Acasa Caterham Caterham cauta moduri de a extinde parteneriatul cu Renault si vrea doua noi modele

Caterham cauta moduri de a extinde parteneriatul cu Renault si vrea doua noi modele

de Vlad Barza

(sursa - Renault Alpine)

Producatorul britanic de masini exclusiviste sport Caterham, care la final de 2012 a semnat un parteneriat cu Renault, vrea sa extinda intelegerea pentru a lansa atat un SUV, cat si o masina subcompacta, scrie Reuters. Caterham si Renault vor lansa primele modele in 2016, va fi reinviata marca sport Alpine, iar brand-ul britanic ar vrea sa aiba un succes in stilul celui avut de Range Rover cu Evoque.

Tony Fernandes, sef al Caterham, spune ca imediat dupa lansarea primelor doua modele ale colaborarii – un Alpine si un Caterham – ar vrea ca parteneriatul cu Renault sa fie extins pentru inca doua noi modele: un SUV si o subcompacta, care sa fie vandute sub sigla Caterham, mai ales in Asia.

In ianuarie cele doua companii au pus bazele unui joint-venture numit Societe des Automobiles Alpine Caterham (SAAC).

Noile masini sport Renault si Caterham vor fi produse in uzina franceza Dieppe, construita in 1969, unde in prezent sunt fabricate modele R.S. de serie (Clio R.S.) si de competitie. Uzina a produs peste 400.000 unitati din 1969 si pana in prezent, iar acum numara 300 angajati.

Marca Alpine este cunoscuta mai ales pentru modelul Berlinette si are in ADN-ul sau gene pur sportive, la fel ca si Caterham.

Fernandes spune ca in Asia exista cerere pentru SUV-uri si pentru masini de oras exclusiviste si adauga ca daca SUV-ul va fi o reusita, Caterham va da lovitura si va izbuti sa vanda in volume mari, mult peste cele cateva mii estimate de seful Renault-Nissan, Carlos Ghosn care a inclus si masinile sub brandul Alpine.

Cand a fost vorba de SUV, Tony Fernandes a dat ca exemplu parcursul modelului Range Rover Evoque care a fost bine primit in piata si se vinde bine.

Masinile vor avea motoare Renault si vor fi asamblate in Asia unde vor fi trimise colectii de piese, din Franta. Si Renault a confirmat ca poarta discutii pentru extinderea gamei Caterham, dar francezii spun ca nu se discuta si de extinderea gamei Alpine dincolo de primul model.

Lasa un comentariu