Acasa Foto FOTO: Opel Meriva primeste retusuri estetice si noutati tehnologice

FOTO: Opel Meriva primeste retusuri estetice si noutati tehnologice

de Adrian Mitrea

Opel Meriva facelift 2014 (sursa - Opel)

A doua generatie Opel Meriva, lansata in 2010, primeste mici retusuri estetice si noi tehnologii, printre care sistemul de infotainment IntelliLink si si un motor turbo diesel de noua generatie, 1.6 CDTI de 136 Cai Putere (CP), a anuntat producatorul auto german.

Meriva facelift va debuta in fata publicului larg, in premiera, la Salonul Auto de la Bruxelles (16-26 ianuarie 2014). Asadar, pentru anul viitor, Meriva primeste o noua parte frontala – care are caracteristicile noului Opel Insignia recent prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt (10-22 septembrie) – cu o grila a radiatorului cromata si eleganta si un aspect mai stralucitor al luminilor.

click aici pentru galeria foto

Tehnologia LED este acum disponibila pentru luminile diurne si lampile spate.

Meriva va avea de anul viitor noul motor diesel de la Opel, 1.6 CDTI, care de abia a debutat pe Zafira Tourer. Acest motor diesel este disponibil initial in varianta de 100 kW/136 CP si genereaza un cuplu maxim de 320 Nm. Acceleratia pana la 100 km/h dureaza 9,1 secunde. El consuma 4,4 litri/100 km si emite 116 grame CO2/km, cu 10% mai putin decat predecesorul sau, 1.7 CDTI de 96 kW/130 CP, oferind, de asemenea, o acceleratie si performante imbunatatite, noteaza Opel.

Pe langa versiunea de 136 CP, in cursul anului 2014 vor fi introduse si alte versiuni de putere ale lui 1.6 CDTI, care vor fi chiar mai economice.

In plus fata de motorul diesel de 1,6 litri, toate motoarele pe benzina respecta deja prevederile stricte ale viitorului standard de emisii Euro 6.  Motoarele pe benzina de 1,4 litri (88 kW/120 CP si 103 kW/140 CP) sunt acum oferite in combinatie cu transmisie automata cu sase trepte de viteza reproiectata, cu frecare redusa.

In ceea ce priveste transmisiile manuale cu cinci sau sase trepte de viteza, acestea au fost imbunatatite substantial si permit schimbarea treptelor de viteza intr-un mod mult mai precis, cu operatii uniforme si efort minim, promite Opel, in urma unor investitii de 50 milioane euro realizate pentru a eficientiza motoarele pe benzina si transmisiile.

Noua versiune a Meriva primeste, de asemenea, un nou sistem de infotainment – IntelliLink – de ultima generatie, cu navigatie si comanda vocala integrate. Monitorul este color, HD, cu diagonala de 7 inch. Acesta afiseaza si imagini provenite de la camera video pentru marsarier. Sunt posibile, de asemenea, efectuarea apelurilor si streamingul audio prin Bluetooth. Sistemul optional Navi 950 IntelliLink este disponibil standard cu harti cu informatii complete, ce acopera intreaga Europa, iar actualizarile viitoare pot fi descarcate cu usurinta utilizand portul USB.

In rest, Meriva pastreaza motorizarile si caracteristicile care au facut apreciat acest model in Europa.

0-100.ro a publicat in noiembrie 2010 un test drive cu Opel Meriva. Poti revedea articolul original AICI sau doar varianta video, mai jos.

comenteaza si pe gmclub

Lasa un comentariu