Acasa Tehnologie VIDEO: In Singapore sunt testate primele taxiuri autonome

VIDEO: In Singapore sunt testate primele taxiuri autonome

de Vlad Barza

Taxiuri autonome nuTonomy (sursa - nuTonomy)
Taxiuri autonome nuTonomy (sursa - nuTonomy)

In Singapore au inceput testele cu primele taxiuri capabile sa se conduca singure si pasagerii pot incerca gratuit masinile intr-o zona de 4 kmp din bogatul stat asiatic. Sunt doar sase masini Renault si Mitsubishi pentru inceput, iar in masina se gaseste un sofer care sa intervina in caz de nevoie. In Singapore este foarte costisitor sa detii o masina personala, iar taxiurile sunt foarte populare.

O companie numita nuTonomy a montat lasere, camere video si software pe masini electrice Renault Zoe si Mitsubishi i-MiEV, dandu-le astfel un grad inalt de autonomie. Sunt sase masini de test, pana la final se doreste sa fie 12 si scopul este 2018 sa existe o flota de cateva zeci.

nuTonomy a primit autorizatia de a testa aceste vehicule intr-un cartier de 4 kmp numit “one-north” si punctele de preluare si debarcare a pasagerilor sunt fixe. Testele sunt gratuite pentru publicul care vrea sa participe, oamenii au inceput sa se inscrie pe liste si cateva zeci de persoane vor fi invitate intr-o prima faza.

nuTonomy a fost creata in 2013 de doi profesori de la MIT si a reusit sa convinga autoritatile din Singapore sa primeasca autorizatia de a testa aceste masini pe strazile orasului.

Singapore ia foarte in serios masina care se conduce singura si are si un comitet guvernamental in acest domeniu. Secretarul pe probleme de transport al statului Singapre spune ca forta de munca este insuficienta si exista si constrangerile legate de spatiul redus, astfel ca masina autonoma poate ajuta depasirea acestor probleme.

Un reporter Associated Press care a testat masina spune ca soferul de test a intervenit o singura data cand in fata taxi-ului a intrat o alta masina.

<br<

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre