Acasa Saloane Auto Conceptul Skoda Vision S prefigureaza inlocuitorul lui Yeti

Conceptul Skoda Vision S prefigureaza inlocuitorul lui Yeti

de Adrian Mitrea

Skoda Vision S (sursa - Skoda)

Skoda Vision S, un concept de SUV care prefigureaza viitoarea gama de SUV-uri a Skoda, incepand cu Yeti si, eventual, chiar si un model mai mic, e gata pentru prezentare la Salonul Auto de la Geneva (3-13 martie).

Skoda spune ca estetica acestui concept este influentata de Cubismul Ceh si de arta boemiana a cristalelor, evocand linii precise, ascutite. Culoarea oficiala a conceptului este Island-Green.

Conceptul de SUV are 4,70 metri lungime, 1,91 metri latime si 1,68 metri inaltime. Ampatamentul masoara 2,79 metri. La baza are arhitectura de vehicul MQB, platforma modulara a Grupului Volkswagen.

Interesant este ca, prin acest concept, Skoda anunta si propulsie hibrida. Este vorba despre un ansamblu de 165 km/225 CP care trimite masina pana la 100 km/h in 7,4 secunde. Performantele de consum si emisii declarate sunt 1,9 litri de benzina pentru 100 km parcursi (45 grame CO2/km) si autonomie de 50 km in mod pur electric.

Ansamblul propulsor este format dintr-un motor 1.4 TSI de 115 kW/156 CP cu 250 Nm si un motor electric de 40 kW/54 CP si 220 Nm integrat in cutia de viteze DSG.

Un al doilea motor electric, de 85 kW/115 CP si 270 Nm actioneaza rotile din spate, complet independent de cele din fata, fara o legatura mecanica intre ele (ex: cardan).

Bateria are o capacitate de 12,4 kWh si este pozitionata sub bancheta din spate.

Skoda Vision S (sursa - Skoda)

citeste AICI toate stirile legate de Salonul Auto de la Geneva 2016

Lasa un comentariu