Merge vorba ca cinci frati foarte puternici si respectati din Germania s-au intalnit de curand pe Aeroportul Baneasa pentru un eveniment special. Unuia i se zice M5 Sedan, altuia M3, pe unul il cheama M6 Coupe, pe altul M6 Cabriolet, iar celui mai inalt dintre ei i se zice X6 M. Acestia cinci fac parte din nobila familie BMW din Munchen si intalnirea lor pe pista, in Romania, a fost speciala. Asta pentru ca l-au adus cu ei pe cel mai nou membru al selectei familii, M6 Gran Coupe. X6 M si Seria 1 M Coupe au lipsit de la reuniune, fiind prinsi cu trebuie importante in Germania.
click aici pentru galeria foto
M6 Gran Coupe este cel mai nou exponent al familiei BMW M, dar chiar daca e nou, nu e totusi cel mai mic. E de fapt cel mai lung, avand peste 5 metri (5.011 mm). In Romania M6 Grand Coupe se alatura celorlalte doua versiuni de caroserie ale lui M6 disponibile deja, Coupe si Cabriolet.
M6 Gran Coupe porneste de la 114.400 euro fara TVA pe piata locala (141.856 euro cu TVA), iar o versiune intr-o configuratie te top, cum a fost cea adusa pentru lansare, poate depasi 180.000 euro. Acest nou exponent al gamei BMW M devine varful de lance M si se bate direct cu Porsche Panamera Turbo, avand specificatii foarte apropiate.
M6 Gran Coupe este pur si simplu obscen daca te uiti doar la preturi si performante. Insa luat ca un intreg acest model vrea sa demonstreze cat de ridicate au ajuns sa fie standardele de coerenta, performanta si rafinament la BMW. Motorul sau V8 turbo de 4,4 litri dezvolta 560 Cai Putere (CP) si un cuplu maxim de 680 Newton-metru (Nm) pe o plaja de turatie foarte larga (1.500-5.750 rotatii pe minut). Aceste specificatii ii asigura lui M6 Gran Coupe un sprint pana la 100 km/h in 4,2 secunde.
Cuplul si puterea iti asigura la volan resurse aproape nemarginite. Cand motorul si transmisia isi pun ambitia sa invinga greutatea de aproape doua tone a masinii, corpul tau simte inertia si lupta care se da intre greutate si putere. In mod neasteptat, precum niste luptatori de arte martiale, greutatea si puterea se alearga si se domina una pe cealalta. In final iese remiza. La fel ca in orice competitie care implica un duel, cel mai castigat e spectatorul. El vede si simte foarte bine care va fi urmatoarea miscare fie a puterii, fie a greutatii, reusind in final sa devina dintr-un spectator un arbitru care a simtit cu tot sufletul sau spiritul competitiei.
Asa te simti intr-un M6 Gran Coupe. Spectator si arbitru. E o masina mare, confortabila, incredibil de rapida si de agila. E o masina-spectacol pentru cei din afara si dinauntrul ei. E o partida pe care doar cei instruiti o pot intelege si stapani.
Iar sub indicatiile atente ale pilotului Claudiu David – singurul instructor auto roman acreditat BMW Driving Experience – reusesti foarte bine sa intelegi si sa simti masina. Ca o paranteza, BMW Driving Experience a fost infiintata in 1978 sub numele de BMW Driver Training, fiind cea mai veche scoala de pilotaj dezvoltata de un producator auto.
Pe M6 Gran Coupe poti pune inclusiv instalatie audio Bang & Olufsen de peste 8.000 euro, iar nivelul finisajelor – pentru versiunile atent configurate – stau fara niciun fel de emotii alaturi de masini sport sau de lux ce sunt de aproape doua ori mai scumpe.
Prin acesta reuniune a superlativelor BMW pe pista Aeroportului Baneasa, clienti si pasionati de BMW, dar si cativa jurnalisti auto, au putut experimenta vechiul si noul. M3 e ultimul model BMW M care vine echipat cu un motor pe benzina natural aspirat. In el deja te simti ca intr-un vechi model BMW, unul foarte bun si performant dealtfel.
Urmatorul BMW M3 care e aproape gata de lansare va avea motor turbo si astfel o era a motoarelor mari BMW, de mare turatie, se apropie triumfator de sfarsit. Cei mai noi exponenti ai performantei familii M demonstreaza insa avantajele turbo, facand despartirea de vechile propulsoare mai usoara – marcata de respect si apreciere. Asa a fost BMW M Drive Tour 2013.