Acasa Industrie Sute de masini Volkswagen, Renault si Land Rover au fost distruse de explozii si incendii in Tianjin, China

Sute de masini Volkswagen, Renault si Land Rover au fost distruse de explozii si incendii in Tianjin, China

de Adrian Mitrea

Volkswagen Beetle distruse in Tianjin (sursa - CarNewsChina.com)
Volkswagen Beetle distruse in Tianjin (sursa - CarNewsChina.com)

Loturi intregi cu masini noi produse de Volkswagen, Renault si Land Rover – in total cateva sute de unitati – au fost distruse de explozii si incendii in Tianjin, China, informeaza CarNewsChina.com. Localnicii din orasul-port chinezesc trec prin momente dificile in urma unor explozii care au avut loc miercuri seara, 12 august, generand unde de soc puternice si incendii. Cel putin 44 de oameni si-au pierdut viata, iar alti 400 au fost raniti, relateaza HotNews.ro.

Printre masinile distruse care pot fi recunoscute in urma dezastrului se numara modele Volkswagen Beetle, Volkswagen up!, Volkswagen Touareg, Renault Koleos si Land Rover Discovery. Toate acestea urmau sa fie comercializate in China, cea mai mare piata auto din lume.

Dezastrul din Tianjin genereaza acum mari probleme logistice companiilor care opereaza in zona, iar clientii care se asteptau ca masinile sa le fie livrate in cateva zile vor trebui sa ia de la capat lista de asteptare.

Televiziunea Centrala Chineza relateaza ca explozia s-a produs in timpul transportului unei incarcaturi de explozibili, in jurul orei locale 23:30.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre