Lamborghini a vandut un numar record de 3.500 de masini anul trecut, insa compania vrea sa ajunga la 7.000 in 2019 datorita SUV-ului Urus. Compania investeste sute de milioane de euro in uzina italiana, vrea sa isi creasca numarul de dealeri cu 20% si scopul este ca marca sa isi pastreze exclusivitatea, noteaza Reuters.
Stefano Domenicali, CEO al companiei, spune ca SUV-ul va fi lansat in 2018, iar aceasta super-masina ar trebui sa isi gaseasca cel putin 3.500 de clienti/an. Estimarea este ca masina va costa 200.000 de dolari in SUA si tinta este reprezentata de oameni cu multi bani din China, SUA, Orientul Mijlociu si Rusia.
Conceptul SUV-ului a fost prezentat in premiera la Beijing, in 2012, iar discutiile erau atunci legate de pericolul ca un SUV sa strice imaginea marcii super-sportive. Acum consensul este ca acest lucru nu se va intampla si, mai mult, in 2020 va fi lansata o varianta plug-in hybrid a masinii si ar putea fi un punct de pornire si pentru testarea vehiculelor autonome.
Lamborghini a vandut un numar record de 3.500 de masini anul trecut in lume, SUA fiind cea mai mare piata, cu o mie de masini livrate. Compania investeste anul acesta cateva sute de milioane de euro la uzina de la Sant’Agata Bolognese unde productia se va dubla in urmatori ani, iar efectivele vor creste cu 500 de persoane.
Si numarul de dealeri va creste de la 132, la 160.
Lamborghini a livrat 792 de masini in tarile UE anul trecut, cel mai bun rezultat de pana acum. Recordul precedent fusese de 789 de unitati, in 2007. Anul acesta vanzarile in UE au mers bine, iunie fiind cea mai buna luna din istoria companiei, cu 140 de unitati livrate.
In Europa, modelul Huracan costa de la 203.000 euro, iar Aventador, de la 365.000 euro.