Cei mai multi dintre noi vad in masinile Dacia 1300, 1310 si 1100 material numai bun pentru Programul Rabla. In fiecare an sunt casate cu miile. Dispar pentru totdeauna de pe fata Pamantului, parte a unui proces ireversibil si trist. Cativa pasionati vad insa potentialul istoric al acestor modele, iar un eveniment precum o intalnire Dacia Clasic te face sa uiti de toate injuraturile pe care le-ai adresat stricacioaselor masini Dacia facute inainte de a doua venire a Renault in Romania. Ajungi chiar sa privesti admirativ vechile automobile. Iar situatia aceasta imi aduce aminte de o mica poveste.
Daca ai in jur de 30 de ani acum, cum am eu, e foarte probabil sa fi apucat sa conduci o Dacia veche. Eu am facut scoala de soferi pe o Dacia SuperNova in 2003 si mi se parea o super masina, dupa cum tradeaza si numele, cumva ironic. Insa dupa ce am obtinut permisul de conducere am condus ocazional o Dacia 1310 din 1989, a fratelui meu. Peste cativa ani si ea avea sa ajunga la REMAT.
Era o masina terminata si neingrijita, ca multe alte surate ale ei. Amortizoarele erau distruse de mult, primele urme de rugina incepeau sa se vada, nu avea nici macar servofrana, iar pe timp de ploaie geamurile se abureau groaznic si le stergeam cu o carpa din bumbac care fusese candva alba. Avea un radio-casetofon chinezesc si prost “marca” Roadstar care mai functiona, culmea, doar pe caseta, nu si pe radio. Fratele meu avea doar o caseta care sa fie cat de cat pe gustul meu, una cu Modern Talking. Am invatat-o pe de rost in cele cateva zeci de plimbari pe care le-am facut cu Dacia lui 1310.
Avea probleme cu bobina de inductie si din cauza asta uneori motorul se oprea in mers sau cand calcam ambreiajul in vederea opririi la semafor. De cele mai multe ori repornea imediat si te ducea in cele din urma la destinatie. Asa am ajuns eu cu Dacia 1310 la liceu, mandru ca mi-am luat permisul de conducere din prima si dornic sa le fac cinste cu o bere fara alcool celor cativa baieti din clasa mea de fete.
Cand am sosit din Rahova in Crangasi, pe ploaie si la primul meu drum singur in masina, eram foarte fericit. Abia cand am coborat din masina mi-am dat seama ca nivelul de adrenalina era atat de mare incat imi tremurau mainile si picioarele si aveam o energie care putea muta muntii din loc. Fusese palpitant! Peste vreo opt ani aveam sa retraiesc acea stare dupa ce m-am dat cu Porsche 911 pe circuit, in Turcia.
Inutil sa spun ca in 2003 visam la un Volkswagen Golf sau Opel Astra si as fi facut orice sa conduc altceva in afara de batrana Dacia 1310. Probabil ca te recunosti si tu in aceasta mica relatare. Probabil ca ai trait si tu aceste sentimente.
Acum e insa sambata, 10 mai 2014, si ma urc emotionat din nou intr-o Dacia, datorita contextului.
E un Logan MCV 1.5 dCi, de la Dacia Romania, cu care pornesc spre Brasov, unde are loc a sasea intalnire Dacia Clasic. La fel ca in 2003, iau cu mine in Dacia cativa prieteni dragi. Marca asta, Dacia, ma trimite cel mai adesea cu gandul la familie si calatorii. Am in minte imaginea unei Dacia 1310 cu cinci oameni, lasata de spate si ridicata de bot, cu cateva paini puse pe polita de la luneta, pe langa cainele de jucarie care da din cap. Dacia inseamna altceva astazi, insa in weekend inevitabil mai vezi cate un Logan in care a incaput toata familia.
Dacia aceasta noua, Logan MCV, imi da motive de mandrie. Uzina de la Mioveni e un punct de referinta pe harta industriala a Renault, iar la capitolele calitate si fiabilitate a crescut mult. Acum are chiar sistem de navigatie cu touch screen, ESP, patru airbag-uri, instrumente de bord moderne si probabil cel mai bun motor turbo diesel de mic litraj al anilor acestia: 1.5 dCi. E un propulsor foarte vioi si economic, care din Bucuresti pana in Brasov se multumeste cu sub 4,5 l/100 km.
La Brasov ploua mocaneste, e un pic frig, iar aerul umed face si mai patrunzator mirosul de benzina nearsa al celor peste 60 de masini Dacia vechi, care ruleaza in coloana dinspre Timisul de Jos spre Piata Sfatului. E un miros al copilariei mele ca sofer pe care aproape ca l-am uitat in ultimii ani.
