Motoare 2.0 TDI, 1.6 TDI si posibil si 1.2 TDI, care echipeaza 2,8 milioane de masini in Germania ar avea in unitatea electronica de management a motorului (ECU) instalat software-ul care pacaleste testele de emisii, a anuntat ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt. Urmeaza in curand sa aflam cate masini Volkswagen TDI sunt afectate si in Romania deoarece Registrul Auto Roman (RAR) a cerut lista si lucreaza indeaproape cu producatorul, importatorul si dealerii.
Cele 2,8 milioane de masini care ar fi efectate in Germania fac parte din lotul de 11 milioane de masini anuntate la nivel mondial de Volkswagen Group la cateva zile dupa ce a izbucnit scandalul.
Este posibil sa fie vorba de cateva zeci de mii de unitati vizate si in Romania, daca ne uitam la vanzarile de motoare diesel ale Volkswagen Group in Romania, in ultimii ani.
Cert este ca RAR “a contactat conducerea reprezentantei Grupului Volkswagen in Romania si a cerut transmiterea, in cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale marcilor care apartin Grupului Volkswagen pentru care s-au folosit astfel de dispozitive sau tehnici, precum si actualizarea listei tipurilor de vehicule, pe masura ce aceste informatii vor fi comunicate de catre constructor/autoritatea de omologare responsabila”, dupa cum se arata intr-un comunicat al institutiei.
Autoritatea de omologare responsabila la care se refera RAR este cea germana in acest caz. Ea poarta raspunderea, nu RAR.
“Registrul Auto Roman va lua masurile necesare in functie de definitivarea listei cu tipurile de vehicule vizate si va tine cont de masurile administrative pe cate autoritatile germane vor hotari sa le aplice Grupului Volkswagen”, a anuntat RAR.
Reamintim ca marcile Volkswagen si Audi, ambele parte din Volkswagen Group, sunt acuzate in SUA ca ar fi utilizat setari speciale ale computerelor masinilor pentru a detecta cand functioneaza in regim de testare a emisiilor si consumului asfel incat sa consume mai putin si sa aiba emisii mai reduse. Poti vedea filmul evenimentelor AICI.
Scandalul a prins in doar cateva zile proportii mondiale, Volkswagen Group anuntat ca sunt 11 milioane de masini diesel afectate de scandalul privind emisiile poluante si consumul de carburant.
Volkswagen risca penalitati de pana la 18 miliarde de dolari dupa ce compania a fost acuzata ca a realizat un program software pentru masinile diesel ce inseala autoritatile de reglementare ce masoara emisiile toxice. Cu alte cuvinte, Volkswagen risca penalitati civile de 37.500 de dolari pentru fiecare masina care nu respecta regulile federale din SUA privind emisiile in atmosfera.
Exista 482.000 de masini diesel in patru cilindri ale marcilor Volkswagen si Audi, vandute din 2008 si pana acum, toate implicate in acest scandal privind emisiile.