Acasa Curiozitati Totul despre GHE-O RESCUE, spectaculosul vehicul de salvare asamblat in Tunari. Cat costa, cine il vrea si ce poate face

Totul despre GHE-O RESCUE, spectaculosul vehicul de salvare asamblat in Tunari. Cat costa, cine il vrea si ce poate face

de Vlad Barza

(sursa - GHE-O Motors)

GHE-O Motors, compania lui Bogdan Oprea de la BGS, a facut senzatie pe internet cu spectaculosul vehicul de interventie RESCUE, care este asamblat de o echipa de 25 de oameni in comuna Tunari, langa Capitala. Preturile pornesc de la 79.000 euro+TVA, insa vehiculul de 3,2 tone este destinat salvarii victimelor din mijlocul apelor si zapezilor, iar daca vor exista comenzi ar putea fi construite 200 de unitati/an.

GHE-O Motors a prezentat in premiera in Romania in cadrul targului SAB & Accesorii 2013 un concept de vehicul de salvare ce cantareste 3,2 tone, are roti de 54 de inch si motor de 400 CP de la General Motors. Marea surpriza a fost ca filmuletele postate de companie au devenit virale pe internet, fiind preluate in presa din toata lumea, inclusiv de Top Gear UK si Foxnews. Compania intentioneaza sa aduca masina Rescue la saloane internationale de profil, dar nu s-a decis inca unde.

Masina este asamblata intr-o hala din Tunari de o echipa de sub 20 de oameni, iar testele cu uriasul RESCUE au inceput acum un an. In plus, exista trei versiuni de vehicule mai mici, doua dintre ele fiind de curse, iar unul dintre ele, Fighter, fiind gandit pentru interventii ale pompierilor pe teren inaccesibil masinilor clasice. Costul acestei masini mai mici de interventie este de 35.000 euro plus TVA.

Bogdan Oprea de la BGS, care este si director general (CEO) al firmei GHE-O Motors, a avut ideea de a construi un astfel de vehicul, iar responsabil de proiect si design a fost Cristian Vlad. Investitiile au fost de circa jumatate de milion de euro pana acum.

Masina extrema de interventii Rescue costa 119.900 euro plus TVA (147.000 euro, TVA inclus) in versiunea de 400 CP si circa 79.000 euro + TVA in varianta cu motor diesel de 218 CP care va fi disponibila la comanda. Rezervorul este de 145 litri si asigura o autonomie de peste 100 km in regim extrem, in timp ce in regim normal autonomia este mult mai mare, consumul mediu fiind 30 litri/100 km. Daca e nevoie ca RESCUE sa mearga pe asfalt mai mult timp, poate atinge 60 km/h, spune designerul Cristian Vlad.

In acest moment, cu resursele din prezent poate fi construita o masina/luna in hala din Tunari, insa la comenzi ferme mari se poate mari productia la 200 masini/an, putand fi si mai mare daca este cerere. La masina au lucrat 16 mecanici, insa echipa este de 25-30 de persoane, incluzand si inginerii asociati.

Cine ar putea cumpara aceaste masini? Cristian Vlad spune ca au existat discutii cu unitatile de pompieri, in special cele de la Sibiu, unde s-a facut o demonstratie cu versiunea mai mica, Fghter. Totusi, de la ei nu exista comenzi ferme si chiar daca masina le-a placut, nu a fost comandata fiindca nu au putut fi accesate fondurile necesare.

„Ei au un sistem de achizitii pe care-l stim cu totii si ne-au spus ca pe viitor ar putea sa includa in strategia de achizitii astfel de masini. Nu exista promisiuni, dar noi ne-am consultat cu pompieri, cu medici, cu piloti de off road inainte sa ne apucam sa construim masinile”, a spus Cristian Vlad.

El a declarat ca in ultimele zile au venit numeroase masini din strainatate, chiar si din SUA, foarte interesati fiind, spre exemplu, pompierii polonezi.

Ca si componente, motoarele sunt comandate din SUA, de la GM, iar o buna parte dintre componente sunt cumparate de la importatori locali, cum ar fi cele pentru sasiu si caroserie.

RESCUE este un autovehicul cu caroserie autoportanta, este foarte ranforsat la interior, are 11 locuri si 3,2 tone greutate. Se preteaza pentru salvari montane sau in zone de inundatii. I se poate atasa si o sanie, asftel ca pot fi salvati noua oameni in plus. Fara optionale speciale poate cantari doua tone.

In scopul stingerii incendiilor masina poate transporta un rezervor de 650 litri de apa, rezervor integrat in corpul masinii, sub scaune. Pentru stingerea propriu-zisa exista doua motopompe de mare presiune. Se pot pune senile pe rotile din spate, portbagajul este pliabil, iar pe usa laterala incape o targa.

Gandit tot pentru vanzare este si Fighter, un vehicul mai mic de interventii cu care seful operatiunilor sa ajunga in teren. Are un rezervor de 300 de litri pentru stingerea unui focar incipient si permite salvatorilor sa intre in zone periculoase. Fighter are motor de Jeep de 270 CP, transimisia este cu sase trepte, iar pretul e de 35.000 euro plus TVA. Constructioa dureaza cam trei saptamani in regimul industrial de acum, insa timpul poate fi mult mai scurt daca vor fi comenzi.

Masinile pot fi vazute pana pe 20 octombrie la Romaero Baneasa, la Salonul Auto Bucuresti si Accesorii (SAB&A).

Iata mai jos cateva clipuri care ilusreaza cel mai bine ce poate face RESCUE.

7 comentarii

Ion Creanga 24 octombrie 2013 - 15:30

Nu sunt impresionat. Cu X5-ul meu 3.0d full piele ii fac pe fraieri uite-asa de la 0-100. Plus ca nu incape nicio gagica in masinile astea. Poate doar alea bolnave pe care le salvezi. Hai, pace din Zyon ca ma duc la o tura pe Splai.

Reply
Vasile 25 ianuarie 2014 - 22:06

Gandire de "manelar"….ce poti sa-i ceri?

Reply
sorin 6 ianuarie 2014 - 20:07

Sper sa ajunga si cei de la TOP GEAR sa faca macar un test si sa isi spuna parerea.. masina arata bestial , bravo baieti.

Reply
maria 2 februarie 2014 - 13:01

felicitari oameni buni ati facut ceva bun si interesant, pacat ca guvernul vrea doar masini de lux pentru ei.

Reply
Valentin 28 aprilie 2018 - 11:20

Buna ziua, Cine ma poate ajuta sa dau de nr de telefon la proprietarul acestui RESCUE de 400 CP

Reply
Boghiu emil 22 mai 2020 - 19:11

Foarte tare masinuta ,bravo baieti

Reply
Andrei 18 iulie 2020 - 00:08

Tor caut si caut si tot nu gasesc. Ce fel de pneuri are monstrul?

Reply

Lasa un comentariu