Acasa Piata Auto Ce masini au cumparat europenii in februarie: Golf, Polo si Clio conduc clasamentul, iar vanzarile de masini sport au explodat

Ce masini au cumparat europenii in februarie: Golf, Polo si Clio conduc clasamentul, iar vanzarile de masini sport au explodat

de Adrian Mitrea
Volkswagen Golf GTI Clubsport (sursa - 0-100.ro)
Volkswagen Golf GTI Clubsport (sursa - 0-100.ro)

Modelele Volkswagen Golf, Volkswagen Polo si Renault Clio au fost cele mai cumparate trei automobile in Europa in luna februarie, noutatea fiind faptul ca Polo a facut schimb de loc cu Clio fata de aceeasi luna a anului trecut. Se pare ca vanzarile Volkswagen nu simt prea tare criza de imagine a marcii. De remarcat este si faptul ca vanzarile de masini sport au explodat in februarie, cu un avans al cotei de piata de 61% fata de aceeasi luna din 2015, reiese din datele firmei de cercetare JATO.

In clasamentul cu cele mai vandute 20 de masini in Europa in luna februarie putem observa ca cel mai bine vandut model compact (clasa C) este Volkswagen Golf, iar urmotorul model din segment este pozitionat pe locul 8 si face parte tot din Volkswagen Group: Skoda Octavia. Rivalii consacrati ai lui Golf sunt pozitionati pe locurile 10 (Peugeot 308), 11 (Opel/Vauxhall Astra), si 14 (Ford Focus). Totodata putem remarca ca singura masina premium ce reuseste sa prinda top 20 este Audi A3.

De asemenea se poate observa ca lupta in segmentul B este mult mai stransa, cu Volkswagen Polo lider, urmat indeaproape de Renault Clio, Peugeot 208, Ford Fiesta si Opel/Vauxhall Corsa. Practic, locurile 2-6 din clasament sunt ocupate de masini de clasa mica.

Cele mai bine vandute SUV-ri si singurele care prind un loc in top 20 sunt Nissan Qashqai, Renault Captur, Peugeot 2008 si Opel/Vauxhall Mokka.

Top 20 masini Europa Feb 2016 (sursa - JATO)
Top 20 masini Europa Feb 2016 (sursa - JATO)

Merita observata si evolutia segmentelor. Din datele JATO reiese ca masinile sport au castigat cel mai mult in cota de piata, urmate de segmentul SUV. Evolutia buna a clasei compacte traditionale arata ca interesul pentru masini “potrivite” nu a scazut, dimpotriva.

In segmentul masinilor sport cele mai mari cresteri ale cotei de piata le-au avut Ford Mustang, Mazda MX-5 si Mercedes-Benz SLC, iar in segmentul SUV masinile cu cele mai mari cresteri ale cotei de piata sunt Hyundai Tucson, Renault Kadjar si Suzuki Vitara.

Top segmente auto in Europa Feb 2016 (sursa - JATO)
Top segmente auto in Europa Feb 2016 (sursa - JATO)

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre