Acasa Piata Auto Piata auto din Romania bifeaza o noua crestere in aprilie, tot fara Rabla

Piata auto din Romania bifeaza o noua crestere in aprilie, tot fara Rabla

de Adrian Mitrea

BMW i3 94 Ah (sursa - BMW)

Inmatricularile de automobile noi in Romania au crescut cu 12,6% in aprilie si cu 18,7% in primele patru luni, semn ca vanzarile au mers bine chiar si fara mult-asteptatul program Rabla. Si inmatricularile de masini la mana a doua aduse din afara tarii au mers bine, cu o crestere de 24,7% in aprilie si 20% in primele patru luni, reiese din datele Directiei Regim Permise si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Aceste cifre arata ca piata auto din Romania si-a revenit, in special in ceea ce priveste masinile de companie. Persoanele fizice inca reprezinta putin din totalul clientilor de masini noi, iar cei mai multi dintre clientii persoane fizice prefera masinile la mana a doua.

In cifre absolute, in aprilie au intrat in circulatie in Romania 6.174 automobile noi, o crestere de 12,6% fata de cele 5.482 unitati inmatriculate in aprilie 2015.

Pentru intervalul ianuarie-aprilie vorbim de un total de 23.645 unitati, +18,7% fata de cele 19.915 masini noi intrate in circulatie in primele patru luni din 2015.

La second hand avem 30.158 masini aduse din afara in aprilie (fata de 24.714 masini in aprilie 2015, +22%) si un total de 88.674 unitati in primele patru luni ale anului (fata de 73.824 unitati rulate in primele patru luni din 2015, +20%).

Judecand dupa aceste cifre, romanii persoane fizice si firmele din tara au acum situatii financiare mai bune si cheltuie mai multi bani pe masini fata de cum o faceau in urma cu cativa ani, in perioada 2008-2013 vanzarile fiind in permanenta scadere. Din 2014 vanzarile de masini noi au inceput sa-si revina si o tot tin pe o tendinta ascendenta de atunci.

Este de asteptat ca Programul Rabla, care in 2016 are cel mai intarziat start fata de toti anii anteriori, sa aduca un un impuls si mai mare in piata de masini noi, in special la marcile populare in piata: Dacia, Skoda, Volkswagen, Ford si Opel.

Lasa un comentariu