Acasa Siguranta Auto VIDEO: Autoliv prezinta o noua centura de siguranta adaptiva, cu beneficii in special pentru copii

VIDEO: Autoliv prezinta o noua centura de siguranta adaptiva, cu beneficii in special pentru copii

de Adrian Mitrea

Retractor Autoliv (sursa - Autoliv)

Autoliv a conceput o centura de siguranta adaptiva, cu functionare strict mecanica, ce limiteaza socurile la care sunt supusi mai ales copiii in cazul unui accident, a anuntat compania suedeza. Aceasta centura de siguranta va intra in curand in echiparea automobilelor de serie.

Noul tip de retractor, fara niciun fel de senzor, poate regla forta de retinere individual, in functie de fiecare pasager si in functie de severitatea impactului.

Aceasta adaptivitate este asigurata de un disc cu arc montat in retractor. Discul are un numar mare de zimti pe ambele parti, care intra in cele mai potrivite caneluri atunci cand se roteste. Cu cat centura se desfasoara mai repede, cu atat mai incet se invarte discul. Astfel, in functie de greutatea corpului pasagerului, este aplicata forta de retinere potrivita.

Autoliv spune ca noul tip de centura de siguranta poate ajuta producatorii auto sa obtina rezultate mai bune la testele Euro NCAP si US NCAP.

Autoliv are circa 80 de uzine (incluzand si societatile mixte) si peste 52.000 angajati in 29 de tari. Vanzarile companiei s-au ridicat la 6,25 miliarde euro in 2012.

In Romania Autoliv este prezenta din 1997 si are circa 3.500 de angajati, in trei amplasamente: Brasov, Lugoj si Timisoara. In Romania se produc centuri de siguranta, chingi pentru acestea, generatoare de gaz pentru airbag-uri, module de airbag, arcuri  (componente ale centurilor) si perne pentru airbag-uri. In Romania Autoliv are si doua centre de dezvoltare, unul la Brasov si unul la Timisoara, unde se dezvolta si testeaza centuri de siguranta si sisteme electronice de siguranta.

Lasa un comentariu