Luni, la Palatul Victoria, ministrul Dan Sova si reprezentantii Daimler au semnat acordul legat de investitiile de 300 milioane euro pe care germanii le vor face in extinderea fabricilor de componente de la Sebes si Cugir. Guvernul a promis ca va crea cele mai bune conditii pentru grupul german care a confirmat in aprilie investitiile in filiala Star Transmission care activeaza din 2001 si are acum 800 de angajati.
Dan Sova – ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine – si reprezentantii Mercedes au semnat acordul investitional legat de extinderea capacitatilor de productie de cutii de viteze la Sebes si Cugir.
Dan Sova a asigurat delegatia germana de faptul ca Guvernul Romaniei, impreuna cu autoritatile locale, vor face toate eforturile necesare pentru asigurarea unui bun climat investitional, astfel incat compania germana sa aiba cele mai bune conditii pentru a-si desfasura si dezvolta investitia.
Consiliul de administratie Daimler AG a decis sa extinda reteaua de productie a cutiilor de viteze Mercedes-Benz Cars. In urma aprobarii de catre Consiliul de Supraveghere, sunt planificate acum capacitati suplimentare pentru asamblarea cutiilor de viteze ce urmeaza a fi stabilite la unitatea de productie Daimler din Romania, Star Transmission. Pentru productia unei noi generatii de cutii de viteze automate, vor fi investite in Romania mai mult de 280 milioane euro. In total, compania planuieste investitii de peste 300 de milioane de euro, spunea Daimler, pe 24 aprilie.
„Extinderea retelei noastre de productie va include o locatie suplimentara pentru asamblarea cutiilor de viteze, conceputa pentru a completa capacitatile noastre existente. Scopul nostru este de a satisface cererea mare a clientilor, cu o flexibilitate mai mare in viitor”, spunea la final de aprilie, Andreas Renschler, membru al Consiliului de Administratie Daimler pentru Productie si Achizitii Publice Mercedes-Benz Cars si Mercedes-Benz Vans.
Unitatea de productie Daimler din Romania, Star Transmission, a fost infiintata in anul 2001. In prezent, compania si cei aproximativ 800 de angajati din locatiile Cugir si Sebes produc componente pentru motoarele si cutiile de viteze ale autoturismelor actuale Mercedes-Benz, precum si cutii de viteze pentru modelele mai vechi, pentru asigurarea pieselor de schimb.
A fost deja luata decizia pentru a incepe productia unei cutii de viteze automate cu cinci trepte, la mijlocul acestui an, in noua locatie din Sebes, pana la iesirea din fabricatie. Incepand din 2014, generatia actuala de cutii de viteze cu dublu ambreiaj va fi, de asemenea, asamblata acolo.