Acasa Fiat Sergio Marchionne de la Fiat – Chrysler spune ca ar vrea ca Volkswagen sa cumpere compania. Germanii raspund ca au alte probleme pe cap

Sergio Marchionne de la Fiat – Chrysler spune ca ar vrea ca Volkswagen sa cumpere compania. Germanii raspund ca au alte probleme pe cap

de Vlad Barza

Sergio Marchionne (sursa - Reuters)

Sergio Marchionne, carismaticul sef al Fiat-Chrysler, este unul dintre oamenii importanti din domeniul auto care sustin fuziunile si achizitiile ca fiind singura solutie de supravietuire. Ca raspuns la cumpararea Opel de catre Peugeot-Citroen, italianul spune ca e convinsa ca „la momentul relevant”, Volkswagen va face o oferta de fuziune pentru Fiat-Chrysler (FCA), fiindca tranzactia PSA-Opel ameninta in special dominatia grupului german. Rugat sa dea o replica, seful Volkswagen Matthias Muller a spus ca grupul sau are alte probleme si ca nu s-a mai intalnit cu Marchionne de luni de zile.


Marchionne a incercat de mai multe ori sa gaseasca un partener de fuziune pentru Fiat-Chrysler, sperand sa fie vorba de divizia Opel a General Motors. Francezii au preluat insa Opel acum, iar Marchionne spera ca in viitor grupul Volkswagen va veni la el sa discute pentru o posibila fuziune VW-FCA. El spune ca ar fi o miscare normala fiindca Peugeot, Citroen si Opel devin a doua forta in industria auto europeana si ameninta direct Volkswagen.

Insa lucrurile nu sunt deloc simple. Volkswagen are 24% din piata europeana si cota nu i-a fost afectata de scandalul emisiilor, in timp ce PSA ajunge la 16% cu ajutorul Opel, diferenta fata de VW ramanand mare. In plus, la nivel mondial diferenta de marime dintre grupul Volkswagen si Fiat-Chrysler este mare, germanii vanzand peste 10 milioane vehicule/an, in timp ce italo-americanii vand sub 5 milioane unitati.

Intrebat la Salonul Auto de la Geneva despre afirmatiile lui Marchionne, seful Volkswagen a spus ca nu se pune problema niciunui fel de discutii si ca nu s-a mai intalnit de luni bune cu Marchionne.

Sergio Marchionne spune de ani buni ca vrea sa gaseasca o companie partenera pentru a fuziona si ca industria auto poate supravietui doar prin consolidare. A purtat discutii cu diversi mari jucatori din piata si au aparut multe zvonuri, insa nimic nu s-a concretizat. Seful Fiat spune ca fuziunea aduce un plus imens fiindca doua grupuri care isi unesc operatiunile pot face economii extrem de mari.

Grupyul FCA detine marcile Fiat, Chrysler, Alfa Romeo si Jeep. Intrebat daca are de gand sa vanda veuna dintre marci, mai ales ca in ultimii ani au fost zvonuri legate de Alfa Romeo, el a spus categoric ca nu. „Cat sunt eu aici nu se va vinde nimic, dupa ce plec pot face ce vor”.

Marchionne spune ca in industrie climatul este unul de incertitudine, singura certitudine fiind ca nu viitor motoarele diesel de capacitate mica.

„Orice altceva este in discutie. Problema nu este la o anumita tehnologie, ci daca si-o poate permite clientul”.

Surse: Automotive News, Autocar

Lasa un comentariu