Ma astept ca o intalnire Dacia Clasic sa fie un fel de eveniment care aduna batranei simpatici si nostalgici, alaturi de masinile lor vechi. Nu e asa. Cei mai multi dintre proprietarii de Dacia clasice se invart pe la 30 de ani si acum, dupa ce au trecut pe la volanul “masinilor straine”, ceva a aprins in ei scanteia pasiunii pentru niste masini hulite si iubite, deopotriva. Nu simt nostalgie in glasul lor, ci pasiune. E ireal de frumos sa vezi comunitate asa unita si care stimeaza in felul lor istoria comunista, buna sau rea, cum a fost ea…
Iti propun sa-i cunosti pe cativa dintre proprietarii de Dacia clasice. Sunt foarte tineri, ca batrani n-am gasit.
Victor Danut Gheorghe, 28 de ani, lucreaza in industria IT la Orange Romania:
„Am o Dacia 1300 din 1971. A avut bunicul meu o Dacia din ’73 care l-a deservit pe unul dintre doctorii lui Ceausescu, in ’84 a recarosat-o, iar in 2000, dupa ce si-a cumparat alta masina (Dacia 1310 – n.r.) a vrut s-o vanda. A mai tinut-o totusi, mi-a lasat-o mie dupa cateva tratative si am mai tinut-o zece ani. Am descoperit apoi ca pe dedesubt era foarte ruginita, nu mai avea lonjeroane, nimic. Am decis sa cumpar alta. Am dezmembrat-o pe cea a bunicului, am dus doar caroseria la fier vechi si m-am apucat sa o reconditionez pe aceasta. Pana acum am bagat 3.000 de euro in ea si tot mai e de investit. E lucrata in spatele blocului, cu prelungitor intins de la etajul cinci. Am curatat vopseaua, tot. Aripile le-am dat jos si le-am curatat pe balcon pana la tabla. Am cumparat fertan si am tratat-o. Fertan e o substanta care stopeaza rugina. Cureti pana la tabla, dai cu fertan, se spala frumos cu apa, dupa care vii cu grund si alte solutii. (…) Am cumparat-o in februarie 2010. Am gasit-o pe net la doua persoane in varsta de 80 de ani si am dat pe ea 2.000 lei. Avea 124.000 km, iar acum are 126.000 km”, povesteste Victor despre masina lui.
El pastreaza in continuare Dacia 1310 cumparata de bunicul sau in anul 2000 si vrea sa o tina si pe aceasta de clasica: „Mai am si o masina de zi cu zi, o Dacia 1310 din anul 2000, care a fost a bunicului meu. El a decedat anul trecut, din pacate. Am o poza aici cu el in spate pe luneta. Are 35.000 km. O tin, merge exceptional! Am prima si ultima generatie de 1300 / 1310. Nu ma apuc sa fac colectie, dar vreau sa le am pe acestea doua foarte bine puse la punct”.
La Dacia 1300 cumparata in februarie 2010 a schimbat aripile din fata si capota de la motor, usile pe dreapta si usa stanga-spate.
„Am pus pe spate amortizoare Sachs, pe fata am montat discuri si placute Ferodo. La interior nu a fost nevoie sa reconditionez nimic. Am schimbat doar tapiteria de la plafon. Am luat-o de pe o Dacia care mergea la REMAT si avea doar 40.000 km la bord. Era o masina data la casat intr-o stare impecabila! Din pacate lumea nu stie ce da la REMAT”, spune Victor.
El povesteste cu regret ca nu exista parcuri de dezmembrari auto specializate in Dacia, astfel incat viata colectionarilor sa fie mai usoara si mai organizata. Masini cu piese inca bune ajung la REMAT, facand tot mai dificila pastrarea in stare buna a masinilor salvate de la casare.
„In Franta, daca ajunge la casat un Renault 12 este oprit procesul si masina revanduta!”, exclama Victor.
El are toata casa plina de piese: in spatele biroului sunt doua capote, sub patul bunicului sunt tot piese, iar in mobila din sufragerie la fel, dar ambalate frumos, sa nu se vada. Desi lucreaza in IT, Victor spune ca i-ar placea foarte mult sa lucreze in industria auto, in reconditionari de automobile: „Nu m-as plictisi niciodata!”.
28 de ani lucreaza la Orange, si-ar dori sa lucreze in auto. Sa lucrez in reconditionari auto. Eu mi-am polishat carburatorul la masina.
