Acasa Industrie Toyota devine primul constructor auto care produce peste 10 milioane vehicule intr-un an

Toyota devine primul constructor auto care produce peste 10 milioane vehicule intr-un an

de Vlad Barza

Gama de hibride a Toyota (sursa - Toyota)

Toyota a anuntat ca productia totala in 2013 a fost de 10,11 milioane unitati, premiera pentru sectorul auto. Productia in Japonia a scazut cu cateva procente, la 4,3 milioane vehicule, in timp ce peste hotare au fost produse 5,8 milioane vehicule. Toyota anuntase recent ca vanzarile de pe anul trecut au totalizat 9,98 milioane de masini, iar cifrele pentru productie sunt in general diferite.

Toyota a anuntat ca a produs anul trecut 10.117.274 vehicule, cifra cu 2,1% peste 2012, totalul incluzand si marcile Daihatsu si Hino Motors. Productia din Japonia a scazut cu 2,9%, spre 4.290.652 vehicule, in timp ce in restul tarilor productia a urcat cu 6,1%, la 5.826.622 unitati.

Toyota devine primul constructor auto care depaseste pragul de zece milioane vehicule produse, insa in anii urmatori si Volkswagen si probabil si General Motors vor trece de acest prag.

Datorita deciziilor legate de gestionarea stocurilor, cifrele de productie difera de cifrele de vanzare, iar la Toyota diferenta a fost de peste 1% anul trecut.

Astfel, la capitolul vanzari, Toyota a anuntat recent cifra de 9,98 milioane unitati, iar pentru anul in curs asteapta 10,32 milioane. Toyota a condus insa piata in 2008, 2009, 2010, iar in 2012 a revenit iar pe prima pozitie, mentinandu-se acolo si in 2013.

Niponii au insa concurenta: Volkswagen a vandut 9,7 milioane unitati (9,5 milioane fara camioane), iar General Motors 9,71 milioane unitati.

Lasa un comentariu