Acasa Curiozitati STUDIU: Albul, negrul si argintiul au fost cele mai populare culori pe masini in 2012

STUDIU: Albul, negrul si argintiul au fost cele mai populare culori pe masini in 2012

de Adrian Mitrea

DuPont World Color Chart (sursa - DuPont)

Albul, negrul si argintiul au fost cele mai populare culori in care au fost vopsite masinile in 2012, la nivel mondial. Europenii s-au incadrat in tendinta globala, cei mai multi (24%) preferand vopsea alba sau alba perlata pentru automobile, depasind optiunile pentru negru (23%), vopsea ce ramane totusi pe pozitia a doua, se arata in deja celebrul studiu de popularitate al culorilor, realizat de producatorul de vopsele DuPont.

  • 1. 23% dintre masinile vandute in 2010 au fost albe/albe perlat;
  • 2. 21% au fost negre;
  • 3. 18% au fost argintii;
  • 4. 14% dintre masini poarta culoarea gri;
  • 5. 8% sunt rosii;
  • 6. 6% sunt albastre;
  • 7. 6% culorile maro/bej;
  • 8. 1% sunt verzi;
  • 9. 1% sunt galbene/aurii;
  • 10. 2% alte culori

In Europa, cele mai populare masini au fost cele albe (24%), iar cele negre (23%) le-au detronat pe cele gri (15%) si argintii (14%),  se arata in studiul DuPont, ajuns la a 60-a editie.

Masinile de culoare neagra au inceput sa piarda teren din 2009 incoace, an in care aceasta vopsea atinsese un maxim in preferintele clientilor de automobile. Fata de ultimii 2-3 ani vopseaua alba/alba perlata a castigat teren, ajungand de pe locul al treilea (in 2010) pe prima pozitie si facand practic rocada cu vopseaua argintie, care era pe primul loc acum doi ani si care a ajuns pe pozitia a treia in 2012.

Culorea gri si-a mentinut pozitia, dar a mai pierdut cota de piata. In schimb, culorile albastru si rosu au crescut cu 1-2 puncte procentuale fata de situatia din 2010, cand erau in scadere fata de anii anteriori. Si culorile maro si bej au castigat teren, cele verzi au fost si mai putin cautate, iar vopseaua galbena/aurie se mentine cu o cota de piata constanta de 1% pentru ultimii ani.

In America de Nord, la fel ca si in Europa, cele mai populare vopsele au fost cele albe (24%) si negre (19%).

In Rusia ordinea preferintelor este similara cu cea din Europa si America de Nord, insa culorile rosu si albastru sunt mult mai raspandite, avand cote de piata de 13%, respectiv 12%, foarte aproape de negru (14%).

In Africa de Sud este intalnita cea mai mare pondere de masini albe (38%) si argintii (20%), in timp ce masinile negre si gri sunt la egalitate cu 13% fiecare.

Lasa un comentariu