Volkswagen lanseaza in toamna modelul Polo Blue GT, primul automobil al marcii cu tehnologie ACT, care dezactiveaza doi dintre cei patru cilindri ai motorului, pentru a economisi carburant, a anuntat producatorul auto german.
Motorul lui Polo Blue GT este un turbo pe benzina de 1,4 litri, ce dezvolta 140 Cai Putere (CP). Cilindrii 2 si 3 sunt dezactivati automat, cand masina nu are nevoie de putere, prin intermediul tehnologiei ACT – Active Cylinder Management.
Volkswagen este primul producator auto care implementeaza aceasta tehnologie pe un motor cu patru cilindri. Pentru motoare mai mari, V8, aceasta tehnologie este intalnita la Audi si Mercedes-Benz.
click aici pentru galeria foto
Polo Blue GT consuma in medie 4,5-4,6 litri de benzina/100 km si emite 105-107 grame CO2/km, in functie de cutia de viteze cu care este echipat (manuala cu sase trepte sau DSG cu 7 viteze, automatizata, cu dublu ambreiaj). Fata de un motor fara tehnologie ACT, acest nou propulsor Volkswagen consuma cu pana la 1 litru/100 km mai putin in conditii ideale – la o viteza de 50 km/h in treapta a treia sau a patra.
Motorul de 1,4 litri TSI cu ACT livreaza un cuplu maxim de 250 Newton-metru (Nm) intre 1.500 si 3.500 rotatii pe minut, fiind capabil sa trimita Polo Blue GT in 7,9 secunde pana la 100 km/h si pana la o viteza maxima de 210 km/h.
Polo Blue GT are roti de 17 inch, difuzor de aer in spate si noi bare de protectie, suspensie coborata cu 15 mm fata de un Polo conventional, scaune sport, ESP, sase airbag-uri si servodirectie electro-hidraulica.
Masina are un pret de circa 20.000 euro cu TVA.