Acasa Foto In garajul nostru: Opel GTC Astra

In garajul nostru: Opel GTC Astra

de Adrian Mitrea

Test Drive cu Opel GTC Astra (sursa - 0-100.ro)
Test Drive cu Opel GTC Astra (sursa - 0-100.ro)

A doua generatie GTC, cea pe care o vezi in imagini, impresioneaza din nou printr-o prezenta de netrecut cu vederea. Are un design sofisticat, dar curat, e bine proportionata si se conduce la fel de bine precum arata. Totusi, lui GTC Astra inca ii lipsesc cateva elemente care sa o faca masina perfecta, cum ar fi transmisiile si motorizarile. Aceasta situatie e pe cale sa schimbe, cel putin la versiunile diesel, pentru ca Opel va lansa in curand un motor 1.6 CDTI de noua generatie. Dupa Prima Impresie cu noul GTC in Palma de Mallorca, in noiembrie 2011, acum a venit vremea pentru un test drive ceva mai profund cu motorizarea de 1,6 litri turbo pe benzina, de 180 Cai Putere (CP).  

click aici pentru galeria foto

Concept

Opel Astra GTC a fost si in trecut o masina frumoasa, care si-a adjudecat mici premiere cum ar fi parbrizul panoramic, prelungit pana deasupra capetelor pasagerilor din fata, precum si o caroserie semnificativ diferita fata de variantele cu cinci usi, sedan sau break. Aceasta in vremea in care rivalii sai erau simple masini cu cinci usi la care fusesera eliminate portierele spate.

Noul Opel GTC Astra a fost anuntat in toamna anului 2010, prin conceptul GTC Paris. Dupa cum lesne se poate observa, masina de serie preia integral design-ul conceptului, care era de fapt o versiunea aproape gata de productie. Cu noul GTC Opel a spart din nou gura targului.

Design

De la primul contact vizual stii ca ai in fata un Opel. Stii ca te uiti la o Astra. Dar GTC are in comun cu variantele cu cinci usi si break doar trei elemente vizuale: manerele usilor, oglinzile retrovizoare si antena. Atat. Farurile si stopurile sunt diferite, capota, parbrizul, toate celelalte elemente de caroserie. Tot.

Interior Opel GTC Astra (sursa - 0-100.ro)
Interior Opel GTC Astra (sursa - 0-100.ro)
Interiorul este insa preluat integral de la celelalte modele din familia Astra. Diferenta este facuta de tapiterii si o noua culoare pentru plansa de bord, care nu se regaseste pe masina din acest test.

GTC este genul de masina care arata bine cu roti mari. Versiunea din test are jante de 18 inch, care sunt la un pas de a parea mici in raport cu caroseria. Concluzia este ca trebuie sa fii atent cand configurezi masina si sa faci neaparat pasul catre roti mai mari decat cele 16 inch.

Tot la capitolul „ai grija sa” merita sa va spun ca am observat ca finisajele cromate de pe lateralul geamurilor se matuiesc repede (4.800 km pentru masina din test). Astfel, este indicata protejarea lor cu o folie speciala transparenta sau pur si simplu (daca e posibil cand configurezi masina) sa alegi niste ornamente negre.

Tehnologie, confort si dotari

Investitiile facute de Opel in cresterea calitatii percepute se vad, totusi. Materialele sunt foarte placute la atingere si nu iti lasa impresia unei masini compacte ieftine. Dimpotriva as spune. De cand cu Insignia, Opel nu mai este marca saracilor din Germania si a clasei de mijloc din Romania. GTC este cel mai bun exemplu ca Opel a intinerit, ca are masini cu un design spectaculos si tehnologii de top.

Din pacate nici preturile nu mai sunt foarte accesibile.

Masina din test are suspensii cu amortizoare controlate electronic (optiunea FlexRide, costa aproape 800 euro cu TVA) ce iti garanteaza experiente de condus foarte contrastante intre modurile de functionare Tour si Sport. Dualitatea comportamentului rutier, in functie de ce alegi, Tour sau Sport, face parte din farmecul acestui model si al familiei de modele Astra in general.

Iluminarea ambientala este mai sofisticata decat la orice alt model concurent, cu LED-uri rosii in jurul schimbatorului de viteze si in fetele de usi. Tot la capitolul lumini se remarca farurile bi-xenon adaptive (optiunea AFL), care lumineaza foarte bine pe timp de noapte.

Nici latura practica nu este neglijata la acest model. Portbagajul are 380 litri, cu 10 litri mai mult decat la o Astra cu cinci usi, iar locurile din spate sunt deosebit de confortabile. Opel GTC Astra poate fi fara probleme o masina pentru patru persoane, lucru cu care nu se poate mandri Renault Megane Coupe si cu atat mai putin Volkswagen Scirocco. Dintre toate acestea trei, GTC este cea mai polivalenta si spatioasa.

Pe sosea

Cu acest design dramatic si tehnologiile optionale FlexRide si AFL te poti bucura de o masina pe care o simti agila, adaptabila la modul in care vrei sa conduci si sigura. E o placere sa o conduci in oras si pe drumuri de munte. Daca logica spune ca rotile de 18 inch ar sacrifica destul de mult confortul, balonul destul de mare al anvelopelor (235/50 R18) salveaza situatia si masina chiar impresioneaza printr-un confort ridicat la rulare, mai ales in modul Tour (cand suspensiile valseaza mai mult).

Opel GTC Astra (sursa - 0-100.ro)
Opel GTC Astra (sursa - 0-100.ro)
Astra GTC are pe toate variantele de motorizare o suspensie fata complet noua, denumita HiPerStrut. Este preluata de la modelul de inalta performanta Insignia OPC. Acest tip de articulatie permite rotilor din fata sa puna mai bine puterea la pamant, iar in cazul unor accelerari violente masina nu mai are tendinta sa-ti fure volanul din mana. Asa-zisul torque steering – din cauza caruia manevrabilitatea masinilor Opel a avut mereu de suferit – este mult redus, aproape eliminat.

Odata apasat butonul Sport, suspensiile se intaresc si pedala de acceleratie devine mai sensibila la apasare, asfel ca miscarile fine din volan si din piciorul drept se traduc intr-un raspuns ceva mai incisiv al masinii.

Din pacate motorul si transmisia nu sunt la inaltimea asteptarilor pe care ti le creeaza masina la prima impresie. Propulsorul de pe masina din test este de 1,6 litri, turbo pe benzina, de 180 Cai Putere (CP), cuplat la o transmisie manuala cu sase viteze. Astfel echipata, GTC Astra atinge 100 km/h in 8,3 secunde. Aceasta valoare este relativ modesta pentru ca masina e foarte grea pentru clasa ei: 1.550 kg.

De la o masina atat de aratoasa te astepti sa si sune bine, insa motorul si esapamentul nu iti comunica nicio secunda ca ai 180 CP sub capota. Se aude ca un motor de 1,6 litri obisnuit, aspirat.

Desi Opel a rezolvat o mare parte dintre problemele de timonerie ale cutiilor de viteze, care niciodata n-au functionat niciodata foarte uns, exista inca o diferenta destul de sesizabila intre transmisiile Opel si cele ale Renault si Volkswagen. La Opel schimbarile de trepte nu se fac perfect, ci un pic nefiresc si greoi. Senzatia ca „se putea mai bine” este alimentata si de pozitionarea prea in spate si prea jos a schimbatorului, care nu vine chiar la indemana.

La masina din test am observat ca in treapta a patra schimbatorul vibreaza usor, iar daca tii mana pe el simti cum se invart rotile dintate in cutia de viteze. In toate celelalte trepte nu se intampla acest lucru, schimbatorul nu transmite niciun feedback nefiresc.

Concurenti

Opel GTC Astra are doi rivali redutabili. Primul este Renault Megane Coupe – un pic mai accesibil, dar cu o calitate perceputa in aceeasi masura inferioara, iar al doilea e Volkswagen Scirocco – o masina construita aproape impecabil din punct de vedere mecanic (suspensii, directie, motorizari si transmisii), dar un pic mai scumpa si mai putin practica. Pe lista cu rivali ar putea fi trecut si mai putin conventionalul Hyundai Veloster, indraznetul Kia pro_cee’d si va mai veni pe piata in 2013 Seat Leon SC.

Acestea fiind zise, GTC are locul sau bine definit in acest mare segment al masinilor compacte, in care totusi foarte putine marci s-au aventurat sa ofere o versiune de compacta in trei usi.

Concluzii

Opel GTC Astra are un pret de pornire de 17.555 euro cu TVA, iar o varianta ca cea din test costa putin peste 24.000 euro cu TVA. Astfel pozitionata, GTC Astra este o propunere apetisanta, care beneficiaza de cel mai frumos design din segment, dar este la cativa pasi de a fi alegerea perfecta.

click aici pentru caracteristici tehnice si specificatii ale modelului testat

Opel GTC Astra (sursa - 0-100.ro)
Opel GTC Astra (sursa - 0-100.ro)

comenteaza si pe gmclub

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre