Acasa Industrie Continental a deschis la Ghimbav o fabrica de pompe de carburant care va livra catre clienti precum BMW, Mercedes-Benz si Grupul Volkswagen

Continental a deschis la Ghimbav o fabrica de pompe de carburant care va livra catre clienti precum BMW, Mercedes-Benz si Grupul Volkswagen

de Adrian Mitrea

In fabrica Fuel Suply Continental Ghimbav (sursa - 0-100.ro)

O fabrica de pompe de combustibil care va ajunge sa produca, la capacitate maxima, sapte milioane de unitati/an, a fost inaugurata marti, 1 octombrie, in Parcul Industrial Ghimbav din judetul Brasov, dupa o investitie de 40 milioane euro realizata de furnizorul de componente auto german Continental. Printre producatorii auto care isi vor echipa automobilele cu pompe de combustibil produse la Ghimbav se numara BMW, Mercedes-Benz, Grupul Volkswagen, PSA Peugeot Citroen, Renault si Ford.

Automobilele produse in Romania de Ford si Dacia nu sunt echipate cu pompe de combustibil produse de Continental, insa exista negocieri si sunt sperante ca in viitor situatia se va schimba, a declarat pentru 0-100.ro Jose Avila, membru in bordul de conducere al Continental AG.

Noua unitate de productie, numita Fuel Suply, este parte componenta a diviziei Continental Powertrain.

Intr-o faza incipienta, aceste pompe de combustibil au fost produse la o uzina Schaefler din apropiere, incepand cu 2010, iar treptat toata activitatea de acolo a Continental va fi mutata in noua fabrica.

Circa 500 de angajati vor lucra in fabrica Fuel Suply a Continental pana la sfarsitul acestui an, a anuntat compania.

„Din moment ce Brasov este principala noastra unitate de productie in Europa, se va lucra indeaproape cu Dortmund si Bebra. Dortmund este centrul de competenta la nivel mondial pentru dezvoltarea de noi tehnologii si procese de productie de unitati de alimentare cu combustibil, in timp ce Bebra este centrul nostru de competenta pentru pompe de combustibil”, a declarat Markus Distelhoff, directorul unitatii comerciale Fuel Suply, cu ocazia inaugurarii.

Aceasta noua fabrica este prima „unitate integrata” a unitatii Fuel Suply in Europa si din punctul de vedere al productiei va fi cea mai mare din Grup, dar nu si din punctul de vedere al competentelor tehnologice, unde Dortmunt si Bebra sunt peste.

Concret, la Ghimbav se fabrica pompe electrice de alimentare cu combustibil, se face turnarea lor in forme si se face asamblare de unitati complete de alimentare cu combustibil.

„Producatorii de automobile au inmultit numarul de modele construite in ultimii 20 de ani, astfel incat trebuie sa ne asiguram ca procesele noastre de productie sunt flexibile. In trecut, pe o linie de productie se puteau face trei modele, dar acum, pe aceeasi linie in Brasov suntem capabili sa producem 16 variante”, a explicat Distelhoff.

In acest moment la Ghimbav se produc patru tipuri de pompe de combustibil (diesel, benzina, cu perii si fara perii), care din punctul de vedere al carcaselor din plastic si diverselor componente conexe reprezinta o varietate de cateva zeci de modele, iar in timp se va ajunge la sute de modele.

La Brasov, noua fabrica este prima a Contintal din Europa in care se va pune in aplicare Nivelul 2 Jidoka, adica o masa pentru analiza a rebuturilor.

In uzina Fuel Suply Ghimbav 80% dintre utilaje functioneaza in mod automat, iar asa se explica nivelul mare de pompe produse cu un numar relativ redus de angajati.

Fiecare automobil care este alimentat de un motor cu ardere interna are o unitate de alimentare cu combustibil. In contrast cu pompa injectoare pe motor, pompa de alimentare cu combustibil se afla in rezervor, unde motorul este aprovizionat constant cu carburant, in orice conditii de conducere, inclusiv atunci cand rezervorul este aproape gol si in curbe sau in denivelari (in urcare sau coborare). Solutii inovatoare, cum ar fi pompele bazate pe cerere de combustibil fara perii (de asemenea fabricate in Brasov) aduc o contributie majora, ridicand eficienta energetica si, prin urmare, reducand emisiile de CO2 ale unei masini.

Unitatile comunde de aprovizionare cu combustibil sunt de obicei calibrate pentru consum maxim, care are loc de fapt doar in 5% din timp. Prin urmare ele pompeaza prea mult combustibil pentru motor si apoi pompeaza excesul inapoi in rezervor, ceea ce duce la o remaniere constanta a continutului rezervorului. O pompa de cerere are un dispozitiv de control electronic care calibreaza cantitatea exacta de combustibil de care are nevoie motorul. Motoarele electrice fara perii utilizate in pompe au o durata de viata deosebit de lunga, noteaza Continental.

Pana la sfarsitul anului 2012 Continental a investit peste 700 milioane euro in activitatile din Romania, unde toate cele cinci divizii ale companiei sunt reprezentate. Continental are in tara sapte unitati de productie si trei centre de cercetare si dezvoltare in Timisoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov si Iasi. Continental este partenerul unui joint-venture la Slatina (cu Pirelli) si al unui centru de distributie al anvelopelor pentru Europa de Est, in Sacalaz.

Continental are in prezent circa 12.000 angajati in Romania, dintre care 3.600 in inginerie.

Continental a avut o cifra de afaceri de 32,7 miliarde euro in 2012 si 173.000 angajati in 46 de tari.

Pompa Combustibil Continental la Ghimbav (sursa - 0-100.ro)

Lasa un comentariu