Dragos Manea, 35 de ani, lucreaza la Serviciul Pasapoarte:
„A mea e fabricata in 1987, a inrat in familie in 4 noiembrie 1987, cu 7 km la bord, adusa noaptea, tarziu, de la ITMS Valea Cascadelor (dealer Dacia – n.r.). Bunica, a depus banii in 1984. Pe numele meu e din 2009, de condus o conduc din 1997. In 2006 am inceput sa ma ocup serios de ea si sa incep sa o reconditionez. In 2009 am facut cu ea o excursie pana la Copenhaga, cu opriri la Budapesta, Praga si Viena, iar in 2012 am participat la Reuniunea R 12 din Franta, pe circuitul din La Chatre, pe urma am urcat la Oslo in Norvegia, apoi am ajuns la Stockholm in Suedia si am venit cu feribotul cu ea pe la Gdansk, Polonia si apoi inapoi in Romania: 7.370 km parcursi in aproape patru saptamani, fara niciun fel de probleme”, spune Dragos despre el si masina sa.
El a schimbat aripile fata in anul 2000, farurile, masca, bara si flapsurile, semnalizarile, parbrizul – ca cel original a fost ciobit, oglinzile au fost aduse pe comanda din Franta, iar motorul a fost reconditionat in 2008.
„Urmeaza o reconditionare a tablei si apoi o voi pune la pastrare. Mai sunt trei ani pana o voi putea inscrie in Retromobil”, spune Dragos.
El are ca masina de zi cu zi un Ford Focus break din 2001, cu motor de 1,8 litri.
Ovidiu Magureanu, 34 de ani, lucreaza in industria IT si este presedinte sectiei Dacia Clasic din cadrul Retromobil Club:
Ovidiu are una dintre cele mai rare masini Dacia, denumita Dacia 2000, cea din posesia lui fiind fabricata in 1982 si utilizata de Ceausescu in vizitele sale de lucru prin tara. Este o masina cu motor de 2,2 litri, pe benzina.
„Ceausescu era de regula vazut in doua masini: ori in Dacia 2000 albastra ori in Aro. O am de doi ani, am vazut un anunt pe internet si am cumparat-o de la un om care nu stia ce vinde. (…) Primul proprietar a fost SPP, dupa care a ajuns la o primarie de pe langa Bucuresti, iar apoi a ajuns in posesia unei persoane fizice, apoi la alta persoana fizica si dupa aceea am luat-o eu. (…) Masina practic este un Renault 20 asamblat la noi, dar cu sigla de Dacia, acesta fiind practic singurul aport al romanilor la aceasta masina. Multi ani era mai valoroasa ca Renault decat ca Dacia, iar persoana care a avut-o inainte si-a cumparat-o imediat dupa ce si-a luat permisul fiindca voia o masina cu cutie automata. Masina nu m-a costat foarte mult, sub 5.000 de euro, insa costurile au venit ulterior fiindca nu era in cea mai buna stare. Am ajuns cu ea pe roti la garaj si m-am apucat sa o desfac”, spune Ovidiu.
Costurile reconditionarii nu au fost puse pe hartie niciodata, iar cand a gasit piese bune, le-a si cumparat: „Nu stiu cat m-a costat sa o refac, nu am tinut o evidenta, insa m-au costat doar piesele fiindca m-am ocupat singur de reconditionare. Cand vedeam o piesa potrivita pe internet dadeam click si o luam. La interior nu mai avea scaunele originale, ci unele de Citroen, dar am gasit alte scaune si le-am gasit huse identice cu originalul, ca tip de material, textura, cusaturi si culoare (…) Am facut tabla, am vopsit-o, am refacut directia, franele, articulatiile”, relateaza proprietarul Dacia 2000, care la numarul de inmatriculare poarta tovaraseste B 101 TOV.
Ovidiu a inceput sa colectioneze masini Dacia vechi pornind de la un model 1300.
„Aceea a fost scanteia, dar am cam neglijat-o. E din 1972, vopseaua e originala, nu are interventii nici la tabla, nici la motor, este o masina foarte buna. Am muncit si la ea ceva, dar infinit mai putin decat la Dacia 2000. Pe langa acestea mai am un Aro 243 din 1978, provenit de la armata. Si ar mai fi o masina. I-am spus sotiei ca am vazut o masina interesanta pe internet si nu stiam cum sa o iau fara sa produc discutii in casa. I-am zis <<Draga, tu parca ziceai ca vrei o masina rosie, decapotabila?>>. <<Da, da da!>>, a zis si i-am spus <<Draga, ti-am luat o masina rosie decapotabila, e si 4X4 pe deasupra!>>. <<Ce e?>>, m-a intrebat. <<Un IMS, deci un Aro M461 din 1974. Toata lumea e indragostita de aceasta masina, e superba, merge foarte bine. Mai greu e cu spatiul de stocare. Am un garaj inchiriat in Bucuresti, m-am lasat de fumat si banii pe care-i dadeam pe tigari am ales sa-i dau pe garaj. Acum deja sunt pe plus la cat s-au scumpit tigarile si, de fiecare data cand ma incerca vreo pofta ma gandeam la ce fac cu banii respectivi si imi trecea imediat”, povesteste Ovidiu.
El foloseste zi de zi un Volkswagen Golf V, „o masina care tace si face, dar nu trezeste pasiuni”.
„Deja e o problema si am observat si la cea mai noua masina pe care o am ca deja incepea sa se poarte plasticul. Din pacate, plasticul se cam rupe cand pui mana pe el. Devine casant in timp. Restul masinilor sunt numai tabla, fier, vinilin. Sunt mult mai permisive, au rezistat si or sa reziste mult timp. Astea noi sunt poreclite <<plastice>> si exact asta si sunt… plastice”, crede Ovidiu.
La fel ca si Victor, si Ovidiu este mahnit de situatia bizara in care masini bune de pastrat ajung la REMAT.
„Ma rezum sa spun un singur lucru: din pacate am vazut la REMAT masini ce nu aveau ce cauta acolo. Masini cu vopsea originala, masini impecabile ajunse acolo… Adevarul e mereu undeva la mijloc: sunt si proprietari inconstienti care le duc, sunt si neinformati, e o tentatie. (…) Avem doi-trei baieti (in club – n.r.) care cauta masini vechi si prin curti, la persoane in varsta, dar cu acestea e destul de greu de negociat fiindca multi pur si simplu isi iubesc masinile si nu vor sa se desparta de ele, ceea ce e foarte bine. Partea trista este ca dupa ce ei nu vor mai fi printre noi, mostenitorii le iau si le duc la REMAT, le arunca fara absolut nicio problema. Le cautam pe oriunde si incercam sa salvam cat mai multe, dar evident masini care merita salvate. Exista desigur masini foarte rare care merita salvate, cum este si aceasta Dacia 2000”, spune Ovidiu.
Remus Azoitei, violonist cunoscut si profesor la Conservatorul din Londra:
Desi masina sa nu este o Dacia, ci un Renault 12 fabricat in 1971, cu volan pe dreapta, legaturile istorice dintre 1300 si R 12 fac orice diferente sa fie foarte mici.
„Este un Renault 12, varianta de baza, exportat in Marea Britanie. Este o bijuterie si am cumparat-o in 2010, moment pana la care a avut doi proprietari, dintre care unul era mecanic la Renault UK si o mai surubarea, dar masina nu era in stare extraordinara fiindca o masina batrana necesita intotdeauna investitii. Dupa ce am intrat pe fir am decis impreuna cu sotia ca masina este un obiect ce merita restaurat. M-a costat 1.500 de lire, dar asta reprezenta starea in care se afla atunci”, povesteste Remus.
Acum masina lui are la bord 180.000 km si a fost restaurata pana la ultimul surub in Romania, la Danut Crainiciuc, „care este o somitate in materie de Dacia 1300 si are opt Dacia incredibil de rare”.
In opinia lui Remus, Danut Crainiciuc este singurul care ar fi putut sa faca o lucrare de asa mare calitate.
„Restaurarea s-a facut surprinzator de repede. Daca in Vest asa ceva poate dura un an, doi sau chiar trei, Danut Crainiciuc a facut-o in trei luni si jumatate fiindca nu s-a apucat de nimic altceva, fiind un om pasionat. Am avut si piesele pregatite, deci totul a mers ca uns. La o masina clasica nu prea stii ce se intampla pana ce nu o desfaci. Poate iti trebuie una, poate alta, si esti obligat sa recurgi si la piese care nu-s originale, dar la noi s-a facut totul incredibil de profesional. (…) Nu ii pot da o valoare de piata, nu am cum sa spun o suma fiindca in spatele ei este o investitie emotionala, este o masina cunoscuta si mediatizata puternic si toate acestea se cuantifica intr-un alt fel. Inainte de restaurare a fost masina mea de zi cu zi, dar dupa aceea nu a mai fost cazul. Masina de toate zilele este acum un Audi A4”, spune Remus.
Ei sunt doar cativa dintre proprietarii de masini Dacia clasice. In total au fost peste 60 de masini la intalnirea Dacia Clasic de la Brasov, in 10 mai. Ei sunt oamenii pentru care Dacia 1300 nu declanseaza nostalgie, ci pasiune. Ei sunt oamenii care m-au facut sa-mi amintesc de „momentele mele Dacia” si cred ca fiecare dintre noi are in spate o poveste frumoasa cu un automobil al acestei marci nationale. In acest caz nu mai stati pe ganduri, scrieti-mi experienta voastra utilizand formularul de comentarii de mai jos!
