Acasa Saloane Auto Volvo a prezentat un sistem care permite masinii sa franeze automat cand un ciclist apare in fata vehiculului

Volvo a prezentat un sistem care permite masinii sa franeze automat cand un ciclist apare in fata vehiculului

de Vlad Barza

(sursa - Volvo)
(sursa - Volvo)

Volvo a prezentat la Salonul Auto de la Geneva un sistem care permite vehiculului sa franeze automat daca exista pericolul coliziunii cu un ciclist. Sistemul dispune de radar sofisticat, camera video, senzori si o unitate de control si va fi prezent pe vehiculele companiei incepand cu luna mai.

Volvo a lansat o serie de sisteme de detectie automata a pericolelor din trafic incepand cu 2006, sistem care aplica automat frana cand exista pericolul unei coliziuni cu alte vehicule si cu pietoni. Sistemele s-au perfectionat mult, astfel incat s-a ajuns ca frana sa fie aplicata complet, lucru care permite ca la viteze mici coliziunea sa fie evitata.

Acum, Volvo integreaza in sistemul de detectie a pietonilor si primul sistem din lume care detecteaze ciclistii si aplica automat frana daca biciclistul este pe traiectoria masinii.

Sistemul este compus dintr-o unitate radar montata pe grila radiatorului, o camera video montata pe oglinda retrovizoare si o unitate centrala de control. Radarul determina ce obstacole apar in fata masinii si ce distanta este pana la ele, iar camera determina despre ce obstacole e vorba.

Camera de inalta rezolutie determina traiectoria ciclistilor, iar unitatea centrala de control evalueaza cum se va desfasura situatia din trafic. Pentru ca masina sa franeze automat este nevoie ca atat radarul, cat si camera, sa confirme ca exista pericolul coliziunii cu ciclistul, iar datorita senzorilor frana poate fi aplicata la maxim.

Sistenul va fi prezent de la jumatatea lui mai pe modelele Volvo V40, S60, V60, XC60, V70, XC70 si S80.

(sursa - Volvo)
(sursa - Volvo)

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre