Designerii auto din Europa de Est sunt foarte buni pe partea de grafica si au o educatie excelenta, considera Laurens van den Acker, carismaticul sef de design al Renault care a discutat cu presa romana in contextul in care cel mai nou model al marcii, Kadjar, a pornit de la o schita realizata de un designer roman. In articol puteti citi despre cum vede seful de design al Renault posibilitatea prezentarii unor concepte Dacia iesite din comun si despre cum isi pot pastra designerii originalitatea, pe o piata auto tot mai aglomerata.
Un SUV Renault schitat de un roman
Renault a prezentat la Geneva Kadjar, un SUV compact de la care marca are asteptari mari de vanzari. Schita initiala de design ii apartine unui roman pe nume Victor Sfiazof, care lucreaza la Centrul de Design Renault din Bucuresti. Despre el, van den Acker are doar cuvinte de lauda, fiindca modelul e esential pentru Renault – brand care nu s-a descurcat prea grozav in segmentul SUV-urilor compacte.
Kadjar e un model esential pentru Renault fiindca va fi vandut in toata lumea: si in Europa si in Africa si in China (unde va fi produs, alaturi de uzina spaniola). In acest context este cu atat mai important ca un roman – designerul Victor Sfiazof – a avut un rol important.
Renault a ales designul in urma unui concurs intre studiourile de creatie situate in mai multe puncte de pe glob.
„Avem cinci studiouri: Sao Paolo, Seul, Bucuresti, Bombay si Paris, iar in competitia schitelor am ales trei modele care au mers in etapa urmatoare: doua modele de exterior din Paris si unul din Bucuresti, cel al lui Victor Sfiazof. Modelul a fost transferat in Paris unde Victor a lucrat cu echipa de acolo si cu directorul de proiect Bertrand Grisard pentru a termina modelul. Victor are talent extraordinar, lucreaza cu noi de ani buni si devine tot mai bun, astfel ca daca va continua tot asa, trebuie sa-mi caut alt job”, spune van den Acker.
Victor Sfiazof este unul dintre cei 27 de angajati ai studioului de design al Renault din Bucuresti. Designerul este din Satu Mare, a facut facultatea la Cluj si lucreaza din 2008 la Renault.
Designerii auto din Europa de Est: plusuri si minusuri
Cum sunt designerii romanii fata de alti designeri auto? Au un profil special sau competente deosebite in anumite domenii?
Laurens van den Acker spune ca sunt mai multe parti pozitive, decat negative. Avand studiouri in toata lumea, Renault cauta designeri cat mai diferiti ca si gandire si background.
„Avem in total 150 de designeri din 30 de tari, avem chiar si din Mongolia si din Columbia, e o echipa extinsa. Nu stiu daca e o anumita caracteristica a designerilor romani, insa la studioul din Bucuresti avem multe nationalitati si as spune ca in Europa de Est oamenii au background educational extrem de bun, in special pe partea de grafica, si in 2D si 3D si oameniii sunt foarte buni la facut schite. Ceea ce uneori lipseste este experienta in domeniul auto deoarece nu toti au masini, nu toti conduc si nu toti au avut sansa sa creasca intr-o tara in care au existat toate marcile, iar uneori ceva cultura generala pe auto nu ar strica”, spune olandezul.
Dacia si Renault, traiectorii de design separate, insa cu apropieri paradoxale
De cand a venit la „carma” designului Renault, Laurens van de Acker si-a propus o diferentiere vizuala intre Dacia si Renault, in ideea ca prima sa fie mai germanica, mai robusta, iar Renault sa fie mai latina, mai „vibranta”.
Cum au evoluat lucrurile in ultimii ani? Directiile stabilite atunci se mentin, spune van den Acker, dand ca exemplu Kadjar, care are un look latin si exprima pasiune la exterior: „Dacia are o gama tanara, insa universul ei este diferit si vanzarile Dacia continua sa surpinda in mod placut. Succesul uneia dintre cele doua marci nu se produce in detrimentul celeilate, astfel ca as spune ca strategia de separare merge foarte bine”.
Aici vine insa un paradox, fiindca pe de-o parte trebuie sa existe o separare ca aspect intre Dacia si Renault, insa pe de alta parte, modele Dacia sunt vandute in multe piete sub sigla Renault (exemple clare fiind Rusia si Brazilia): „Sincer sa fiu, asta e o problema pe care am mostenit-o si ca si strategie de marca parea ceva ca va dura putin, insa ca si strategie de business, chiar are sens sa foloseti platforma M0 pentru extinderea pe pietele internationale si nu am putut alege mereu ce brand voiam sa folosim, fiindca uneori ni s-a impus. Cu toate acestea, Logan 2 are multe lucruri diferite si la generatia urmatoare sper sa mergem si mai departe”.
Poate ca a venit momentul unei Dacia „concept car”
Multa lume se intreaba de ce Dacia nu vine la marile saloane auto cu masini concept care sa testeze reactia publicului. Explicatia tine de specificul marcii, insa lucrurile au toate sansele sa se schimbe.
„Cand am venit la Renault si am sugerat ca ar fi bine sa facem un concept car Dacia, mi s-a explicat ca oamenii nu vor sa vada concepte Dacia, fiindca ar fi risipa de bani ce ar trebui folositi in crearea de masini de serie, nu sa facem promisiuni pe care nu le putem tine. Atunci, prioritatea mea era sa reinventez Renault si am facut multe concepte pentru marca, insa acum poate ca a venit timpul si pentru un concept car Dacia, Poate acum e un moment mult mai bun pentru asta, decat era acum cinci ani”, potrivit lui van den Acker.
Nu designul este partea grea, ci aducerea unui concept in productia de serie, explica olandezul: „Sa creionezi masina e un vis, e usor, poate dureaza cinci minute. Cand am venit la Renault mi s-a explicat ca brandul se pricepe la creat concept car-uri, insa nu si la transformarea lor in masini de serie. Era o mare diferenta. Putem crea designul oricarei masini, talent exista, putem sa facem o masina Dacia sport sau una de Formula 1 si 1.000 CP, insa marea intrebare este: ce vom face cu ea?”.
Designul auto: originaltatea e tot mai greu de atina intr-o piata aglomerata
Peisajul pietei auto si oferta au suferit modificari uimitoare. Acum 10-15 ani erau doar cateva modele auto int-o anumita clasa, acum pot fi si 25-30 de concurenti sau chiar mai mult. Apare insa o problema legata de capacitatea de a mai fi originale ca aspect: la fel ca in muzica, va fi aproape imposibil sa creezi ceva complet nou. Este acest lucru o problema pentru designerii auto?
Laurens van den Acker spune ca designeri vor trebui sa se straduiasca sa fie mai originali, insa exista un alt trend important: aproape in orice clasa de modele cele mai vandute trei-patru masini au aproximativ jumatate din vanzarile clasei respective.
„Cand exista atat de multe variante, oamenii tind sa se indrepte spre solutiile cele mai la indemana, iar pentru noi e mare presiunea de a iesi cu un model care sa devina hit. Daca cele mai vandute trei-patru modele au jumatate din vanzarile clasei respective, restul concurentilor vor trebui sa se multumeasca cu jumatate din vanzari. Desi e atat de mare rivalitatea, doar cativa vor rezista, iar asta se vede si la nivel de companii auto unde avem cateva brand-uri mari – Volkswagen Group, GM, Toyota, Renault-Nissan si Hyundai-Kia. Daca ne uitam la volumele totale, aceste grupuri ajung sa aba 50-60% din piata. Asadar, cheia este sa incerci sa fii cel mai bun in fiecare categorie, iar un bun exemplu este Twingo care in Franta are 31% dintr-un segment in care numarul competitorilor a crescut de patru ori”, spune designerul sef.
Laurens van den Acker a venit in aprilie 2009 la Renault, de la Mazda, pentru a revitaliza imaginea marcii franceze, care statea rau la capitolul design, lipsindu-i inspiratia si modernitatea. Olandezul si-a pus amprenta asupra a doua modele care si-au gasit aproape jumatate de milion de clienti in Europa anul trecut: noul Clio si Captur.