Acasa Romania LeasePlan Romania a lansat un produs de leasing operational auto special dedicat IMM-urilor

LeasePlan Romania a lansat un produs de leasing operational auto special dedicat IMM-urilor

de Adrian Mitrea

(sursa - LeasePlan)
(sursa - LeasePlan)

LeasePlan Romania a lansat un produs de leasing operational auto special dedicat IMM-urilor, menit sa atraga noi clienti in portofoliul companiei si sa optimizeze costurile clientilor cu pana la 20% fata de alte metode de finantare, cum ar fi credit, cash sau leasing financiar. Noul produs de finantare se numeste LeasePlan IMM si este dedicat IMM-urilor care au flote de pana la zece autovehicule.

LeasePlan IMM este format din trei pachete: Basic, Optim, Premium. In plus, alegand leasing operational, clientii beneficiaza de avans zero, iar efortul administrativ este preluat de LeasePlan. Programul este accesibil si usor configurabil online, pe un site dedicat.

„Lansarea produsului LeasePlan IMM vine in contextul in care aceste companii – poate mai mult decat companiile mari – au resurse limitate care trebuie concentrate cu precadere in zona afacerii de baza”, a declarat Bogdan Apahidean, director general LeasePlan Romania.

Pachetul Basic include administrarea diferitelor taxe (inmatriculare, taxa de drum, impozit), asigurari RCA si CASCO si managementul daunelor, anvelope de schimb pe toata durata contractului, dar si reparatii si intretinere in reteaua de service multimarca agreata de LeasePlan.

Pachetul Optim inglobeaza, pe langa beneficiile pachetului Basic, efectuarea lucrarilor de intretinere si reparatii ale autovehiculelor in cadrul retelei de service de marca. De asemenea, clientii pot atasa mai multe optiuni, precum asistenta rutiera non-stop, oferirea de autovehicule la schimb in caz de dauna, serviciu de preluare si livrare a masinii sau card de carburant.

Pachetul Premium cuprinde toate beneficiile din pachetul Optim, cu mentiunea ca asigurarea CASCO (incluzand si asigurare suplimentara pentru pasager) este incheiata la un asigurator international din grupul LeasePlan, iar in caz de dauna se ofera consultanta personalizata. De asemenea, asistenta rutiera non-stop, autovehicul de schimb in caz de dauna, preluarea si livrarea masinii si cardul de carburant sunt servicii incluse.

Anul trecut, LeasePlan a inregistrat o cifra de afaceri de 42,2 milioane euro, in crestere cu 3% fata de 2013, in timp ce portofoliul de autovehicule aflate in administrare s-a majorat cu 15%, la peste 10.400 unitati.

In acest an vor iesi din administrarea LeasePlan Romania circa 1.200 de autovehicule care au fost in leasing operational. Ele vor fi preluate de dealerii cu care LeasePlan are contract si comercializate ulterior catre alti clienti – persoane fizice si juridice. Cele 1.200 de masini care vor iesi din flota vor fi inlocuite cu unele noi. Pe langa aceasta inlocuire, LeasePlan Romania are ca obiectiv atingerea unui numar de 11.000 masini administrate in acest an, ceea ce inseamna o crestere cu 600 de masini administrate fata de nivelul din 2014.

LeasePlan este o companie olandeza care activeaza in domeniul leasing-ului operational si al managementului de flote auto pentru companii. Cu o experienta de peste 50 de ani, LeasePlan este in prezent liderul la nivel mondial in domeniul serviciilor de management de flote. LeasePlan Romania este, de asemenea, lider de piata in Romania pe segmentul sau de activitate.

Compania are la nivel global peste 6.500 angajati, o flota de 1,3 millioane de autovehicule multi-brand si activeaza in 32 de tari, atat pe piete cu traditie in domeniul leasing-ului operational, cat si pe piete noi, in dezvoltare.

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notifica-ma despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments