Mobile World Congress (MWC) din Barcelona, dedicat tehnologiei si conectivitatii, este pretextul ideal pentru ca Ford sa arate a treia generatie a sistemului de infotainment SYNC si, mai mult decat atat, si o versiune restilizata a SUV-ului Kuga. Pe Ford Kuga este disponibil odata cu aceasta restilizare un motor turbo diesel de 1,5 litri (120 CP) si SYNC 3, iar comercializarea este asteptata pe piata este asteptata in aceasta vara. Aceste noutati Ford vor fi expuse si la Salonul Auto de la Geneva (3-13 martie).
Ford Kuga pune accentul pe tehnologie odata cu aceasta restilizare:
- SYNC 3
- Parcare fara maini in spatii alaturate
- Active City Stop imbunatatit
- Motor 1.5 TDCi de 120 CP
Kuga a fost varful de lance al extinderii in segmentul SUV pentru Ford in Europa, fiind comercializat prima data in 2008. Vanzarile au crescut la un record de 102.000 unitati in 2015 (+19 % comparativ cu 2014). Ford se asteapta sa depaseasca 200.000 de SUV-uri vandute in Europa pentru prima data in 2016 – o crestere de peste 30% in comparatie cu 2015.
Ford a utilizat peste 22.000 de comentarii si pareri obtinute din studii de cercetare si chestionare pentru a se asigura ca SYNC 3 sa fie sistemul cel mai orientat catre clienti.
SYNC 3 ofera o performante mai bune si recunoasterea mesajelor in alte cinci limbi a fost adaugata. Doar apasand pe un buton si spunand „am nevoie de cafea”, „imi trebuie benzina” si „trebuie sa parchez” soferii pot sa localizeze cafenele, benzinarii sau parcari auto in apropiere si pot gasi gari, aeroporturi si hoteluri.
Soferii de Ford Kuga pot opera ecranul tactil de 8 inch al SYNC 3 in acelasi mod in care isi folosesc telefoanele inteligente. O interfata noua include butoane mai mari, mai usor de manevrat si permite pentru prima data gesturi de „ciupire” (pinch) si trecere cu degetele pe ecran (swipe).
Utilizatorii de iPhone pot activa Apple CarPlay, cea mai inteligenta si sigura cale de a folosi iPhone-ul in masina, permitandu-le soferilor sa initieze apeluri, sa acceseze muzica, sa trimita si sa primeasca mesaje, sa obtina rute optimizate pentru conditiile de trafic si multe altele, in timp ce ei se concentreaza la drum.
Utilizatorii de Android pot activa Android Auto – sistem care face aplicatiile si serviciile pe care soferii deja le cunosc si le iubesc accesibile intr-o forma sigura. Este vorba despre aplicatii precum Google Search, Google Maps si Google Play. Software-ul poate fi actualizat prin Wi-Fi.
SYNC 3 ofera de asemenea SYNC AppLink pentru clienti, permitand activarea vocala de pe locul soferului a unei game de aplicatii smartphone care includ acum pentru prima data MyBoxMan, HearMeOut, AccuWeather, Cadena Ser si Los 40 Principales.
De asemenea, Ford Kuga face condusul si parcarea mai simple pentru clienti, folosind tehnologiile Ford de asistenta pentru soferi. Noua functionalitate Perpendicular Parking imbunatateste tehnologia Active Park Assist semi-autonoma deja existenta pe Kuga. Folosind senzori ultrasonici suplimentari, la apasarea unui buton, functia Perpendicular Parking permite soferilor sa localizeze spatiile de parcare de langa alte masini, precum si paralele cu drumul, si directioneaza masina catre ele in timp ce soferul controleaza doar acceleratia si frana, iar masina se ocupa singura de manevrele executate din volanul.
Senzorii suplimentari permit tehnologii care ii ajuta de asemenea pe soferii Kuga in timp ce ies din locurile de parcare: Cross Traffic Alert avertizeaza soferii care ies cu spatele dintr-un loc de parcare asupra vehiculelor care vor trece in curand prin spatele lor. Utilizand un radar cu o raza de pana la 40 de metri, sistemul emite trei semnale de avertizare daca detecteaza un vehicul care se apropie din oricare parte.
Sistemul Park-Out Assist ajuta soferii la iesirea dintr-un spatiu de parcare paralela. Dupa ce soferul a ales directia spre dreapta sau spre stanga, sistemul opereaza volanul in timp ce soferul controleaza acceleratia si frana.
De asemenea, Ford Kuga ofera o versiune imbunatatita a sistemului de evitare a coliziunilor Active City Stop care opereaza acum la viteze de pana la 50 km/h, marit de la 30 km/h.
Tehnologia MyKey de ultima generatie permite proprietarilor de Kuga sa programeze o cheie pentru soferii mai tineri care impiedica apelurile primite; restrictioneaza viteza maxima, impiedica dezactivarea asistentei pentru sofer si a elementelor de siguranta, reduce volumul maxim al sistemului audio si dezactiveaza sistemul audio daca ocupantii nu folosesc centurile de siguranta. Sistemul MyKey imbunatatit ofera un numar mai mare de optiuni atat in setarile limitatorului de viteza, cat si ale avertizorului de viteza.
Revenind la tehnologiile specifice prin traditie masinilor, motorul 1.5 TDCi inlocuieste motorul 2.0 TDCi pentru versiunile Kuga cu tractiune fata. Motorul mai mare, cu 150 CP, ramane in continuare disponibil pentru variantele 4×4.
Propulsorul 1.5 EcoBoost vine in versiuni de 120 CP, 150 CP si 182 CP.