Acasa Ford FOTO: Cum arata standul Ford de la Paris. Fratii lui B-MAX s-au modernizat, SUV-ul EcoSport e gata sa vina si in Romania

FOTO: Cum arata standul Ford de la Paris. Fratii lui B-MAX s-au modernizat, SUV-ul EcoSport e gata sa vina si in Romania

de Adrian Mitrea

Ford S-MAX, Ford Focus ST facelift, Ford C-MAX facelift (sursa - 0-100.ro)
Ford S-MAX, Ford Focus ST facelift, Ford C-MAX facelift (sursa - 0-100.ro)

Ford a pregatit pentru 2015 o serie de lansari pe piata europeana, implicit si pe piata romaneasca, iar toate acestea sunt prezente la standul marcii de la Salonul Auto de la Paris (4-19 octombrie). Pentru Romania este interesant modelul EcoSport, care va fi lansat in 2015, si care are sanse sa fie produs la Craiova, daca va creste cererea pentru el.

„Planul de transformare pe piata europeana al Ford din 2012 promitea sa prezinte cel putin 25 de vehicule noi in cinci ani, dar am depasit acest obiectiv, avand 30 de lansari de modele noi pana la finalul anului 2015”, a spus in fata presei, la Salonul Auto de la Paris, Stephen Odell – vicepresedinte executiv Ford pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa, la Salonul Auto de la Paris.

Pe scurt, Ford are in standul sau de la Salonul Auto de la Paris o gama de monovolume complet aliniata la noile tehnologii ale marcii, cu accentul pus pe noua generatie S-MAX.

De asemenea, Ford Focus ST este si el prezent cu modificarile stilistice aplicate recent gamei de modele mai putin sportive. Acum Focus ST este si diesel.

In istoria de 50 de ani a modelului, Mustang este pentru prima data prezentat cu specificatii europene, iar SUV-ul Edge va deveni varful de gama al marcii pe acest segment, peste Kuga.

Ford S-MAX

Ford spune despre noul S-MAX ca este un SAV (Sports Activity Vehicle) cu sapte locuri avangardist. Disponibil comercial in Europa incepand cu anul viitor, S-MAX va prezenta in premiera tehnologia Adaptive Steering (Directie Adaptiva) a Ford pe piata europeana, tehnologie care modifica in mod continuu raportul dintre volan si roti in functie de viteza vehiculului.

O noua suspensie spate cu punte integrala, cu componente din aluminiu de greutate redusa, ajuta la obtinerea unei dinamici de conducere de top in clasa sa si amelioreaza semnificativ rafinamentul si calitatea deplasarii, noteaza Ford.

Deplasarea silentioasa si lina este realizata datorita unei game de grupuri motopropulsoare noi, reactive si sofisticate, printre care se numara noile motoare EcoBoost de 1,5 litri si 160 CP si de 2 litri si 240 CP. Propulsoarele turbo diesel TDCi de 2 litri au 120 CP, 150 CP si 180 CP.

In premiera, noua tehnologie Ford Intelligent All-Wheel Drive (tractiune integrala inteligenta) va fi oferita pentru S-MAX.

De asemenea, noul S-MAX va fi primul model Ford la nivel mondial care va fi dotat cu Dynamic LED Headlamps cu Glare-Free Highbeam (faruri LED dinamice cu faza lunga fara orbire) care pastreaza o iluminare maxima fara a distrage alti participanti la trafic.

Tehnologia Ford Pre-Collision Assist (asistare la precoliziune) va reprezenta o premiera in segment si va ajuta la ameliorarea efectelor accidentelor chiar si la viteza mare, de autostrada.

In premiera in segmentul sau, noul S-MAX vine cu scaune fata multi-contur si sistem de climatizare dedicat pentru locurile din spate. Noul S-MAX ofera 32 de combinatii de scaune si portbagaj si, pentru prima data in segmentul sau, banchetele din randul al doilea si al treilea sunt dotate cu sistemul Easy-Fold (rabatare facila). Printre alte dotari de confort se numara SYNC 2 (sistemul de conectivitate activat vocal), haion cu deschidere fara maini si cel mai mare spatiu de stocare din clasa sa.

Ford C-MAX facelift si Ford Grand C-MAX facelift

MAV-urile (multi-activity vehicle) C-MAX si Grand CMAX prezinta imbunatatiri in ceea ce priveste consumul de combustibil, confortul si rafinamentul

C-MAX vine cu un design exterior nou, mai aerodinamic, ce include grila trapezoidala inversata distinctiva pentru marca, blocuri optice fata mai aerodinamice, sculptate si proiectoare de ceata alungite, dreptunghiulare.

Noul interior prezinta mai putine comenzi si butoane, in timp ce finisajele de calitate mai buna si noile detalii din satin negru si crom contribuie la un aspect mai curat, mai modern. Printre optiunile de stocare imbunatatite se numara o consola centrala de depozitare redesenata, cu o cotiera integrata glisanta, un torpedo basculant mai usor de accesat si o zona de depozitare mai adanca deasupra panoului de bord.

De asemenea, haionul se poate deschide fara maini, in premiera in acest segment, iar SYNC 2 este de asemenea disponibil.

Nivelurile reduse de zgomot, vibratii si duritate au fost realizate datorita unor geamuri laterale mai groase si a unor garnituri si antifonari ce atenueaza mai bine sunetul din compartimentul motor.

Ford Mustang

Versiunile fastback si convertible ale noului Ford Mustang, varianta europeana, prezinta o redesenare a lampilor spate, oglinzilor laterale si partii din spate.

Motorul Ford 5.0, de 5 litri, V8, dezvolta 418 CP si 524 Nm pe Mustang, iar celalalt motor disponibil este de 2,3 litri, care dezvolta 314 CP si 434 Nm.

Noul Ford Mustang este dotat cu sisteme de suspensie fata si spate noi si cu configuratia de sasiu Performance Pack, standard pentru Europa. In fata, un nou subcadru de perimetru ajuta la rigidizarea structurii, in acelasi timp reducand greutatea si asigurand o fundatie puternica pentru un control mai predictibil al rotilor, ceea ce duce la imbunatatirea manevrarii, directiei si deplasarii.

Suspensia fata cu brat MacPherson, cu articulatie cu doua sfere, permite utilizarea unor frane mari, puternice. Atat modelul dotat cu motorul EcoBoost de 2,3 litri, cat si versiunea GT propulsata de motorul V8 vor fi dotate si cu sisteme de franare performante in spatele jantelor de 19 inci, dotare standard pe piata europeana.

Ford Edge

Despre Edge Ford spune ca este un Smart Utility Vehicle (SUV) completeaza din 2015 gama de SUV-uri Ford pentru Europa, alaturi de Kuga si EcoSport.

La fel ca noul S-MAX, Edge este dotat cu tehnologia Ford Adaptive Steering (Directie adaptiva) si va prezenta in premiera in Europa tehnologia Active Noise Cancellation (suprimarea activa a zgomotelor), care utilizeaza trei microfoane din habitaclu si genereaza unde sonore opuse, emise prin intermediul sistemului audio, imbunatatind sunetul general al motorului si ambianta din habitaclu.

Edge va fi disponibil pentru clientii europeni cu doua versiuni ale motorului diesel Ford Duratorq TDCi de 2 litri, o versiune de 180 CP care dezvolta un cuplu de 400 Nm si emisii proiectate de 149 g/km CO2, cu transmisie manuala in 6 trepte, si o versiune de 210 CP care dezvolta un cuplu 450 Nm si emisii proiectate de 159 g/km CO2, cu transmisie automata PowerShift in 6 trepte, cu padele de schimbare a treptelor de viteza.

Ford Focus ST facelift

Cunoscut pana acum pentru motorul sau pe benzina de 2 litri, turbo, de 250 CP (2.0 EcoBoost), Focus ST a primit atat un facelift, cat si un motor turbo diesel – 2.0 TDCi de 185 CP, care trimite masina pana 100 km/h in 8,1 secunde, cu un consum mediu anuntat de 4,2 litri motorina/100 km.

Focus ST pe benzina, echipat cu motorul EcoBoost de 2 litri si 250 CP ajunge de la 0 la 100 km/h in 6,5 secunde, avand un consum de 6,8 l/100 km si emisii de 159 g/km CO2 – specificatii similare cu versiunea de dinainte de facelift.

Atat Focus ST pe benzina, cat si ST diesel sunt echipate, in premiera, cu tehnologia Auto-Start-Stop, care imbunatateste consumul versiunii EcoBoost cu 6%, facand ca acesta sa fie modelul Focus ST cu cel mai mic consum din istorie.

„Aceste noi si extraordinare modele vor da startul a ceea ce cred ca va fi un alt an foarte important pentru Ford. 2015 va fi un an in care transformarea operationala bazata pe produse a Ford of Europe va continua sa faca progrese remarcabile”, a declarat Odell.

Ford Motor Company are sediul central in Dearborn, Michigan, si produce sau distribuie automobile pe sase continente. Compania are 186.000 de angajati si 65 de fabrici in toata lumea.

Ford of Europe este responsabil pentru fabricarea, vanzarea si deservirea autovehiculelor Ford pe 50 de piete individuale si are aproximativ 50.000 de angajati la unitatile de productie detinute integral si aproximativ 69.000 de angajati daca se iau in considerare companiile mixte si operatiunile neconsolidate.

Primele masini Ford au fost livrate in Europa in 1903 – in acelasi an in care a fost fondata Ford Motor Company. Productia europeana a demarat insa in 1911.

Ford EcoSport (sursa - 0-100.ro)
Ford EcoSport (sursa - 0-100.ro)
Ford EcoSport (sursa - 0-100.ro)
Ford EcoSport (sursa - 0-100.ro)

Corespondenta de la Paris.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre