Acasa Piata Auto Trimestru slab pentru piata masinilor noi in UE. Inmatricularile au scazut cu 8%, luna martie nu a mai adus asa cifre mici din 1998 incoace

Trimestru slab pentru piata masinilor noi in UE. Inmatricularile au scazut cu 8%, luna martie nu a mai adus asa cifre mici din 1998 incoace

de Vlad Barza

Showroom Auto (sursa - 0-100.ro)

In primul trimestru inmatricularile de masini noi in UE au scazut cu 7,7% iar luna trecuta a fost cea mai slaba luna martie din ultimii 14 ani, arata cele mai noi date ale ACEA. Romania a avut in primele trei luni cea mai mare crestere procentuala (44%), insa piata noastra este de 50 de ori mai mica decat Germania, cea mai mare piata auto din UE. La nivelul celor 27 de state marca Volkswagen si-a crescut cota de piata pana la 12,5%, fiind urmata de Ford, cu 8,3%.

Astfel, luna trecuta au fost inscrise in circulatie 1,45 milioane de masini noi in UE, scadere de 7% fata de martie 2011. In 2006 si 2007 piata era la 1,8 milioane de unitati in a treia luna a anului, insa acum este cu 20% sub acel nivel record.

In primul trimestru piata masinilor noi a scazut cu 7,7%, de la circa 3,6 milioane unitati, la 3,31 milioane. In jumatate dintre tari s-au inregistrat cresteri, cele mai mari fiind in Romania (44%), Finlanda (34%) si Estonia (24%). Recordurile de scadere au fost in Portugalia (-48%), Grecia (-32%) si Franta (-22%).

Germania, de departe cea mai mare piata auto din UE, a fost pe plus, ajungand la peste 770.000 de unitati. Si Marea Britanie a crescut cu circa 1%, la peste 560.000 de unitati. Piata romaneasca, desi a avansat cu 44%, a ramas la un nivel scazut, circa 14.000 de unitati. Ungaria a crescut cu 22%, ajungand la cifre apropiate de Romania, in timp ce Bulgaria a avansat cu 12%.

Din cele 3,31 milioane de masini noi inscrise in circulatie in primele trei luni, cele mai multe au fost marca Volkswagen – 12,5% – si Ford – 8,3%. Trei marci au depasit nivelul de 6%: Opel, Renault si Peugeot, iar Dacia si-a vazut cota scazand de la 1,8%, la 1,7% intr-un an, fiindca si volumele s-au diminuat cu 13%.

Renault a fost brandul care a pierdut cel mai mult cota de piata in ultimul an (de la 8,2%, la 6,7%) in timp ce Peugeot a pierdut aproape un punct procentual (de la 7,4%, la 6,3%). In acelasi interval cota de piata a Volkswagen a avansat de la 11,5%, la 12,5%.

Lasa un comentariu