Acasa Kia Kia anunta lansarea unui SUV mai mare decat Sorento prin conceptul Cross GT

Kia anunta lansarea unui SUV mai mare decat Sorento prin conceptul Cross GT

de Adrian Mitrea
Kia Cross GT concept (sursa - Kia)
Kia Cross GT concept (sursa - Kia)

Kia prefigureaza lansarea unui SUV de mari dimensiuni, pozitionat deasupra lui Sorento, prin conceptul Cross GT pe care il va prezenta la Salonul Auto de la Chicago (9-18 februarie). Avand in vedere locul in care isi face debutul, nu este exclus ca noul SUV Kia sa fie dedicat pietei americane, insa sunt sanse mari sa-l vedem si la Salonul Auto de la Geneva o luna mai tarziu (7-17 martie).

Prin intermediul conceptului Cross GT Kia dezvaluie directia pe design pe care o va aborda pe urmatoarele modele, a anuntat producatorul auto coreean. Cross GT este un CUV (Crossover Utility Vehicle) pozitionat peste noua generatie a lui Sorento, mai noteaza Kia.

Grupul Hyundai-Kia a vandut anul trecut 7,12 milioane de vehicule si obiectivul este, pe langa cresterea totala a vanzarilor, lansarea unor modele care sa poata concura cu marcile germane premium. Conceptul Cross GT este unul dintre pasii in aceasta directie.

Hyundai a preluat Kia in 1998, iar de atunci vanzarile acesteia din urma au urcat enorm in SUA si Europa, Kia fiind ani la rand brandul cu cele mai mari cresteri ale vanzarilor pe “batranul continent”. Pe plan mondial obiectivul este 7,41 milioane unitati in 2013.

In prezent, Hyundai si Kia au fiecare propria filosofie de design. Hyundai a introdus in 2009 limbajul de design “fluidic sculpture” (sculptura fluida), iar Kia a introdus in 2006 limbajul numit “the simplicity of the straight line” (simplitatea liniei drepte).

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre