Germanii de la Continental au parcurs in statul american Nevada aproape 17.000 km cu o masina adaptata pentru a se conduce singura si sunt foarte aproape sa o poata inscrie in circulatie fiindca acest stat este primul al SUA care a instituit reguli clare pentru masinile autonome, scrie USA Today. Mai multe companii, inclusiv Google si Volvo, fac teste cu vehicule care se pot conduce singure, iar autoritatile americane pentru singuranta traficului vor incepe in vara teste cu 3.000 de vehicule pentru a vedea exact in ce mod pot fi acceptate pe sosele masinile ultra-inteligente.
Aproape de a primi numere provizorii
Germanii de la Continental testeaza pe drumurile publice din Nevada un Volkswagen Passat special echipat cu camere si senzori care ii permit sa „vada” obstacolele, sa franeze, sa evite pericolele si sa parcheze fara asistenta umana.
Pentru ca autoritatile din Nevada au publicat deja un set de reguli pentru masinile autonome, Passat-ul celor de la Continental este foarte aproape de a primi drept provizoriu de circulatie pe 17.000 km de drumuri din statul respectiv, dupa ce va fi parcurs acel traseu.
Germanii spun ca, pana la a trece la masini cu totul autonome, trebuie sa parcurgem o serie de etape si sa ajungem mai intai sa avem incredere ca masina se poate conduce singura macar in anumite situatii, cum ar fi blocajele din trafic unde se avanseaza greu dar si mersul cu viteza constanta pe autostrada.
Passat-ul testat are senzori si software de la Continental si poate „vedea” datorita camerelor video si senzorilor daca o alta masina este in fata sau apare brusc din lateral, vehiculul actionand automat frana si reluand parcursul cand este liber in fata. Pilotii de test spun ca masina s-a dovedit viabila si la condusul pe autostrada, interventia umana fiind necesara doar daca soferul vrea sa schimbe banda sau sa depaseasca. La masina testata soferul putea prelua controlul printr-o simpla apasare de buton.
Masinile autonome, un subiect controversat
Masinile capabile sa se conduca singure preocupa multa lume, Ford, General Motors, Volvo si Google fiind cateva dintre companiile care le incearca. Cert este ca in acest deceniu ele nu vor ajunge in numar mare pe sosele, mai ales ca multa lume se teme sa lase condusul pe seama unui computer.
NHTSA, autoritatea americana de siguranta traficului, va incepe studii extinse ale unor aspecte legate de masinile ce se conduc singure, iar din august va testa 3.000 de masini cu optiuni avansate. Se doreste clarificarea unor lucruri legate de aceste masini si de responsabilitatea care i-ar reveni soferului daca o masina autonoma este de vina pentru un accident.
La testele cu masinile capabile sa se conduca singure exista insa in interiorul vehiculului o camera care urmareste miscarile soferului si nu il lasa sa fie cu totul neatent la drum. Ca parte a tranzitiei spre masinile care se pot conduce in orice situatie singure va exista si o etapa in care soferul va trebui sa fie extrem de atent la drum, chiar daca vehiculul sau are capacitatea de a vedea pericolele si de a reactiona.
Subiectul masinilor care se pot conduce singure starneste multe controverse in prezent si va face la fel si pe viitor, fiindca nu s-au gasit raspunsuri multumitoare la intrebarea daca este sigur sa ne lasam viata in mainile unei masini. Acum, aceste masini nu sunt destul de avansate, iar cele existente sunt atat de scumpe, incat nu exista nicio sansa ca ele sa fie atractive pentru cumparatori.
In prezent exista modele care pot frana singure daca detecteaza obstacole la viteze mici, modele care se pot parca singure si altele care avertizeaza soferul in legatura cu tot mai multe pericole din trafic. In anii urmatori ramane ca sistemele care permit masinilor sa comunice intre ele sa se dezvolte rapid, iar un proiect dezvoltat de Volvo propune „trenuri de masini”: plutoane de vehicule care se conduc autonom in spatele uinui vehicul care se afla in fruntea coloanei.