Grupul german Kirchhoff Automotive inaugureaza pe 25 aprilie la Craiova fabrica ce produce componente de caroserie care ajung atat la uzina Ford din Oltenia, la Fiat in Serbia, dar si la Renault in Turcia. Kirchhoff are fabrici in 16 tari si a anuntat in toamna lui 2011 investitia craioveana, iar productia de test a inceput la finele anului trecut.
Fabrica are la inceput 200 de angajati si va produce in special pentru Ford, insa componentele de caroserie vor ajunge si la uzina Fiat din Serbia si la Renault Turcia. Este prevazut ca numarul angajatilor sa creasca. La eveniment va fi prezent atat CEO-ul grupului, Arndt G. Kirchhoff, cat si si Janusz Sobon, vicepresedinte pentru Europa Centrala si de Est.
Kirchhoff Automotive are 42 de fabrici in 16 tari si dispune de peste 10.000 de angajati. Grupul a inregistrat vanzari de 1,35 miliarde euro anul trecut si si-a propus 1,47 miliarde euro pentru anul acesta.
Pe platforma industriala unde functioneaza uzina Ford din Craiova sunt instalati alti sapte furnizori in afara de Kirchhoff Automotive : BBB, Kautex, Faurecia, SEWS Yazaki, Cooper Standard, Johnson Controls si Magna.
Ford a inceput in august 2011 productia de test a B-Max la Craiova, iar din iunie va incepe productia de volum. La partea de motoare estimarile arata 30.000 de unitati pentru anul in curs si 200.000 pentru anul viitor.
Ford estimeaza ca va produce anul acesta 60.000 de masini la Craiova, iar sub 1% dintre ele, aproximativ 500, se vor vinde in tara noastra. Pentru la anul productia totala este estimata la 105.000 masini, dintre care 2.000 vor ajunge in tara. B-Max costa de la 13.400 euro in tara, iar versiunile cu miaxime dotari se apropie de 20.000 euro. Livrarile incep in septembrie.