Acasa Industrie Critici dure pentru UE de la producatorii auto locali: Politicile comerciale actuale distrug productia industriala din Europa

Critici dure pentru UE de la producatorii auto locali: Politicile comerciale actuale distrug productia industriala din Europa

de Adrian Mitrea

Angajati BMW (sursa - BMW)
Angajati BMW (sursa - BMW)

Asociatia Constructorilor Auto din Europa (ACEA) cere Comisiei Europene (CE) si statelor membre sa schimbe abordarea atunci cand negociaza acorduri comerciale deoarece politicile actuale distrug productia industriala din Europa. Acordul de liber schimb cu Coreea de Sud este un exemplu despre cum lucrurile NU trebuie facute, iar mizele sunt si mai mari pentru acordurile cu India si Japonia, avertizeaza ACEA. „Nu are rost ca Europa sa foloseasca industria auto pe post de moneda de schimb pentru a primi in loc beneficii indoielnice in alte sectoare”, avertizeaza seful ACEA, Sergio Marchionne, care este si seful Grupului Fiat.

Asociatia spune ca politica de comert a UE ar trebui sa duca la intarirea productiei industriale proprii, nu la abandonarea ei din „motive nepotrivite”.

„Globalizarea este distructiva, dar poate genera si transformare, oferind noi posibilitati de a vinde, furniza si creste. Testul pe care il avem in fata este sa ne adaptam la noile realitati ale competitiei, pastrand si intarind in acelasi timp valorile ce reprezinta fundatia Uniunii Europene”, a declarat Marchionne, intr-un comunicat de presa.

Europa trebuie sa se lupte ca lumea sa devina un teren de joc cu acces si oportunitati egale pentru toti jucatorii implicati, propune ACEA.

„Din pacate, in prezent, suntem foarte departe de asemenea conditii competitive si chiar mai departe de un asemenea echilibru. De fapt ne aflam in situatia bizara in care Europa forteaza acorduri de liber schimb unul dupa altul – si nu mereu cu beneficii mutuale – in timp ce in interior noi suferim de pe urma inflexibilitatilor si altor constrangeri asupra competitivitatii”, a spus seful ACEA.

Potentialii parteneri ai acordurilor de liber schimb vad UE ca un „peste mare ce trebuie prins”, noteaza ACEA. Intrarea este usoara, iar piata este formata din 500 milioane de clienti. In contrast cu aceasta situatie, India are abordari protectioniste pentru piata interna si nu stim cat timp va dura aceasta situatie, spune Asociatia, sustinand ca garantarea unor conditii egale pentru toti este un principiu fundamental necesar.

„Avem uneltele necesare pentru a ajunge acolo si trebuie sa incepem cu demolarea tarifelor de ambele parti, pana cand ele ajung la zero. Pentru anumite cazuri izolate suntem de acord cu tarife diferentiate”, a spus Marchionne.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre