Acasa Volkswagen Volkswagen Group a avut un an plin de recorduri in 2014, depasind pentru prima oara pragul de 10 milioane de autovehicule vandute

Volkswagen Group a avut un an plin de recorduri in 2014, depasind pentru prima oara pragul de 10 milioane de autovehicule vandute

de Vlad Barza

Volkswagen Touareg (sursa - Volkswagen)
Volkswagen Touareg (sursa - Volkswagen)

Volkswagen a anuntat ca anul trecut a vandut 10,14 milioane autoturisme si vehicule comerciale, depasind pentru prima oara un prag pe care initial se astepta sa il atinga in 2018. Marci precum Volkswagen, Audi si Skoda au avut cei mai buni de vanzari din istorie, iar China a fost cea mai mare piata pentru Grup (3,68 milioane unitati).

In 2013 Grupul livra 9,73 milioane vehicule, iar anul trecut a reusit sa creasca totalul cu peste 400.000 unitati, ajungand la 10,14 milioane autovehicule. Dintre acestea, peste sase milioane au fost autoturisme Volkswagen, dublu fata de cifrele din 2004. In China au fost livrate 2,76 milioane masini, iar in Europa peste 1,6 milioane.

Si Skoda a depasit un prag psihologic important: un milion de unitati, premiera in istoria marcii din Cehia. Romania a contat cu doar 7.300 de masini, China fiind cea mai mare piata a marcii (peste 281.000 masini) si Germania (peste 150.000).

Si Audi, cu 1,73 milioane unitati vandute, a stabilit un nou record.

In 2007 Volkswagen anunta ca si-a propus ca in 2018 sa depaseasca 10 milioane vehicule, insa obiectivul a fost atins cu patru ani mai repede, un rol esential avandu-l China, unde livrarile au ajuns la 3,7 milioane unitati (+12%). Cifrele totale ar fi putut fi chiar mai mari daca problemele din piata rusa nu ar fi dus la o scadere cu 12% a vanzarilor acolo.

Chiar daca obiectivul de vanzari a fost depasit cu patru ani mai repede, Volkswagen Group spune ca pentru 2018 ramane un tel extrem de important: sa ajunga cel mai mare producator auto mondial. Toyota si General Motors nu au anuntat rezultatele pe 2014, astfel ca topul pe anul trecut nu poate fi inca alcatuit.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre