Automobilul si bicicleta sunt mai mult decat niste obiecte si chiar mai mult decat niste mijloace de transport obisnuite. Ele reprezinta simboluri ale mobilitatii in general si ale mobilitatii personale in special. De aici povestea devine complicata, ego-urile sunt mari, iar relatiile dintre soferi si biciclisti par sa fie deteriorate definitiv. Si totusi… cine are dreptate?
N-as vrea sa va plictisesc cu amintiri din copilarie. Promit sa rezum totul in cateva randuri.
Copil fiind, am inceput sa merg pe bicicleta, din moment ce nimeni nu-ti da permisul de conducere cand 5-6 ani, logic. Bicicleta este vehiculul care mi-a marcat copilaria. Am castigat libertate, un corp frumos si sanatos, am prins gustul calatoriilor si ma doream motociclist cand o sa ma fac mare.
Bicicleta este vehiculul care m-a invatat ce inseamna durerea fizica si ce se intampla cand treci peste limitele “fierului”.
Tot bicicleta mi-a dus prieteni din copilarie in ceruri. Fane, sau Fanuta, cum il alintau parintii, era un biciclist mai iscusit decat mine, mai curajos si mai nebun. Si-a gasit sfarsitul dupa ce o masina l-a izbit din plin si l-a proiectat cu capul direct intr-un ciot al unui trunchi de copac de pe marginea drumului. Traversase rapid un drum national (DN) cu doua benzi pe sens, fara sa se asigure, dorind sa mearga de pe strada bisericii din localitate spre casa. N-a mai ajuns niciodata.
Am crescut, mi-am luat permisul auto, parintii mi-au cumparat masina, iar cativa ani mai tarziu eu mi-am cumparat un scuter mic, de 49 cmc, considerandu-l mai bun pentru deplasari urbane. Doi ani de zile, cat am lucrat la MEDIAFAX, am facut 10.000 km cu micul Honda Dio, scutindu-mi masina de o uzura fantastica si castigand timp. N-am ajuns motociclistul care ma visam cand eram mic, dar…
De ce va spun toate aceste detalii intime despre mine? Simplu. Bicicleta, masina si scuterul m-au invatat sa privesc mereu situatia si din perspectiva celuilalt! Poate din acest motiv n-am avut parte de incidente majore nici ca biciclist, nici ca scuterist.
Da, uneori lumea e prea mica pentru toti. Ne e greu sa impartim aceeasi strada, acelasi trotuar. La ce-i buna tensiunea aceasta, oameni buni?
In sinea mea imi doresc mai putine victime, mai putine accidente si mai putine altercatii. Asa… in general. Si in special pe strada! Cu toate acestea, nu pot sa nu remarc urmatoarele:
Cand esti sofer
- 1. Biciclistilor nu le ajunge pista de biciclete si merg pe carosabil chiar si unde au pista pentru biciclete libera, buna. Pe Bd. Kiseleff, in Bucuresti, spre exemplu. Sau pe Calea Victoriei. Chiar nu-i inteleg!
- 2. Biciclistii trec pe rosu si traverseaza strada calare pe bicicleta. Aici, recunosc, sunt de acord cu ei daca executa aceste manevre in locuri nepericuloase si nu incurca pe nimeni, mi se pare stupid sa te dai jos de pe bicicleta la fiecare capat de trotuar si in fiecare intersectie.
- 3. Biciclistul nervos e mai al dracu’ decat orice sofer nervos. Te injura, iti arata degetul din mijloc si chiar iti loveste masina, pe ideea ca nu are numar de inmatriculare si n-ai de unde sa-l iei. Nu mi s-a intamplat, am fost martor la astfel de evenimente des prin Bucuresti.
- 4. Biciclistii pedaleaza cu casti in urechi si asculta muzica. Uneori asculta atat de tare incat nu aud nici macar claxonul! Mi se pare incredibil de periculos sa asculti muzica pe bicicleta si mi se pare chiar inutil. E foarte frumos sa te conectezi la mediul inconjurator cand esti pe bicicleta, chiar si in oras.
- 5. Unele bicicletele sunt slab semnalizate, in general, si greu de vazut noaptea, in conditii de lumina precara, iar biciclistii nu poarta vesta reflectorizanta. Daca sunt de acord cu bicicleta semnalizata, ideea cu vesta si chiar si casca sunt deplasate si vin dintr-un exces de zel (fie al legiuitorului, fiel al celui care le poarta, fie al celui care le sustine ca idee).
- 6. Unii biciclisti sunt beti. Mai ales in mediul rural, dar si prin oras. Sund de acord cu consumul cantitatilor mici de alcool cand esti cu bicicleta, dar cu starea de ebrietate avansata nu sunt de acord deloc. Si cand mergi pe jos ar trebui sa fii amendat daca esti foarte beat si nu poti sa tii drumul drept!
- 7. Biciclistii fug de responsabilitate. Daca au lovit un pieton sau au zgariat o masina, nu am vazut niciodata pe nimeni sa isi ceara scuze sau sa lase un numar de telefon in geam sa zica: “Scuze, ti-am spart oglinda, suna-ma la nr. X sa vedem cum rezvolvam problema”.
Cand esti biciclist
- 8. Soferii nu sunt obisnuiti cu prezenta bicicletelor in preajma lor, sunt prea distrati si creaza adesea situatii periculoase in locurile cu vizibilitate redusa (stradute, noapte, etc…). Aici e si vina biciclistilor, care ar trebui si ei sa fie mai atenti.
- 9. Soferii sunt foarte agresivi (de cele mai multe ori doar verbal) cu un biciclist care a gresit, mai agresivi decat cu un sofer care a facut o greseala similara.
- 10. Ocupantii masinilor, chiar si soferii, nu se asigura temeinic inainte sa deschida portiera. Nu au acest reflex, parca le lipsesc niste doage. Am prieteni doborati de portiere deschise aiurea si martor am fost la o situatie in care un troleibuz a dat peste cap usa unei masini oprite pe trotuar, la granita cu strada, si din care soferul voia sa coboare. Fratilor, cascati ochii!
- 11. Pietonii folosesc benzile de biciclete de parca vopseaua verde ar contine si magneti pentru pantofi. Oricat loc ar fi trotuar, pietonul va merge mereu pe banda pentru biciclete. Tot legat de benzile pentru biciclisti, sunt enorm de multe masini stationate pe ele, facandu-le inutilizabile in proportie de 80% in Bucuresti.
- 12. Soferii te claxoneaza si cand nu e cazul, un claxon scurt, de parca ar spune “vezi ca sunt si eu pe aici”. Nu sunt de acord cu acest tip de claxon, desi il mai folosesc si eu in preajma unor biciclisti care imi par nesiguri sau imprevizibili.
Toate acestea sunt probleme reale si des intalnite. Si toate ar putea fi rezvolvate mai usor daca am fi 1) un pic mai atenti si 2) daca am avea un pic mai mult bun-simt.
