Pasionat sa faca lucruri trainice inca de pe vremea cand a pus umarul la constructia halelor fabricii de anvelope Danubiana din Bucuresti, Heinrich Petra, nascut in Romania pe 6 iunie 1944, a fugit de comunistii romani sperand ca in Germania va fi mai bine. Si a fost. Asa cum singur spune, viata l-a purtat pe un parcurs imprevizibil si, la cei 68 de ani ai sai, priveste cu mandrie in urma la „viata intreaga” in care a lucrat pentru Grupul BMW, avand sansa istorica de a-si pune amprenta decisiv asupra MINI – o marca britanica, cumparata de germani si relansata de un roman. Povestea fascinanta a lui Heinrich Petra curge in interviul de mai jos – un fel de lectie de istorie pe care n-o gasesti in niciun manual.
Heinrich Petra: Sunt sibian. M-am nascut pe 6 iunie 1944. Sunt copilul D-Day. Maica-mea s-a dus in Saliste atunci si deci sunt nascut in Saliste, din cauza razboiului. Familia avea niste locuinte de vara in Sibiel. Gradinita am facut-o in Sibiu, la partea germana. Liceul l-am facut la Lazar, in Sibiu.
Dupa ce am terminat liceul am dat un examen la Cluj. Normal. Daca esti baiat, ce faci? Inginer! Maica-mea este stomatolog, tatal meu este inginer agricol. Dupa razboi, pentru ca familia nu a fost „pe partea buna”, sa spunem asa, parte din familie a fost la canal, unde au fost incuiati, si tatal meu a fost cinci ani cu domiciliul fortat in Apuseni. Apoi a venit acasa.
Revin, eu am fost la Cluj, am dat examen pentru facultate. Eu am vrut sa studiez electronica, dar sistemul comunist… Erau patru sectii la Universitate si au spus 1, 2, 3, 4; 1, 2, 3, 4. Am ajuns la mecanica. N-am studiat ce am vrut sa studiez… Primii trei ani de zile am invatat in Cluj, mi-a placut foarte mult. Am avut posibilitatea sa ma duc la Opera sa aud concerte. A fost Jurgens in Cluj in acea perioada. A fost prima data in viata mea cand am vazut pe cineva din Occident.
Ultimii doi ani de zile i-am facut in Brasov. Cinci ani de facultate in total. Dupa terminarea facultatii a urmat o repartitie. Repartitia nu mi-a placut, ma trimiteau in nu stiu ce raion. Eu voiam sa fac masini, sa dezvolt…
Aveam un prieten care era director la Intreprinderea de Constructii Speciale. El mi-a spus „vino la mine ca eu te angajez”. La Bucuresti. Avea nevoie de inginer. Era cam in ’67-’68. Acolo am facut ceva cu care nu aveam nicio treaba: beton precomprimat, grinzi care se pun peste hale. La fabrica de cauciucuri Danubiana jumatate dintre hale le-am facut eu. Nu stiu ce s-a intamplat cu ele. Sper ca n-au cazut… Sunt trei bucati de beton care se pun impreuna si un cablu care le tine. Am facut astea, apoi am mers la Ploiesti sa construiesc un bazin de decantare la rafinarii, in ’68. Am avut cam 300 de oameni.
Tot atunci am avut un prieten care lucra la ICPAT – Institutul Cercetari Pentru Automobile si Tractoare. M-a invitat atunci directorul Mazarescu. Am vorbit cu el, i-am spus ce vreau sa fac si m-a luat.
Am plecat din Bucuresti chiar in ziua in care a fost adunarea asta mare cu Ceausescu, fiindca rusii voiau sa invadeze Cehoslovacia si a fost mare adunare la Piata Unirii. Am fost acolo si era multa lume. Oamenii n-au fost adunati, au venit singuri. A fost cred ca prima oara cand oamenii au venit singuri la o adunare comunista.
Am ajuns la Brasov. Acolo am stat pana m-am casatorit. Am avut o fetita, am cumparat o locuinta in Brasov. Sotia, Ielke, e din Medias. A studiat mecanica, la fel ca mine. Ne-am intalnit in Brasov. In 1971 am avut posibilitatea sa plecam. Noi am vrut demult sa emigram. Fiindca tatal meu era roman, mama pe jumatate germana, am avut foarte multe cunostinte. (…) Parintii tatalui meu au fost romani, iar cei din partea mamei au fost imigranti veniti la Buzau din Austria, candva, cand s-au construit trenurile in Moldova.
