Acasa Ferrari Ferrari isi incepe drumul pe bursa. Cum arata viitorul companiei de 10 miliarde dolari si cat de mult conteaza latura emotionala

Ferrari isi incepe drumul pe bursa. Cum arata viitorul companiei de 10 miliarde dolari si cat de mult conteaza latura emotionala

de Vlad Barza

LaFerrari (sursa - Ferrari)

Ferrari a intrat pe bursa de la New York, iar interesul este foarte mare pentru o companie exclusivista aflata in fata unei dileme. Cum sa aiba rezultate financiare bune, dar sa nu dilueze exclusivitatea marcii? Ferrari a vandut sub 7.500 de masini anul trecut cand a avut si profit de 300 milioane dolari, iar cel mai scump model costa peste un milion de dolari si poate fi cumparat doar de cei care au deja un Ferrari. In strategia de listare compania a mizat mult pe partea emotionala, fiindca este esentiala. „Un om de 70 de ani pare batran intr-o Toyota, dar tanar intr-un Ferrari”, spune un profesor citat de The Guardian.

La IPO compania a vandut 17,2 milioane de actiuni a 52 de dolari fiecare, strangand 893 milioane dolari cu pachetul de 9% pus „la bataie”. Operatiunea inseamna ca Ferrari valoreaza aproape 10 miliarde dolari, dar intrarea pe bursa este gandita sa aduca bani de investitii pentru grupul Fiat-Chrysler care detine majoritatea actiunilor Ferrari. Actiunile se tranzactioneaza incepand cu ziua de miercuri sub indicativul „RACE”

Fiat-Chrysler vinde practic 9% din actiunile pe care le detine la Ferrari si in viitor ar putea ceda alte 10%, intentia fiind ca cele doua companii sa se separe. Daca listarea va fi una de succes, grupul Fiat-Chrysler va strange fonduri pentru extinderea brand-urilor Alfa Romeo, Jeep si Maserati.

Ferrari a vandut anul trecut 7.255 de masini, valoarea totala a vanzarilor fiind 2,5 miliarde euro, in timp ce profitul a fost de aproximativ 250 milioane dolari. Dilema este cum poate Ferrari sa-si creasca veniturile si profitul fara a dilua exclusivitatea marcii. Italienii au excl;us lansarea unui SUV si nici nu vor sa ajumga sa produca 20–25.000 de masini/an.

Marci precum Bentley si Lamborghini isi vor duce vanzarile la nivel record prin lansarea unor SUV-uri, insa Ferrari nu vrea sa urmeze aceasta cale. Mai mult, in trecut s-a zvonit ca marca si-a propus sa vanda anual peste 10.000 de masini, insa Sergio Marchionne a negat.

Exclusivitatea marcii se va dilua mult, se tem sefii companiei, criticii spunand ca acest lucru se intampla deja din cauza parcurilor de distractii Ferrariworld si mai ales din cauza numarului tot mai mare de magazine Ferrari Store.

O treime dintre masinile Ferrari se vand in SUA unde vanzarile sunt aproape la fel de mari decat in intreaga Uniune Europeana. Pe bursa, actiunile Ferrari pornesc de la 52 dolari, plafonul maxim stabilit (intervalul fiind intre 48 si 52 dolari).

Ferrari a adoptat o straregie diferita fata de alte companii ce au intrat pe bursa, sefii grupului italian fiind constienti de puterea emotionala a brand-ului. „Noi nu vindem masini, vindem vise”, spunea Luca di Montezemolo, cel care a condus peste 20 de ani compania. Si avea dreptate, dat fiind ca mii de oameni comanda anual masini pentru care vor astepta si peste doi ani.

Vara aceasta proprietarii de Ferrari au primit scrisori in care sunt invitati sa cumpere actiuni la companie. in plus, multi oameni vor dori sa detina actiuni la companie, chiar daca nu isi permit o masina a marcii. Modelele Ferrari vechi au obtinut preturi record la licitatii si multi le asociaza cu investitii extrem de reusite. Numele Ferrari este in general asociat cu o investitie sigura, iar aceasta perceptie ajuta si la bursa.

Strategia adoptata de Ferrari demonstreaza ca sefii companiei inteleg cat de mult conteaza emotia pentru o parte dintre investitori „Beneficiile utilitare ale unui Ferrari nu sunt diferite fata de cele ale unei Toyota. Ambele te duc din punctul A in punctul B, dar Ferrari-urile au beneficii emotionale si expresive care lipsesc la o Toyota. Un om de 70 de ani pare batran intr-o Toyota, dar tanar intr-un Ferrari”, spune Meir Statman, profesor la Santa Clara University, citat de The Guardian.

Lasa un comentariu