Dacia ar vrea sa cumpere de pe plan local tot mai multe componente auto si este asadar in cautare de furnizori. Marea intrebare este daca tara noastra mai este atractiva pentru investitorii straini, dat fiind ca avem o infrastructura jalnica, iar costul cu forta de munca a mai crescut. Constantin Stroe, presedintele ACAROM, e de parere ca tara are atuuri importante, printre care costul mai mic al energiei, dar si faptul ca guvernul acorda in mod constant ajutoare de stat pentru industria auto. Stroe a fost intrebat si despre posibilitatea venirii celui de-al treilea producator auto „Pot spune doar ca sper sa nu avem si al treilea rateu. Asta inseamna ca deja am avut doua rateuri” Declaratiile au fost facute la evenimentul Business France organizat de ambasada din „Hexagon”.
Franta este de departe cel mai mare investitor din industria auto romaneasca si nu doar prin Renault, ci si prin companii precum Michelin, Valeo sau Faurecia. Francezii care au lucrat aici au fost placut surpinsi de Romania. „Expatriatii care au lucrat in Romania sunt cei mai buni ambasadori ai tarii. Cand au venit prima oara in 1999 au venit plangand ca au ajuns intr-o tara aproape bananiera. Cand au plecat, dupa mandatul de patru ani, au plans mai mult decat cand au venit. Ei sunt cei mai convingatori si fideli ambasadori ai Romaniei in strainatate”, spune Constantin Stroe.
Dacia are in total 1.000 de furnizori in Romania (incluzand absolut toate activitatile sale), iar dintre acestia, 25-30 sunt furnizori mari de componente.
Acum, in medie, 80% dintre componentele de pe Duster, Sandero si Logan sunt fabricate pe plan local, iar la uzina mecanica (motoare, cutii de viteze, sasiuri), ponderea componentelor fabricate aici este de 60%.
Dat fiind gradul de integrare locala, Grupul Renault cauta alti furnizori pe plan local in mai multe domenii precum: petrochimie, turnatorie, alternatoare/demaroare, coloane de directie si resorturi pentru suspensii.
„Asteptam in Romania sa vina furnizori francezi de orice marime pentru a completa lanturile de furnizori. De ce ar trebui sa vina? Fiindca avem cel mai mic cost al muncii/salariat: 7.700 euro. Nu este o mandrie pentru mine ca fac aceasta afirmatie, as dori sa avem mult mai mult, dar este un argument solid. Din pacate vom ramane pe ultimul loc la acest capitol inca multi ani”, spune Constantin Stroe. Ca si comparatie, costul mediu/salariat este de aproape 15.000 euro/an in Slovacia si Ungaria, de 17.000 euro in Cehia, de aproape 13.000 euro in Polonia si de 51.000 euro in Franta.
Stroe enumera si alti factori care fac Romania atractiva pentru investitorii straini: costul gazului metan este mai mic decat in alte tari, industria auto a beneficiat de ajutoare de stat, nivelul de calificare al operatorilor este bun, mediul economic este stabil si exista si o traditie industriala. Conteaza apoi mult si competentele IT ale romanilor, acestea urmand a fi extraordinar de utile in implementarea pe masini a solutiei de urgenta e-call.
Romania este in continuare interesanta ca si destinatie pentru investitiile straine „N-o sa va spun cu ce investitori discut si nici cine va veni. Avem acum cateva firme de prestigiu „pe teava” care sa vina si sa se instaleze in Romania si nu sunt doar din Franta”, spune Constantin Stroe care a lansat si un avertisment: „cea mai agresiva tara producatoare de componente auto din lume se cheama Taiwan”, Asta inseamna ca firmele taiwaneze pot musca mult din cotele de piata ale producatorilor europeni.
Insa exista si lucruri negative, cum ar fi birocratia si reactiile intarziate ale autoritatilor fata de nevoile industriei auto. Si mai este si eterna problema a infrastructurii fiindca transportul se face cu viteze medii mici. Mai sunt multi ani pana cand autostrada Sibiu-Pitesti va fi gata, iar pana atunci trebuie sa ne multumim cu mult mai putin fiindca se doreste constructia unei a treia benzi pe 11 km de pe Valea Oltului.
„Ajuta, dar nu este suficient pentru ca poti face servicii de decongestionare a convoaielor lungi fie tragand camiionele pe partea dreapta, fie prin alte solutii. Este o cheltuaiala care sprijinda, dar nu rezolva problema de fond. E riscant pe breteaua asta sa stai cu muntele in stanga, sa mai vezi si un gard de plasa de sarma si sa mai vezi ca scrie <cad pietre>”, spune C Stroe.
S-a vorbit mult in ultimii ani despre posibilitatea intrarii pe piata a celui de-al treilea producator auto. Au fost multe stiri despre companii ce prospecteaza piata, s-a vorbit putin de Peugeot, de Mitsubishi si cert este ca Romania a pierdut doua potentiale fabrici: Mercedes si Tata Motors.
Constantin Stroe a facut in tercut declaratii optimiste despre al treilea producator auto, insa acum a fost mai rezervat cand un ziarist l-a intrebat despre subiect. „Nu pot sa raspund la intrebare, ci pot spune doar ca sper sa nu avem si al treilea rateu. Asta inseamna ca deja am avut doua rateuri”.
Cifra de afaceri a segmentului auto in Romania a fost de 18 miliarde euro anul trecut, din care fabricatia de componente a contribuit cu 12,6 miliarde euro. In total in segmentul auto lucreaza 203.000 persoane, iar volumul de vanzari de piese de schimb pe piata interna este de doua miliarde euro/an.
Cele mai noi investitii s-au facut in cateva regiuni cheie: Sibiu, Brasov, Cluj, Arges, Timis, Olt, Arad, noutatea fiind ca s-au facut investitii si in Moldova. Pentru cele mai multe investitii greenfield sau pentru extinderi de capacitati s-a acordat ajutor de stat, iar datele arata ca dupa 2009 pentru 18 proiecte mari in valoare totala de 350 milioane euro s-a aprobat ajutor de stat de 182 milioane euro.
Ritmul investitional in sectorul componentelor auto a fost mai mare decat in alte tari din regiune, insa sub potentialul local al segmentului. Ca si exemple de investitii recente ar fi Daimler (Sebes), Inteva (Oradea), Bosch (Cluj), Draxlmaier (Codlea), TRW (Roman), Yazaki (Braila), Pirelli (Slatina), Cosntinental (Brasov), Federal Mogul (Ploiesti), Stabilus (Brasov), Hella (Timis, Arad).