Acasa Industrie Continental: Piata pentru motoare cu ardere interna se va mentine sus pana in 2030, iar tehnologiile autonome sunt mai cerute decat electromobilitatea

Continental: Piata pentru motoare cu ardere interna se va mentine sus pana in 2030, iar tehnologiile autonome sunt mai cerute decat electromobilitatea

de Adrian Mitrea

Automated Driving (sursa - Continental)

Piata pentru motoare diesel si pe benzina cu injectie directa va continua sa fie puternica pana cel putin in 2030, moment in care am putea asista la o plafonare a cererii, estimeaza concernul Continental, furnizor de tehnologie pentru automobile, componente auto, anvelope si servicii. Compania spune ca, in prezent, este foarte mare cererea pentru sistemele de asistenta a soferului si tehnologiile care permit masinilor sa se conduca singure, Continental alocand pana la 8.000 de ingineri acestor dezvoltari, fata de 1.000 pentru segmentul electromobilitatii.

„In viitor, masinile vor fi pur electrice, complet conectate si autonome, dar acestea nu sunt singurele schimbari majore. Motorul cu ardere interna inca are ani de glorie in fata. (…) Noi credem in mobilitatea pur electrica, iar in acest sens am investit peste un miliard de euro in ultimii ani, la nivel mondial, in 15 proiecte ce vizeaza sectorul productiei. (…) In viitor, componentele si sistemele noastre pentru masini electrice vor genera valoare mai mare decat solutiile noastre pentru motoare cu ardere interna”, a declarat presedintele concernului Continental, Elmar Degenhart, cu ocazia conferintei anuale de bilant tinuta in martie.

Potrivit acestuia, dupa anul 2030 vom asista, probabil, la o aplatizare a curbei de crestere a cererii pentru motoarele cu combustie interna.

„Industria consacrata are suficient timp sa se adapteze la electromobilitate”, a spus Degenhart.

In ceea ce priveste noile sisteme de propulsie pentru masini, pana in 2020 concentrarea va ramane pe sistemele hibride, iar apoi se va face o alocare a resurselor si a interesului mai degraba spre tehnologiile pur electrice.

„Comenzile de produse si sisteme pentru masini hibride si masini electrice au crescut cu 17,2% in 2016, la peste 1,4 miliarde euro”, a spus Wolfgang Schafer, membru in consiliul de conducere al Continental responsabil de finante, legislatie si IT.

Sistemele de tip Fuel Cell, care utilizeaza hidrogenul pentru a furniza electricitate pentru propulsia masinilor, va reusi sa fie mai interesanta decat este acum dupa 2030, din punctul de vedere al tehnologiei si din perspectiva comerciala, estimeaza Continental.

Mutarea interesului producatorilor auto catre electromobilitate era de asteptat sa se faca greoi. Tehnologia este scumpa si interesul comercial de a scoate maximul de profit din tehnologiile actuale este mare. Chiar si asa, lideri ai industriei auto, fie ca vorbim de componente, fie ca vorbim despre automobile, au inceput deja de ani buni sa investeasca in electromobilitate si imping tot sectorul auto in aceasta directie.

„Sunt convins ca un mare pas inainte in tehnologia bateriilor este necesar pentru a permite masinilor electrice sa progreseze. (…) In jurul anului 2025 cred ca va reusi sa se faca vizibila tehnologia noua de electroliti, trecerea de la electroliti solizi la electroliti lichizi, a declarat seful Continental.

Tehnologiile pentru condus autonom, adaptabile pentru orice tip de motorizare a masinii, sunt o tendinta care a prins mult mai bine in randul producatorilor auto decat electromobilitatea. Acest lucru era cumva previzibil, dat fiind faptul ca si o masina diesel poate fi autonoma, nu trebuie neaparat sa fie electrica.

O dimensiune a interesului pentru tehnologiile autonome poate fi masurat, la furnizorul Continental, prin numarul de ingineri care se ocupa de aceste sisteme in prezent.

„Avem acum circa 5.000 de ingineri si vom merge pana la 8.000 de oameni alocati special pentru masini autonome si digitalizare. Pe zona masinilor electrice avem circa 1.000 de dezvoltatori”, a declarat Elmar Degenhart, raspunzand unei intrebari pe acest subiect pusa de 0-100.ro in teleconferinta.

Continental spune ca exista o crestere mare pentru sistemele de asistenta pentru sofer, comenzile din partea producatorilor auto urcand cu peste 3 miliarde euro in 2016. Continental spune ca a investit, in ultimii ani, peste un miliard de euro pentru sisteme de asistenta avansata a soferului si condus autonom.

Masina viitorului va fi un computer pe roti si va avea nevoie de o putere de calcul uriasa deoarece va trebui sa interpreteze cantitati uriase de informatii neprocesate. Aceste masini vor trebui sa proceseze echivalentul a patru filme HD in fiecare secunda, potrivit lui Degenhart.

„Exista un o tendinta de orientare a constructorilor auto dinspre elemente mecanice catre sisteme electronice si software dedicate masinilor pe care le produc. Automatizarea, electrificarea si digitalizarea mobilitatii necesita mai mult software. Acest lucru are doua efecte: Costuri mai mari cu cercetarea si dezvoltarea (R&D) pe de-o parte si, pe de alta, costuri mai mici cu tehnologizarea si echipamentele”, a spus Wolfgang Schafer, in conferinta.

Continental se asteapta ca cifra de afaceri a companiei sa creasca cu pana la 6% in 2017, spre 43 miliarde euro. Cat despre productia auto mondiala, se asteapta o crestere de 1%, la aproape 94 milioane automobile si vehicule comerciale usoare.

„Industria auto trece acum printr-o transformare care lasa urme si asupra afacerilor mature si puternice. Masinile, asa cum le stim azi, vor fi complet diferite in 10-15 ani. Electrificarea, automatizarea si digitalizarea aduc masinilor cele mai mari transformari din istoria de 130 de ani a automobilului”, a spus presedintele Continental.

Pentru industria automobilului nu doar schimbarea necesita atentie si masurile corecte, ci si mediul politic si economic volatil de la nivel global, dupa cum explica Degenhart: „In forma de top din punct de vedere financiar si un pionier al tehnologiei – asa se prezinta Continental astazi. Si trebuie sa fim intr-o pozitie de top, observand cu ingrijorare evolutiile mondiale: protectionism, populism, iesirea UK din UE. Incertitudinile politice si economice cresc. Ne asteptam la turbulente in piete fara sa avem niciun fel de avertisment inainte. In acest context, un lucru este foarte important pentru noi: viteza. Sa acceleram rapid si sa franam brusc, si in siguranta, cand este nevoie. Acesta este raspunsul nostru la volatilitate si incertitudine”.

Prin cele cinci divizii ale sale, Chassis & Safety, Interior, Powertrain, Anvelope si ContiTech, corporatia a inregistrat in anul 2016 o cifra preliminara de afaceri de 40,5 miliarde euro si are in prezent peste 220.000 de angajati in 56 de tari.

1 comentariu

averageJoe 17 martie 2017 - 18:34

relativ simplu. Sunt cateva camere a caror iesire trebuie procesata constant si e vb doar de procesarea de imagine aici. Apoi toti algoritmii pentru conducere autonoma, car2car comunication. si alte nave…

Reply

Lasa un comentariu