Cati dintre cei 600.000 de angajati ai Volkswagen stiau despre soft-ul care pacalea testele de emisii? Cateva zeci, cateva sute, mai multe mii? Intrebarea este captivanta si raspunsul intarzie, compania fiind intens criticata ca insista pe faptul ca o mana de oameni a pus totul la cale, fara stiinta conducerii. Asa ceva este posibil doar daca se adevereste o teorie denumita „normalizarea deviantelor”, teorie conform careia inginerii au imbunatatit soft-ul in atat de multe etape, incat diferentele erau imperceptibile de la o etapa la alta, insa au ajuns sa fie uriase de la prima pana la ultma etapa.
The NewYorker scrie despre acest scenariu, facand o paralela cu teoria enuntata de sociologul Diane Vaughan legata de cauza dezastrului navetei Challenger din 1986 cand sapte astronauti au murit. In anii dinaintea dezastrului, inginerii au efectuat lansari la temperaturi tot mai reduse, mult sub nivelul de siguranta acceptat si au presupus ca nimic nu se poate intampla. Au fost noua lansari intre 1983 si 1986 la temperaturi exterioare tot mai reduse. Inginerii au tras concluzia ca nu este niciun risc sa se faca o lansare la o temperatura putin mai redusa, dar s-au inselat si naveta a explodat.
Practic, ingnerii au facut din anormal, ceva normal, iar teoria este numita „normalizarea deviantei”. Daca la fel a fost si in cazul Volkswagen, asta presupune ca inginerii au inceput acum sapte ani cu mici optimizari si mici reglaje ale soft-ului masinilor diesel si apoi in mai multe etape au tot facut schimbari.
Fiindca diferentele de la o etapa la alta erau minime, nu li s-a parut nimic iesit din comun, totul parea o optimizare inofensiva. Insa in toti acesti ani soft-ul a evoluat atat de mult incat in timpul testelor, emisiile au ajuns sa fie si de 40 de ori mai mici decat cele pe care masina le emana pe sosea. Suma micilor modificari a creat o uriasa schmbare ce a starnit cel mai mare scandal din istoria prestigioasei industrii auto gernane.
Chiar si asa, e greu de crezut ca totul a trecut neobservat timp e 7-8 ani, mai ales ca software-ul este extrem de complicat si modificarea lui necesita vaste cunostiinte despe motoare si o colaborare intre mai multe divizii Volkswagen. Teoria conform careia cativa ingineri cu imaginatie au conspirat intr-un colt pentru a instala un soft ce a ajuns pe 11 milioane de masini, este greu credibila.
Insa care ar fi explicatiile, cum de a putut fi tinut secretul atat de multi ani? The New York avanseaza doua explicatii.
1. Sa folosesti software-ul pentru a pacali regulamentul nu pare mereu ilegal. Softwre-ul schimba intr-un fel relatia noastra cu lucrurile si regulile ne par mai maleabile sau chiar arbitrare.
2. Inginerii germani sunt oameni mandri si li s-a parut frustrant cand au vazut ca tehnologic nu se pot conforma regulilor dure cu emisiile din SUA. Poate unii au considerat testele ca fiind exgaerate, astfel ca li s-a parut justificat sa utilizeze software pentru a trece de aceste teste.
Cand inginerii au vazut ca nu exista chip sa se conformeze regulilor stricte de emisii, probabil ca li s-a parut jenant si au cautat rapid solutii. Ramane de vazut daca sefii mari au ordonat – sau macar au tolerat acest set urias de trisari. Cealalta varianta ar fi ca Volkswagen sa fi avut o cultura in care inginerii au reusit sa pacaleasca in miod subtil si cu pasi mici regulile, fara ca managerii de top sa fi stiut…
