Acasa Piata Auto De Black Friday, prin Autovit.ro s-au vandut masini in valoare de aproape 1,7 milioane euro

De Black Friday, prin Autovit.ro s-au vandut masini in valoare de aproape 1,7 milioane euro

de Vlad Barza

Black Friday-autovit ro (sursa - Autovit)

Platforma de anunturi Autovit.ro a avut vineri, 18 noiembrie 2016, peste 50 de autoturisme la oferta de Black Friday, iar pana luni erau semnate contracte pentru aproape 80% dintre masinile ofertate si se asteapta incheierea altor tranzactii in zilele imediat urmatoare, spune compania. Cea mai scumpa masina vanduta a fost un Ferrari California, in valoare de 136.800 de euro, pret redus la 119.880 de euro.


Discountul mediu oferit a fost de 5.640 de euro, iar procentual reducerea a fost in medie de 17% din valoarea masinii.

Cea mai mare reducere s-a ridicat la 37.970 de euro si a fost oferita pentru un BMW Seria 7 (pret de Black Friday: 113.911 de euro, redus de la 151.881 de euro). De altfel, aceasta a fost si cea mai cautata masina pe site-ul dedicat Black Friday.

Printre modelele prezente in oferta de Black Friday 2016 s-au numarat Lexus Seria RX450, Audi Q7, BMW seria 6, Mercedes Benz E220, Toyota Prius Hybrid, VW Golf, VW Passat, Mini Cooper, Seat Leon, Ford Focus, Skoda Superb, Renault Fluence si multe altele.

In premiera, la editia din acest an a Black Friday au fost ofertate pe Autovit.ro camioane, utilitare usoare si tractoare, dintre care 60% au fost vandute in aceeasi zi.

„Am dorit sa acoperim in aceasta editie, ca si in cele precedente, cat mai multe segmente de pret. Astfel, am avut oferte ce au plecat de la 1590 euro (pret redus de la 1990 euro pentru un Renault Symbol din 2007) si au ajuns pana la 467.999 euro, pret redus de la 492.000 euro pentru un Bentley Bentayga.”, spune Cristian Cojocaru, director de vanzari la Autovit.ro.

Lasa un comentariu