Acasa Citroen Un alt director important al Renault trece la Peugeot – Citroen. Carismaticul Stephen Norman va conduce marketingul PSA

Un alt director important al Renault trece la Peugeot – Citroen. Carismaticul Stephen Norman va conduce marketingul PSA

de Vlad Barza

Stephen Norman (sursa -PSA)

Dupa ce al doilea om din Renault, Carlos Tavares, a trecut la sefia PSA Peugeot Citroen, un alt director face trecerea intre cele doua grupuri rivale. Stephen Norman, fost director de marketing pe plan mondial la Renault, va conduce divizia similara a PSA Peugeot Citroen si se va ocupa de relansarea marcilor si de construirea elementelor care le vor diferentia. Norman este unul dintre cei mai directi executivi din industria auto si o dovada este interviul acordat pentru HotNews.ro in 2012.

Norman s-a nascut in 1954, a absolvit Universitatea din Leicester (Marea Britanie), si intre 1976 si 1994 a lucrat la Rover Group in Anglia, Spania, Belgia si Franta, unde a fost director de marketing intre 1987 si 1994. Apoi a lucrat la Volkswagen Franta pana in 2004, din 2000 fiind si presedinte al Grupului pentru Franta. Din 2004 si 2007 a lucrat la Fiat, unde a fost si director de marketing pe plan mondial, iar din septembrie 2007 lucreaza la Renault. Din octombrie 2010 pana in aprilie 2014 o ocupat functia de  Senior Vice President, Global Marketing and Communications la Renault.

Norman va ajuta la punerea in practica a planului de redresare Back in the Race prin care PSA Peugeot Citroen vrea sa recupereze terenul pierdut fata de concurenta. Vor fi eliminate modelele neprofitabile, vor fi diferentieri mai mari intre marcile Peugeot si Citroen, iar DS va fi prezentat ca brand cu aspiratii premium.

PSA Peugeot Citroen a avut pana acum sefi de marketing pe fiecare brand si acum pentru Norman a fost creata o functie de coordonare pe tot Grupul, in speranta ca strategiile vor fi mai coerente.

Pe 14 aprilie PSA Peugeot Citroen a anuntat planul de redresare, ideile principalele fiindca ca va reduce cu 40% numarul de modele, va repozitiona marcile si se va concentra pe vanzarile din afara Europei.

“Ne vom concentra puterea creativa pe un numar limitat de produse pe care oameni sa doreasca sa le cumpere. Cu mai putine masini in gama poti face masini mai competitive si, facand asta, ai produse mai atractive”, spunea atunci Carlos Tavares, venit si el de la Renault, dupa neintelegerile cu Carlos Ghosn.

comenteaza si pe clubcitroen si psaclub

Lasa un comentariu