La noi in familie era tot timpul discutia „cand plecam de aici”. Mereu auzeai ca a mai plecat cate unul. Fiecare avea grija sa nu fie ultimul care pleaca. Era o preocupare permanenta. Cum plec de aici?!?
Am o sora care a emigrat in America. Tatal meu avea un frate care inainte de razboi a fost ajutor de ministru si a plecat in America. S-a casatorit cu o americanca. Deci am avut foarte multe informatii despre ce se intampla peste tot.
Adrian Mitrea: Si cum s-a produs ruptura? Marea schimbare…
Heinrich Petra: In 1971 noi am avut o invitatie din Iugoslavia. Chiar la granita cu Iugoslavia traiesc foarte multi romani. Sunt intregi sate romnesti. Ne-a invitat cineva de acolo. Am obtinut pasaport legal din Romania pentru Iugoslavia. L-am primit dupa ce ne-au verificat acasa. Avand in vedere legaturile de familie pe care le avea sotia cu oameni din Germania, ambasada te putea ajuta sa mergi mai departe. Si asta s-a intamplat. Am plecat din Iugoslavia in Germania cu alt pasaport. Asa am ajuns in Germania, in 1971.
Sora mea a ramas in Romania cu mama, a emigrat mult mai tarziu in America. Tatal meu a murit in 1982. Dupa ce a murit el sora mea a emigrat in SUA si mama a venit la noi (in Germania – n.r.) si a trait la noi pana inainte de a muri. A decedat acum un an, la 92 de ani. O varsta onorabila. A avut o viata foarte buna in ultimii ani. A trait in Germania, a avut parte de ingrijiri medicale, tot. A vrut sa fie ingropata in Romania.
Adrian Mitrea: De ce mama a vrut sa fie ingropata in Romania?
Heinrich Petra: Tatal meu e ingropat acolo, la Sibiel. Muzeul de Icoane este finantat de familia noastra. Mama voia sa fie inmormantata acolo. Era deja trecuta pe piatra, insa nu era anul.
Adrian Mitrea: Dumneavoastra unde ati vrea sa va petreceti eternitatea?
Heinrich Petra: Eu zic ca la intrebarea asta mai am timp sa ma gandesc (rade – n.r.).
Adrian Mitrea: Deci nu va bate gandul sa va intoarceti in Romania?
Heinrich Petra: Nu vad de ce, am copiii aici in Germania, nepotii.
Adrian Mitrea: Spuneati ca aveati o fetita cand ati plecat din Romania. Ce face acum? Mai aveti si alti copii?
Heinrich Petra: Am trei copii. Trei fete. Prima e medic, Stefania, are 42 de ani, a doua este Heidrun, are 35-36 de ani. Ea facut Universitatea in Munchen, e Diplom Inginer. A luat-o pe urmele sotiei mele, care este avocata de patente. A avut o firma privata. Cea mica, Marie, are 25 de ani si merge pe geologie, protectia mediului. Lucruri foarte la moda. Am doi nepoti de la prima fiica. A doua inca nu e asa de harnica…
In Germania oamenii se casatoresc foarte tarziu acum, intre 30 si 40 de ani. Acum studiaza mai mult si e o gluma care circula pe aici… Se zice ca acum „copiii stau mai mult la Hotel Mama”.
Eu m-am casatorit la 25 de ani, in 1969. Eu le-am spus: Pana invatati voi, puteti iesi direct la pensie! (rade – n.r.)
Adrian Mitrea: In ce oras ati venit in Germania?
Heinrich Petra: Am primit cetatenia germana, dupa sotie, si apoi ajutor de somaj. Ne-am mutat intr-un mic oras din sudul Germaniei. Acolo am inceput amandoi sa lucram. Am inceput sa lucrez la ZF.
Adrian Mitrea: Sunt cei care acum produc cutii de viteze?
Heinrich Petra: Da, la ei. Atunci erau o firma mica. Am lucrat la plansete, ce invatasem la ICPAT. Mai stiam cate ceva. Am lucrat la ZF pana in 1976-1977. Atunci Prof. Lomann m-a intrebat daca vreau sa ma duc la Universitate. Directorul era Prof. Ziebarth, care venea si el din partea de nord a Romaniei. M-a luat si am fost asistent la Universitate. Predam studentilor si in paralel lucram pentru doctorat. Eram angajatul universitatii, un fel de lector. In 1981 am terminat si de atunci mi-am cautat iar un loc de munca.
Fiindca sotia facea studii tot in Munchen, ca sa devina avocat de patente, atunci am zis sa ne stabilim aici. Am cumparat o casa mica intr-un sat si ne-am cautat de munca. Eu am primit mai multe oferte, iar una dintre ele era de la BMW. Si de atunci, din 1981, am ramas la BMW o viata intreaga.
Adrian Mitrea: Mai tineti minte cat ati dat pe casa?
Heinrich Petra: Da, 300.000 de marci. Am cumparat-o in ’80-’81, cu rate la banca, nu aveam toti banii.
Adrian Mitrea: Am vazut ca Google va leaga numele foarte mult de Valmet Automotive, mai putin de BMW. Spuneti-mi un pic despre experienta cu BMW. V-ati angajat si ati facut… ce?
Heinrich Petra: Am lucrat in cercetare pe directia de noi produse, noi tendinte, ce fel de solutii tehnice vor fi in viitor. Vezi matale Head-Up Display? Primele studii le-am facut un 1982!
„De ce date ai nevoie inainte sa dezvolti o masina?” Stiinta asta nu exista. Specificatiile detaliate ale produsului. Nu exista asa ceva. Atunci am inceput sa facem planificare, spuneam ca trebuie cercetat cutare lucru. Totul trebuia sa fie foarte exact. Am lucrat intr-un departament FMI, un fel de acoperirea riscurilor. Trebuia documentatie prin care sa explici autoritatilor, in caz de ceva, ca ai lucrat cu tehnologie noua astfel incat sa nu te gaseasca vinovat. Ce faci daca se prabuseste un avion? Asta am invatat sa facem, pentru masini, cu cei de la aviatie, care aveau dezvoltata partea aceasta.
In 1982 am tinut un seminar pe tema aceasta in companie. Atunci toti s-au ridicat si au zis ca o asemenea prostie nu vor sa mai auda a doua oara. Astazi fara asa ceva nu mai poti vinde o masina! Deci iata cum s-au schimbat lucrurile. Cat timp trece pana ce o idee devine o solutie. Daca povestesti, nimeni nu te crede. Dar asa a fost. Acum trebuie sa faci multe hartii, multa documentatie tehnica.
Asta se intampla si in productie. Asigurarea proceselor, operatiunilor.
Adrian Mitrea: Cand a avut loc prima schimbare de post la BMW?
Heinrich Petra: In ’82 spre ’83 am schimbat si m-am dus la directia de cutii de viteze si sasiuri, suspensii. Acolo am stat cred ca 4-5 ani de zile si dupa aceea m-am mutat la predezvoltare motoare, pana in 1992. Apoi am ajuns la dezvoltarea completa de vehicul.
Inainte de acest moment nu exista la BMW o organizatie care raspunde pentru o masina in toata complexitatea ei. De la cum o proiectezi, cum o produci, cum o vinzi, finantare, livrare. In acea perioada s-a nascut conceptul acesta. Atunci profesorul Goschel m-a intrebat daca nu cumva as vrea sa fac asta.
Apoi am raspuns de partea de tren de rulare pentru Z3. Apoi am lucrat pentru X5 si Z8. Dupa aceea BMW a cumparat firma Rover. S-a pus atunci problema daca nu cumva se poate dezvolta marca MINI. Si atunci m-au intrebat daca nu cumva as vrea sa ma ocup eu de marca asta. In 1996 am facut primele cercetari sa vedem cum se poate face o masina moderna din MINI.
Masina aflata atunci in productie nu mai era actuala, era prea simpla, nu oferea protectie suficienta in caz de accident, era prea inghesuita.
Am inceput sa dezvoltam masina in Munchen si dupa un an si ceva s-a decis ca ar trebui sa se ocupe englezii de dezvoltare. Dupa inca un an, iar s-au intors sarcinile la noi. Prof. Ziebarth a plecat din companie.
M-au intrebat daca nu cumva vreau sa ma ocup eu de intregul proiect MINI, toata gama a primei generatii sub patronaj BMW. MINI One, Cooper, Cooper S si Cabrio. Nu ma ocupam doar de inginerie, ci si de finantare, de ce bani e nevoie sa dezvolti masina. Am avut in subordine si marketing, tot. Ca sa dezvolti o masina ai nevoie de 60-70 de oameni directi, iar ei la randul lor au alti subordonati. Asta am facut pana am plecat din firma, in 2004.
Adrian Mitrea: Ati prins ceva si din Countryman?
Heinrich Petra: Nu, Countryman a intrat in planuri pentru a doua generatie de MINI. Eu am lucrat la prima generatie, care a fost mai greu de realizat. Motorul a fost nou, toata caroseria era noua. N-am avut nimic de la care sa plecam si era la acel moment o marca noua in Grupul BMW. Mental vorbind era greu sa lucrezi cu oameni doar din BMW pentru ca trebuia sa gandim altfel pentru MINI. Pentru a doua generatie a fost mai simplu un pic.
Adrian Mitrea: Ati avut incredere in acest proiect? Cum ati primit sarcina de a va ocupa de MINI?
Nu m-am speriat deloc. A fost chiar ceva care m-a onorat! Asa ceva nu primesti decat o data in viata… Am facut istorie pentru MINI. Dupa 50 de ani am revitalizat o marca. E ceva care ti se poate intampla doar o data in viata. A doua sansa nu o mai are nimeni. A fost fantastic! Mr. MINI imi spun si acum colegii, fostii colegi.
Adrian Mitrea: Numiti-mi cate un lucru extraordinar si unul care ar trebui imbunatatit la marcile pentru care ati lucrat, la MINI la BMW.
Heinrich Petra: La MINI imi place foarte mult universul marcii. MINI nu este doar o masina. E un stil de viata. BMW e placerea de a conduce. Atmosfera MINI este mai larga, include mai multe aspecte din viata. Ca imbunatatire mi-ar placea sa vad ca oamenii, colegii mei, sa inteleaga cat de multe se pot face din aceasta marca. E un fel de foc, ca un soare. Degaja lumina in toate directiile. BMW, Mercedes-Benz sunt marci mai liniare. MINI o poate lua in orice directie. Mi-ar placea sa se faca mai multe produse MINI si sa nu se extinda doar gama de masini, ci si produsele asociate. De la stilouri pana la un costum cu care sa te imbraci.
In ceea ce priveste BMW, imi place extraordinar de mult designul din ultima vreme. Pentru mine Seria 5 este o masina fantastica la interior si exterior. In ochii mei este cel mai frumos si mai bun BMW. E o masina armonioasa.
Mi-ar placea ca si celelalte modele BMW sa progreseze la fel de frumos. Mi-ar placea ca BMW sa se deschida mai mult catre oameni tineri, sa vina cu lucruri care sa atraga tinerii. Nu doar MINI trebuie sa fie o marca pentru tineri, ci si BMW. Lucrurile au inceput deja sa se miste in aceasta directie si mi-ar placea sa vad si mai mult.
Adrian Mitrea: Care a o fost cea mai mare realizare a dumneavoastra ca inginer?
Heinrich Petra: Cred ca MINI a fost… Totul a fost nou, a fost cel mai greu proiect. A fost frumos pentru ca a avut si are succes, dar a fost enorm de munca, intensiv.
Adrian Mitrea: Spuneti-mi ce faceti la Valmet Automotive, acum.
Heinrich Petra: Exista mai multe divizii la Valmet, patru la numar. Pentru una dintre ele raspund eu: Ingineria. Departamentul meu este responsabil de tot, de la furnizori pana la intrarea in productie si trei luni dupa acest moment. Am cam 300-350 de oameni in subordine.
Adrian Mitrea: Cum decurge o zi lucru?
Heinrich Petra: Avem sedinte pentru a vedea ce se intampla in fiecare proiect. Dupa aceea sunt o serie de intrebari care vin pe e-mail si carora trebuie sa le raspunzi. Ai relatii cu furnizorii, cu clientul. Exista rapoarte saptamanale despre stadiul proiectului si despre ce trebuie facut in continuare.
Adrian Mitrea: Cate ore lucrati pe zi?
Heinrich Petra: Cam zece ore. Sambata si duminica ma mai uit uneori pe e-mail. Acum am totul pe telefonul mobil si e tentant sa vezi ce s-a mai intamplat prin lume. Seara ma mai uit sa vad daca a explodat vreo bomba pe undeva sau daca viata e normala. Unoeri ar fi mai bine sa uiti de mobil doua zile, sa-l arunci pur si simplu…
Adrian Mitrea: Dumneavoastra ati crescut intr-o perioada in care motorul cu ardere interna a suferit transformari enorme. Cum vedeti urmatorii 10-20 de ani ceea ce inseamna propulsie pentru automobile?
Heinrich Petra: Dezvoltarea motorului a fost foarte mare in timpul acesta. Am trecut de la carburator la injectie electronica, injectie directa, supape variabile, turbo. Progresul este enorm. Raspunsul meu are doua aspecte.
Daca politicul va decide ca in viitor nu mai e voie sa mergi in oras cu masini care polueaza, probabil ca o sa avem o combinatie de masini electrice cu extensor de autonomie, cum e Fisker. Cred ca petrol va mai fi multi ani de acum incolo.
Este posibil ca diferentele de tehnologie dintre motoarele diesel si cele pe benzina sa ajunga tot mai mici, sa se intalneasca. Acum ambele motoare lucreaza la presiune mare, au injectie directa, turbo…
Daca hidrogenul va veni pe piata?… Asta vom vedea. Poate vor mai trece 20 de ani. Daca hidrogenul poate fi produs pe cale regenerabila, utilizand electricitatea de care nu ai nevoie, atunci totul e in regula. Asta va mai dura.
Adrian Mitrea: Dar cum vedeti masina 100% electrica?
Heinrich Petra: Eu cred ca masinile electrice au un handicap in ceea ce priveste bateria. Ca sa rulezi 100-150 de kilometri ai nevoie de 18-20 kWh si daca transpui aceasta cifra in greutate inseamna mult. Si costa mult. Momentan, cu tehnica care exista, bateriile ocupa prea mult loc si nu au o capacitate suficient de mare.
Asa ca pentru distante mari ramane in picioare varianta cu motor cu ardere interna pe post de motor propulsor sau generator de electricitate. Cred ca masina electrica este o sulutie pentru orase, pentru distante scurte. Din cauza ca bateriile sunt scumpe, pretul masinilor electrice socheaza cumparatorii.
Sunt de parere ca drumul pe care merge BMW, cu fibra de carbon (CFRP), este foarte interesant. Este o chestiune de cost si de volum. Probabil ca la inceput o sa fie problematic, insa pe termen lung directia e buna. Daca incepi cu tehnologia aceasta, candva vei ajunge sa o stapanesti foarte bine. Inceputul e mai greu.
Probabil ca se va raspandi ideea de car sharing. Cunosc familii aici in Munchen care inchiriaza masina 1-2 ore, cat au nevoie, si dupa o returneaza. Cred ca simtul proprietatii se va diminua. Va fi mult mai multa dinamica in acest sector.
Companiile auto vor invata sa ofere nu doar o masina, ci servicii de mobilitate. Totul integrat.
Adrian Mitrea: Pe forumuri oamenii se plang ca nu se mai fac masini ca alta data? De ce credeti ca spun asta si cum s-a ajuns aici?
Depinde ce fel de oameni sunt. Sunt mai in varsta poate. Daca te uiti la masinile din anii ’50, probabil ca masinile din ziua de azi au pierdut ceva pe partea de caracter. Sa recunosti masina, sa recunosti marca. S-ar putea ca oamenii sa creada ca masinile seamana prea mult intre ele. Nu mai regasesc individualitatea intr-un automobil…
Adrian Mitrea: Cum comentati ritmul acesta foarte accelerat de lansare a unor noi masini, facelift-uri?
Heinrich Petra: Ciclul de viata a unei masini nu s-a schimbat, tot cam sapte ani dureaza. Ce s-a schimbat foarte multe este numarul de variante. Daca ar fi sa vorbim de „vinovatie”, cine e vinovat? Cei care au produs masina sau cei care au cumparat-o? Este aceeasi dilema ca si in cazul oului si gainii.
Daca BMW a lansat X5 si a vazut ca are un succes mai mare decat a asteptat, atunci au aparut X3, X1. A inceput sa dezvolte o familie. Aceeasi treaba este si cu X6. Probabil ca este o idee care va fi dezvoltata. Raspunsul vinde de la piata.
Exagerez un pic, dar uitata-te matale intr-un magazin de bomboane. Pana acum ceva timp existau trei tipuri de bomboane, acum sunt sute. Nici nu mai cunosti tot ce exista pe piata.
Adrian Mitrea: Si nu credeti ca aglomeratia este prea mare pentru client, ca e foarte obositor sa iei o decizie?
E foarte greu sa cunosti ce exista. Daca eu lucrez in industria auto, stiu bine piata. Dar daca ma duc sa caut un televizor… Am nevoie de cateva zile sa inteleg ce exista pe piata. La fel si pentru o masina de spalat si un telefon. Ai nevoie de mai mult timp sa intelegi de ce anume ai nevoie. Aceasta tendinta de diversificare a produselor e ceva ce nu poate fi oprit pentru ca piata cere treaba aceasta.
Adrian Mitrea: Cum v-a influentat felul de a fi lucrul la BMW?
Inveti in firma asta sa lucrezi foarte precis si sa urmaresti scopul. E vorba si de ordine. Foarte rar se intampla lucruri accidentale.
Adrian Mitrea: Se transfera in viata de zi cu zi?
Nu mereu. Iti cade un ziar pe jos si zici „ok, il las acolo si-l iau peste doua ore”. Uneori ai nevoie de asta. Uneori ai nevoie sa mergi la teatru, la film sau la un spectacol de cabaret. E nevoie sa fii in echilibru.
Uneori e nevoie de haos, de o ordine ce pare dezordonata. Din haos poate iesi o idee ordonata. In BMW inveti cum sa extragi repede o idee foarte buna dintr-un haos de date cu care lucrezi.
Adrian Mitrea: Unde credeti ca ati fi fost acum daca n-ati fi plecat din Romania?
Foarte buna intrebare… Probabil ca as fi condus o firma din familie. Inainte de razboi aveam firme in familie.
Eu am inceput in general de la zero. Cand am venit in Germania aveam doar un geamantan. Daca n-ar fi venit razboiul si comunistii poate aveam mai multi bani. Nu stiu daca in acea situatie as fi avut aceeasi consecventa.
Eu cred ca esti mai bun cand iti e foame. Daca esti avut, te intrebi mereu daca sa faci cutare lucru sau nu. Nu stiu daca as fi fost la fel de consecvent ca acum. Imprejurarea te obliga sa te schimbi.
Cumnatul meu a lucrat cu ingineri romani in Germania si oamenii au facut treaba foarte buna. Cand aceeasi echipa a mers in Romania, lucrurile nu mai ieseau la fel de bine. Cand i-a intrebat „de ce?” au spus ca „aici suntem in Romania”. Atunci am inteles ca imprejurarile si oamenii din jurul tau te obliga sa te comporti intr-un alt fel.
De asta spun ca intrebarea dumitale e foarte buna. Nu stiu ce dezvoltare personala as fi avut daca as fi stat numai in Romania. Mi-e foarte greu sa-ti dau un raspuns.
Adrian Mitrea: Ce mesaj anume ati vrea sa transmiteti tinerilor, noii generatii?
Heinrich Petra: Primul lucru este sa ai incredere in tine, ca poti sa faci ceva. Al doilea este sa NU renunti daca ai inceput ceva, sa fii consecvent. Al treilea este sa nu faci compromisuri, pentru ca nu o sa termini niciodata bine.
Incearca sa fii cu tine insuti foarte onest, in ceea ce faci, ca altfel nu ai incredere in rezultatul care apare.
Ca sinteza la ceea ce am spus ar fi ca sansa pe care o ai in viata esti tu personal! Fa tu ceva, nu astepta sa vina cineva sa-ti spuna ce sa faci! Incearca sa pui tu agenda pe masa, nu sa o faca ceilalti pentru tine. Asta e foarte important.
Adrian Mitrea: Ce ati invatat de la tatal dvs?
Heinrich Petra: Independenta. Sa gandesti cu capul. Sa fii independent si sa nu crezi tot ce auzi si citesti.
Adrian Mitrea: Dar de la mama?
Heinrich Petra: Consecventa! Mama era o femeie foarte consecventa. Spre exemplu, facea gimnastica in fiecare dimineata!
Adrian Mitrea: Dupa ce ati plecat si ati dobandit independenta financiara, v-a batut gandul sa va intoarceti in Romania?
Heinrich Petra: In timpul comunismului sigur nu! Dupa aceea am avut copii care au prins radacini in tara asta (Germania – n.r.). In plus, toti prietenii din copilarie au emigrat. Am prieteni in Munchen pe care ii stiu de 50 de ani. Nu imi lipseste nimic aici din ce am avut in Romania. Dupa revolutie am incercat sa ajutam rude ramase in Romania. Am facut pachete, am trimis imbracaminte. Am niste verisori acolo.
Adrian Mitrea: V-ati gandit sa faceti afaceri in industria auto romaneasca?
Heinrich Petra: I-am dat ieri niste carti de vizita lui Alex (Alexandru Seremet, PR BMW Group Romania – n.r.). Daca e o firma care are nevoie de ajutorul meu si am timp, o fac cu multa placere!
Adrian Mitrea: Ati lucrat cu furnizori din Romania?
Heinrich Petra: Da, cu Draexlmaier. Imi livrau cablaje, instalatii electrice. Am fost odata la Pitesti la uzina lor si e foarte moderna. Inainte era o croitorie acolo si arata jalnic, cu becuri palid din loc in loc. Acum e o unitate de productie foarte moderna. In 2003 am fost acolo.
Adrian Mitrea: Care ar fi un top al marcilor si al modelelor preferate?
Heinrich Petra: Daca as vrea ceva „de joaca”, mi-as lua un MINI Cooper S cu transmisie manuala. Automata este pentru oameni care au palarie pe cap (rade – n.r.). A doua masina ar fi Z8 si a treia e Porsche 911, cel nou. E foarte frumos.
Ca marci… BMW e pe primul loc, apoi MINI si Aston Martin.
Adrian Mitrea: Ce masina aveti/conduceti?
Heinrich Petra: Un BMW Seria 3 Touring cu motor de 2 litri turbo diesel de 184 CP, cu transmisie manuala. Prin pozitia pe care am avut-o la BMW eu am la dispozitie o masina cat timp voi trai. Eu primesc si pensie de la compania asta si practic am statutul unui angajat in continuare.
Schimb masina in fiecare an, acum o sa returnez Seria 3 si o sa iau un Seria 5 Touring cu acelasi motor. Imi ajunge, nu imi trebuie mai mult. Dupa ce o folosesc eu un an masina este vanduta ca second hand, „company car”.
Adrian Mitrea: Cum va petreceti timpul liber?
Heinrich Petra: Daca am!.. (rade – n.r.) De obicei merg in vacante cu o rulota autopropulsata, un Fiat. Merg cu sotia in camping, vizitam orase. Am liber o data pe an, cam trei saptamani. In rest mai mergem sambata si duminica prin munti. Mergem la schi iarna. Ai multe optiuni in Munchen si imprejurimi. Sunt multe teatre, muzee, mergem la opera.
Adrian Mitrea: Care vacanta v-a placut cel mai mult?
Heinrich Petra: In Africa de Sud, acum un an si ceva. Timp de patru saptamani am vazut Cape Town, Johanesbourg, animale. A fost o grupa mica, doar 11 oameni, confort maxim. Mi-a placut foarte mult!
Cat am fost la BMW am fost in China, Brazilia, dar nu am apucat sa vizitez prea mult. Uneori am vazut cel mult aeroportul si cum arata orasul de sus.
Adrian Mitrea: Exista ceva ce ati vrea sa-mi spuneti despre care nu v-am intrebat?
Heinrich Petra: Da… Am lucrat in ICPAT in Brasov un an si jumatate inainte de a pleca. Ca sa vezi ce coincidente iti rezerva viata! A fost un vizitator din Germania la ICPAT, prin ’68, si in parcare am vazut un BMW 1602. A fost prima data in viata mea cand am vazut marca asta. Era albastra si m-am uitat la ea mult.
Daca m-ar fi intrebat cineva „poti sa te gandesti matale ca o sa lucrezi in firma asta?”, i-as fi replicat „Domnule, dumneata esti normal sau?…”
Ce vreau sa spun, cu alte cuvinte, este ca se intampla in viata este foarte greu sa planifici. Sunt foarte multe incidente care te misca. In viata nu stai ca la restaurant cand comanzi antreu, apoi felul intai, felul urmator, apoi desert. Nu functioneaza asa.