Volkswagen se arata pregatita sa cumpere la valoarea pietei masinile pentru care s-au raportat niveluri ale emisiilor de CO2 cu cel putin 10% mai mici decat in realitate, scrie Financial Times, citand un oficial al companiei. Compania a confirmat la inceputul lui noiembrie ca la 800.000 de masini, emisiile de CO2 sunt mai mari in realitate, decat cele declarate, asta insemnand ca si consumul este mai mare. Pentru aceste problema compania germana a pus deoparte doua miliarde de euro.
Spre deosebire de scandalul pacalirii emisiilor poluante, despre care se vorbeste din 18 septembrie si pana in prezent, in acest al doilea scandal nu mai este vorba de un software mincinos, ci pur si simplu de o minciuna in „hartii”. Insa una care va supara publicul mai mult.
La 800.000 de masini, din care 100.000 cu motor pe benzina, nivelul emisiilor de CO2 declarat este mai mic decat cel real si, cum emisiile de CO2 sunt strict legate de consum, si acolo sunt iregularitati.
S-au raportat cifre eronate la masini Volkswagen, Seat si Skoda cu motoarele diesel de 1,4 litri 1,6 si 2 litri. construite dupa 2012. Sunt insa incluse si masini pe benzina, cu motorul de 1,4 litri ACT prezent pe Polo, dar vineri Volkswagen a spus ca sunt afectate mai multe motoare pe benzina: 1,0 TSI, 1,2 litri TSI,1,8 litri TFSI si 2.0 litri TFSI.
In aceste conditii, cei de la Volkswagen admit ca trebuie sa tina cont de faptul ca unii clienti vor dori sa renunte la masini, suparati fiind ca au fost mintiti, iar compania spune ca ia in calcul si varianta buy-back-ului.
Acum, modelele in cauza sunt testate de organizatii independente pentru a se vedea care sunt emisiile reale, iar daca cele declarate in materialele de marketing sunt cu mai mult de 10% mai mici, este foarte posibil ca omul sa isi poata revinde masina la dealer, la pretul pietei.
Volkswagen a pus deoparte doua miliarde euro pentru problema emisiilor de CO2 eronate, ceea ce inseamna o medie de 2.500 euro/masina. Este insa de asteptat ca diferente mai mari de 10% intre emisiile reale si cele declarate sa fie la o parte redusa dintre masini, astfel ca, mai mult ca sigur ca buy back-ul va fi o solutie pentru un numar redus de clienti.
Scandalul emisiilor de CO2 va fi mai rau primit de clienti decat cel al noxelor fiindca emisiile de CO2 sunt un instrument puternic de marketing, companiile laudandu-se cu valori cat mai mici, mai ales de sub 100 grame/km.
Tot mai multi producatori scot in fata valorile mici de CO2, fiindca in functie de acestea se calculeaza si impozitele si tot in functie de ele se traseaza si tintele de emisii la nivelul UE.