Acasa Dacia Renault Romania doneaza echipamente IT care vor ajunge la 11.000 de copii din Arges si Dambovita

Renault Romania doneaza echipamente IT care vor ajunge la 11.000 de copii din Arges si Dambovita

de Vlad Barza

Sigla Renault (sursa - 0-100.ro)
Sigla Renault (sursa - 0-100.ro)

Renault Romania a donat unor scoli si ONG-uri calculatoare si laptop-uri care vor putea fi folosite de 11.000 de copii din judetele Arges si Dambovita. Ca parte a proiectului de solidaritate sociala, 320 de echipamente au fost puse la dispozitia asociatiei Ateliere Fara Frontiere pentru a fi reconditionate de angajatii acesteia, reintegrati pe piata muncii.

Renault Romania si asociatia Ateliere Fara Frontiere au anunta finalizarea proiectului de solidaritate digitala, demarat in luna octombrie a acestui an. Practic, Renault Romania a donat reprezentantilor a 20 de institutii de invatamant (gradinita, scoli si licee) si a 8 organizatii nonprofit, castigatoare, echipamente IT, calculatoare si laptopuri. In total, 320 de echipamente au fost puse la dispozitia asociatiei Ateliere Fara Frontiere pentru a fi reconditionate de angajatii acesteia, reintegrati pe piata muncii.

„In vara am definitivat detaliile proiectului, dupa care am predat echipamentele catre Ateliere Fara Frontiere. Cu doua luni in urma am dat startul inscrierilor pentru proiectul de solidaritate digitala. Ne-am dorit sa oferim sanse egale tuturor participantilor, institutii de invatamant (scoli, licee, gradinite, facultati, universitati) si organizatii nonprofit (asociatii, fundatii, federatii) din judetele Arges si Dambovita, acolo unde Renault isi desfasoara principalele sale activitati, Uzinele Dacia si Centrul Tehnic Titu.  Ne-am bazat mult si pe colegii nostri din toate entitatile pentru ca mesajele sa ajunga la cei care aveau nevoie de calculatoare. Au fost inscrise 111 proiecte eligibile, din care 75 din Arges si 36 din Dambovita. Un juriu format din angajati ai companiei noastre, angajati ai Ateliere Fara Frontiere, dar si parteneri externi, a desemnat 70 de proiecte castigatoare, in baza unor evaluari pe criterii obiective a proiectelor inscrise. O parte dintre echipamente le-am livrat astazi, la Mioveni, iar restul urmeaza a fi distribuite, atat in Arges, cat si in Dambovita in perioada imediat urmatoare”, spune Anca Oreviceanu, director executiv Comunicare si CSR Renault Romania.

La reconditionarea echipamentelor IT au participat opt angajati ai Ateliere Fara Frontiere, persoane aflate in mare dificultate si reintegrate pe piata muncii.

Asociatia Ateliere Fara Frontiere este o asociatie romana fara scop lucrativ, creata in 2008, intreprindere sociala de insertie prin economia sociala. Misiunea acesteia este insertia sociala, profesionala si civica a persoanelor aflate in mare dificultate.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre