Acasa Foto GENEVA LIVE: Honda a dezvaluit conceptul Civic Tourer si spune ca testele cu noul Civic Type R incep in acest an

GENEVA LIVE: Honda a dezvaluit conceptul Civic Tourer si spune ca testele cu noul Civic Type R incep in acest an

de Adrian Mitrea

Honda Civic Tourer Concept la Geneva 2013 (sursa - 0-100.ro)

Japonezii de la Honda dau semnale tot mai puternice ca au inteles gusturile clientilor europeni. Astfel, Honda expune la Salonul Auto de la Geneva (7-17 martie) Civic Tourer, un concept care va deveni masina de serie in toamna acestui an la Salonul Auto de la Frankfurt. Totodata, noul motor diesel 1.6 i-DTEC se arata sub capota noului CR-V, transformandu-l intr-un SUV foarte eficient. In fine, dar nu in cele din urma, conceptul NSX apare la Geneva intr-o forma revizuita, ceea ce inseamna ca Honda are planuri serioase pentru relansarea acestui model.

Conceptul Civic Tourer afiseaza linii foarte indraznete si prefigureaza deci un break compact cu o personalitate puternica, exact asa cum se diferentiaza si Civic in peisajul automobilelor compacte cu cinci usi.

click aici pentru poze de la standul Honda

Civic Tourer va fi prezentat ca masina de serie la Salonul Auto de la Frankfurt din toamna si va ajunge pe piata in prima parte a anului 2014, a anuntat Honda. Masina va fi produsa in Marea Britanie, la Swindon, alaturi de Civic cu cinci usi.

Interesant este ca la Geneva Honda a anuntat ca incepe testele cu noul Civic Type R in acest an, pe circuitul de la Nurburgring din Germania, ceea ce inseamna ca in 2014 vom vedea un nou Civic Type R, dupa ce vechiul model a fost eliminat din gama din cauza noilor exigente privind trecerea la Euro 5.

Noul CR-V este expus la Geneva cu noul motor diesel 1.6 i-DTEC (120 CP, 300 Nm) – primul produs al noii tehnologii Earth Dreams. Modelul CR-V cu motor turbo diesel de 1,6 litri va fi disponibil cu tractiune fata si transmisie manuala din toamna acestui an.

“Motorul diesel 1.6 i-DTEC este cel mai usor motor din clasa sa si confera noului CR-V propulsia necesara, manevrabilitate si costuri reduse de exploatare datorita consumului redus″, a anuntat Honda.

Evolutia conceptului NSX, prezentat fizic in premiera in Europa, sugereaza o potentiala directie pentru designul interior al viitoarei generatii NSX, potrivit Honda. Asadar, la interior trebuie sa ne uitam cu mai multa atentie, nu la exterior.

Designul exterior ramane fidel stilului sugerat prin primul concept NSX (prezentat la Detroit in 2012), caracterizat printr-o inaltime totala redusa, ce scoate in evidenta latimea masinii. Proportiile ce exprima calitatile dinamice sunt evidentiate de suprafete simple, curate si moderne, dar si de detalii agresive, ce comunica atitudinea de supercar si sentimentul de produs high-tech.

Honda Civic Tourer Concept la Geneva 2013 (sursa - 0-100.ro)

Corespondenta de la Geneva.

Lasa un comentariu