Acasa Curiozitati Capitala Norvegiei vrea sa interzica accesul masinilor in centrul orasului

Capitala Norvegiei vrea sa interzica accesul masinilor in centrul orasului

de Redactia 0-100.ro

In Oslo (sursa - Wikimedia Commons)
In Oslo (sursa - Wikimedia Commons)

Autoritatile din Oslo vor ca din 2019 masinile sa nu mai aiba acces intr-o vasta zona din centrul orasului unde locuiesc o mie de oameni, insa lucreaza 90.000 de oameni. Masura este parte a unui plan de reducere la jumatate a emisiilor de gaze cu efect de sera, insa multi nu sunt de acord, mai ales ca vor fi probleme cu aprovizionarea centrelor comericale. Norvegia este un exemplu unic pentru industria auto fiindca un sfert din masinile noi vandute sunt electrice. Cel mai vandut model este Volkswagen e-Golf care, datorita subventiilor, este mai ieftin decat Golf-ul diesel, „penalizat” de uriase taxe.

Capitala Oslo vrea sa bifeze inca un lucru rar: va deveni prima capitala a unei tari producatoare de petrol care nu va mai investi in industria combustibililor fosili, lucru neobisnuit.

Masurile de interzicere a masinilor in centrul orasului se refera la o zona unde locuiesc sub 1.000 de oameni, insa unde lucreaza 90.000, multi deplasandu-se cu masina,

Norvegia are energie electrica foarte ieftina si a incurajat enorm achizitia de masini electrice, in medie subventia fiind de 16.000 euro pentru un astfel de model, cea mai mare suma oferita de un stat. In acelasi timp, masinile pe benzina si cele diesel vin cu taxe piperate la inmatriculare si la vanzare, asftel incat devin descurajant de scumpe si nu e de mirare ca un Volkswagen Golf diesel ajunge sa coste 40.000 de dolari, in timp ce un e-Golf 100% electric poate fi cu cateva mii de dolari mai ieftin.

In Oslo exista 700 de statii publice de incarcare si deja sunt prea putine pentru un parc auto din ce in ce mai mare. Sunt planuri ca numarul sa treaca de 1.000.

Propunerea interzicerii masinilor in centrul capitalei a suparat multa lume, comerciantii atragand atentia ca 11 din cele 57 de centre comerciale din Oslo se afla in zona vizata si vor aparea mari probleme cu aprovizionarea.

In Norvegia numarul masinilor electrice a depasit 66.000 de unitati, in timp ce in Romania nu exista nici 100…

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre