Acasa Ford Ford a vandut 31.200 de masini B-MAX in primul semestru, scadere de 19% fata de 2013

Ford a vandut 31.200 de masini B-MAX in primul semestru, scadere de 19% fata de 2013

de Vlad Barza

Ford B-Max (sursa - HotNews)
Ford B-Max (sursa - HotNews)

Ford a vandut 31.000 de masini B-MAX in primele sase luni ale anului, cu 7.300 mai putin decat in perioada similara din 2013, arata rapoartele de vanzari ale companiei. Fabrica din Craiova nu va lucra intre 26 iulie si 18 august, interval in care se va produce traditionala revizie de vara.

Ford a vandut in Europa 605.000 masini in prima parte a anului, cu 7% peste prima jumatate a lui 2013. In toata Europa s-au vandut 7,62 milioane masini din toate marcile, cu aproape jumatate de milion de masini mai multe fata de 2013.

Cea mai mare piata pentru Ford a fost Marea Britanie, cu 211.000 de masini, Germania a totalizat 121.000, Italia a avut un total de 55.000, iar Franta, 52.000. Marea Britanie este si piata cu cea mai mare cota pentru Ford (14,5%), in Irlanda cota Ford este de 11,6%, iar in Ungaria este de 10,8%.

Cel mai vandut model a fost Fiesta, cu 166.000 de unitati, iar Focus si-a gasit 121.000 clienti. B-MAX produs la Craiova reprezinta a 20-a parte din vanzarile marcii, iar ca volum scaderea a fost de 19%, de la 38.500 masini in S1 2013, la 31.200 in prima jumatate din 2014.

Cei de la Ford au spus in repetate randuri ca produc strict in functie de cerere si nu ar avea rost sa faca mii de masini fara a avea comenzi clare. Fabrica si-a intrerupt productia cateva zile in fiecare luna, insa intre 26 iulie si 18 august va fi o intrerupere mai mare cu ocazia traditionalei pauze de revizie care se produce in fiecare vara.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre