O companie din Boston numita Terrafugia este aproape de lansarea modelului Transition pe care presa l-a numit „automobil zburator”, acesta fiind capabil sa mearga si pe drumurile publice, dar si sa zboare pe distante de cateva sute de kilometri. Cui se adreseaza acest „avion de sosea”, ce a fost in mintea celor care au conceput vehicului si cat de nerabdatori sunt bogatii sa puna mana pe „minunea” zburatoare puteti citi intr-un interviu HotNews.ro cu Ken Morse, consilier pentru compania Terrafugia. Interviul a fost realizat la Bucuresti unde Morse a sustinut cursuri de antreprenoriat organizate de Fundatia Post Privatizare.
De doua-trei ori pe an apar stiri cu asa-zis-ul „automobil zburator” Transition al companiei Terrafugia. Nu este singura compania care lucreaza la un astfel de concept, insa este vehiculul cel mai aproape de productia in serie. La proiect se lucreaza din 2006, primele zboruri cu intaiul prototip au fost realizate in 2009, iar primul zbor cu versiunea gata de productie a fost realizat in 2012. Totusi, autoritatile SUA au cerut sa se faca mai multe modificari si s-ar putea sa fie nevoie de contruirea unui nou concept. Versiunea de serie costa 279.000 dolari.
In foarte multe articole vehiculul Transition a fost prezentat ca „automobil zburator”, insa practic el este mai mult avion decat masina, performantele de sosea fiind destul de modeste. Si compania prezinta creatia ca „avion de sosea”, iar partea cea mai grea va fi la obtinerea autorizatiilor de zbor.
Iata interviul cu Kenneth Morse, care furnizeazs servicii de consiliere pentru Terrafugia, dar si pentru guvernul SUA, in domeniul inovatiei.
Vlad Barza: De ce ar fi nevoie de un astfel de vehicul care nu este nici masina si nici avion?
Ken Morse: Numele Terrafugia inseamna „evadare de la sol”, publicul tinta pentru acest avion de strada e reprezentat de oamenii de afaceri din China si SUA care ar vrea sa viziteze trei clienti pe zi. Vorbim de trei clienti situati in zone indepartate si daca s-ar multumi doar cu un automobil clasic ar putea sa intalneasca doar doi pe zi. E simplu, trei in loc de doi inseamna cu 50% mai multi clienti!
Au existat cateva criterii la crearea acestui vehicul. In primul rand trebuia sa fie mai ieftin decat un Porsche, al doilea tinea de faptul ca trebuia sa intre intr-un garaj obisnuit, iar al treilea se referea la faptul a trebuia sa fie un avion usor, unul sport, ceea ce inseamna ca trebuia sa aiba sub 4.300 kg. Asta si-au propus cand au inceput sa lucreze la design, deci nu s-a pornit cu gandul de a gasi tehnologia care sa rezolve o problema, ci s-a vizat o oportunitate de piata.
Vlad Barza: Credeti cei de la Terrafugia ca vor obtine omologarea lui Transition pentru zbor?
Ken Morse: A primit in mai multe state ale SUA dreptul de a merge pe sosele, printre acestea se numara si Michigan unde in general e greu sa obtii autorizatii.
Vlad Barza: Bun, dar a primit aprobari si pentru spatiul aerian? Fiindca asta ar fi marele pariu…
Ken Morse: Nu stiu sa va spun exact, proiectul e inca in faza de test, dar va pot spune ca avionul zboara, asa cum au dovedit si filmele demonstrative postate. Compania are mai multe patente pe modul de retractare a aripilor decat pentru orice alta componenta a aeronavei. Ce e important este ca un om de afaceri va putea sa viziteze trei clienti/zi, in loc de doi si fara a sta in trafic sau a depinde de taxi-uri.
Vlad Barza: Cand e gandita lansarea propriu-zisa?
Ken Morse: Ceea ce va pot spune este ca mai mult de 100 de oameni au facut comenzi ferme si au si platit un avans de 10.000 dolari. E garantat faptul ca acel avans va fi restituit in eventualitatea in care compania da faliment.
Vlad Barza: Dati-mi cateva exemple de sfaturi pe care le-ati dat celor de la Terrafugia legat de marketing, de vanzari, de modul in care sa-si promoveze acest produs interesant, dar controversat?
Ken Morse: Le-am spus la inceputuri ca trebuie sa stie clar carui tip de clienti se adreseaza, mai ales ca, fiind vorba de o afacere mica, deciziile se iau mai repede decat intr-o companie mare.
Apoi le-am spus ca trebuie sa se justifice efortul si trebuie sa existe un plan de afaceri pentru ca apoi sa nu le para rau de banii investiti. Le-am mai spus atunci sa colecteze un avans de la potentialii clienti, pentru ca ar fi un indiciu clar ca firma chiar e serioasa si iata ca acest lucru chiar a functionat si sunt 100 de comenzi ferme. Ca dovada a interesului, de exemplu cel care era pe locul 90 in lista de asteptare a intrebat daca poate schimba locul cu cel care era pe locul 10 sau 12, banuiesc ca a fost si o tranzactie intre ei dar cert este ca interes exista.
Vlad Barza: Chiar credeti ca proiectul va avea succes si ca vor construi si mai mult decat cele 100 comandate?
Ken Morse: Da pentru ca am mare incredere in oamenii care au demarat proiectul, sunt foarte de calitate.
Vlad Barza: De unde vor obtine banii necesari. Din zone precum Orientul Mijlociu, Rusia sau China or din SUA?
Ken Morse: Pana acum au obtinut bani de la „business angels”, acestia sunt cei mai potriviti sa investeasca si vorbim de oameni din zona unde a fost fondata compania, zona orasului Boston.
Trebuie spus ca termenul de business angels se refera la investitori individuali, in general cu experienta in business, care ofera capital firmelor start-up. Acestia pun la dispozitie, nu doar banii, ci si competentele pentru a ajuta dezvoltarea business-ului. (n. r.)
Despre Terrafugia Transition
Terrafugia a fost fondata in 2006 de fosti absolventi MIT, primele teste de zbor au fost facute in 2009 iar primul client ar trebui sa-si primeasca „avionul de sosea” la final de 2013 sau in 2014.
Cu aripile retractate, deci in versiunea pentru rulare pe sosea, Transition are 6 metri lungime, doi metri inaltime si 2,3 metri latine. Lungimea si inaltimea raman la fel cand aripile sunt scoase, insa anvergura lor este de 8 metri. Pe sosea viteza maxima este de 105 km/h, iar in zbor viteza maxima ce poate fi atinsa este de 182 km/h, autonomia promisa fiind de 787 km. Pentru decolare, Terrafugia are nevoie de 518 metri.
Aeronava consuma in medie cam 6,7 litri/100 km pe sosea, iar in zbor 19 litri/benzina. Costul unui Transition este de 279.000 dolari.
Cine este Kenneth Morse
In 1968 Kenneth si-a luat licenta in Stiinte Politice la Massachusetts Institute of Technology – unde a activat ca profesor – iar in 1972 si-a luat doctoratul in Marketing International la Harvard Business School.
Intre 1996 si 2009 a fondat si a condus mai multe start-up-uri, Morse fiind si co-fondator al Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship
Kenneth Morse este consultant pentru un mare numar de companii: pentru cele de mari dimensiuni da sfaturi in legatura cu inovatia, iar pentru cele mici, in legatura cu modul in care ele pot deveni globale.
El este si consilier guvernamental in SUA desemnat de Barack Obama si este co-presedinte al consiliului care se ocupa de chestiuni legate de productia industriala in SUA. Unul dintre obiectivele principalele ale comisiei este sa convinga cat mai multe companii americane sa relocheze in SUA o parte din productie, in conditiile in care China nu mai este o tara atat de ieftina, iar transportul cu containere devine tot mai scump.
Morse este in prezent presedinte al Entrepreneurship Ventures Inc din Boston.