a avut Citroen, iar apoi Ford. Citroen a gandit totul impecabil, cu procese de productie moderne si loc pentru dezvoltari ulterioare ale uzinei. Vorbim deci de o temelie solida. Coreenii faceau lucurile mai din mers… asa. La Ford exigenta e maxima, iar siguranta noastra e pe primul loc. La inceput regulile lor mi s-au parut absurde, dar dupa vreo doi ani am inceput sa inteleg de ce, in final, ele sunt bune pentru angajat”, povesteste Traian.
Dupa mai bine de o ora petrecuta pe langa cuptoare e vremea sa trec in partea mai interesanta si in care chiar fac ceva. Departametul de control verifica starea vopselei si face retusuri. Exista cate un post cu cate un om care verifica o anumita parte a caroseriei. E un loc in care am la dispozitie un minut sa verific si sa remediez defectele de vopsire, defecte care iau forma unor mici scame in stratul de lac sau de vopsea.
Cu o mana tin freza, cu cealalta borcanelul cu apa si cel cu pasta de polish. Dupa cateva secunde, sub mainile mele, un mic punct care agata la mana a disparut ca prin minune, fara niciun fel de urma. E greu sa tii pasul cu linia de fabricatie, care se misca mereu. Pe langa o vedere agera iti trebuie dexteritate, atentie si capacitate de a corela tot corpul, avand un un singur scop: zero defecte!
Nea’ Marin, ciocanul si doamna Silvia
Niciodata nu am avut o senzatie de responsabilitate mai mare decat atunci cand am trecut la treaba cu doua foi de tabla si un ciocan. Pentru vreo 30 de minute tine de mine sa montez intariturile pentru plafon, in dreptul montantilor A si B, sub atenta indrumare a lui nea’ Marin. Doamna Silvia pune si ea, la randul ei, doua bucati de tabla, pe partea cealalta a caroseriei.
Cu ciocanul indoi clemele de fixare, atent sa nu dau prea tare sau prea incet. O manevrare gresita a ciocanului poate deteriora caroseria, iar asta inseamna risipa de timp si bani pentru a remedia defectul. Dupa cateva minute reusesc sa fac operatiunea in timpul normat. Deja ma simt mai sigur pe mine si munca in uzina nu-mi mai pare atat de grea.
Nimic nu avea sa-mi dea de banuit ce va urma.
Daniel de la PSD si instalatia electrica
La vreo 30 de ani, Daniel e rapid si tacticos ca un dansator de breakdance. In doar un minut monteaza instalatia electrica in compartimentul motor. Sunt multe cabluri de introdus prin multe gauri, clipsuri de fixat pe caroserie si capace din cauciuc de prins in zone cheie, astfel incat cablurile sa nu fie taiate de foile de tabla prin care trec.
Daniel are un aer proaspat de roman descurcaret si inteligent, foarte responsabil si atent. Desi timpul normat pentru operatiune este de un minut, el o poate face si in 30 de secunde. Eu am nevoie, in medie, de trei minute…
Colegii de la posturile de langa Daniel sunt glumeti si fac bascalie si de mine, si de el. “Ia zi ma, il iei cu tine la PSD. Vezi! Sa nu asculti ce zice asta. Te spala pe creier si te baga in partid”, glumeste colegul care monteaza claxoane.
Dupa ce montez instalatia electrica in vreo cinci masini la rand, am pe mine un litru de transpiratie. E un post solicitant si greu. Cel mai greu intalnit de mine in uzina.
“Mai lasa-l, ma, sa respire. Nu vezi ce curg apele pe el!”, il indeamna pe Daniel colegul de la claxoane, razand.
“Ia ziceti ma, cand erati si voi invatacei ca mine, nu transpirati la fel?”, le raspund cu o intrebare, jumatate glumind, jumatate vorbind serios.
“Mai rau!”, spun in cor, razand in hohote, Daniel si colegii din prejma.
Dupa vreo 20 de instalatii electrice montate, vine si B-MAX-ul alb destinat pietei din Romania. Ma concentrez si reusesc sa-mi termin treaba. Am capatat un pic mai multa dexteritate si ma motiveaza ideea ca vreau sa fac totul perfect, din respect pentru clientul care a comandat deja aceasta masina. Nu stiu cine e, dar ii respect alegerea si ca, indirect, multumita lui, Daniel are un loc de munca, iar eu am sansa sa lucrez cu instalatii electrice, asa cum poate s-ar fi intamplat daca n-as fi abandonat scoala RATB-ului in 2001.
Nea’ Sorin si sculele asistate
E vremea pentru un nou post care sa-mi redea incredere in mine. Nea’ Sorin e si el vechi in uzina, la fel ca nea’ Marin si doamna Silvia. Meseria lui este sa stranga suruburile pentru puntea fata a lui B-MAX, utilizand doua scule asistate foarte puternice.
Ghidez cheia pe surub, aplic forta, apas pe buton si gata. In cateva secunde surubul este strans la cuplul prestabilit. In caz ca eliberez butonul prea devreme, linia de fabricatie se opreste si pe un monitor de pe margine imi este semnalat ce anume nu am strans cum trebuie. E imposibil sa gresesti. Partea grea este doar sa te incadrezi in timp. Dupa vreo 5-6 masini la care nu prea tin pasul, urmatoarele 30 de minute imi aduc o satisfactie imensa. Sunt constient de importanta acelor suruburi pentru modul in care merge masina si pentru modul in care se comporta la un impact.
Fiind mai batran, nea’ Sorin e mai blazat si mai putin increzator in evolutia uzinei. E bucuros ca are un loc de munca, dar gandeste cu voce tare ca la Dacia un post ca al lui e platit mai bine, iar pe vremea Daewoo viata era mai relaxanta la Craiova, deoarece linia de fabricatie mergea de trei ori mai incet.
Din nou imi trece prin maini B-MAX-ul alb cumparat de un client din Romania. Din nou ma bucur ca un copil care tocmai a mai pus o piesa in lego-ul complicat nimit Ford B-MAX.
Experiente nespuse
Pe langa aceste cateva posturi in care am lucrat, am trecut si prin altele, mai putin interesante sau pe care le-am uitat. Mi-au mai ramas la suflet doamna Doina – cu aerul sau calm si matern, dar si frumoasa Madalina, o olteanca numai buna de luat de nevasta, care monteaza gurile de alimentare cu combustibil la B-MAX.
Unii lucreaza acolo de 30 de ani, altii de 2-3 ani, dar inspira ideea de echipa, dincolo de faptul ca sunt imbracati la fel. Oltenii sunt oameni primitori, deschisi la suflet si la minte, isteti si muncitori. Cu imaginea aceasta frumoasa in minte plec din uzina, plus cate si mai cate experiente si informatii pe care imi rezerv dreptul sa le pastrez in intimitatea si mintea mea.
Experienta din Banie ca muncitor la Ford a durat doua zile, dar imi voi aminti de ea o viata. Sunt de nepretuit mirosurile, sunetele tehnologice, transpiratia si colegii mei de uzina. Si colegii mei de presa, desigur, cei sapte.
Fabrica de automobile din Craiova e locul in care viata complexa a fiecarui om da nastere unui automobil complex, a carui viata imprevizibila abia incepe. Asa functioneaza lucrurile in uzina, fabrica vietii.
