Acasa Saloane Auto Toyota a prezentat varianta hibrida a lui Yaris si spune ca va fi cea mai accesibila masina de acest tip

Toyota a prezentat varianta hibrida a lui Yaris si spune ca va fi cea mai accesibila masina de acest tip

de Adrian Mitrea

Toyota Yaris Hybrid (sursa - Toyota)
Toyota Yaris Hybrid (sursa - Toyota)

Toyota a prezentat primele fotografii si informatii despre Yaris Hybrid, varianta cu propulsie hibrida a modelului de clasa B Yaris, despre care fabricantul spune ca va fi cel mai accesibil automobil hibrid de pe piata. Yaris Hybrid va debuta fizic in premiera mondiala la Salonul Auto de la Geneva, in martie.

In cazul lui Prius si Auris HSD (hibrid) sistemul de propulsie este format dintr-un motor pe benzina de 1,8 litri (99 Cai Putere) si unul electric de 82 CP, puterea maxima combinata fiind de 136 CP.

Sistemul HSD (Hybrid Synergy Drive) a fost redus pentru Yaris Hybrid. Astfel, masina dezvolta un maxim de 74kW/100 CP. Puterea defalcata pentru fiecare dintre cele doua propulsoare (pe benzina si electric) nu a fost anuntata.

Yaris Hybrid dispune de un nou motor pe benzina, de 1,5 litri, de un motor electric mai compact, invertor si baterii mai compacte. Astfel ansamblul este cu 20% mai usor decat in cazul Auris HSD. Volumul ocupat de componentele propulsiei hibride este destul de redus, astfel ca Yaris ofera acelasi spatiu pentru pasageri si portbagaj ca variantele cu motoare diesel sau pe benzina. Fata de acestea, Yaris Hybrid faruri, stopuri si instrumente de bord usor diferite pentru a sublinia latura eco.

In dotarea standard intra aerul conditionat si transmisia cu variatie continua e-CVT.

Emisiile masinii, alte detalii tehnice si performante nu au fost inca anuntate. Toyota Yaris Hybrid va fi disponibila din vara in anumite piete, iar pana la sfarsit de 2012 este asteptata si in Romania. Preturile nu au fost anuntate, insa probabil vor trece de 20.000 euro cu TVA.

Toyota Yaris Hybrid (sursa - Toyota)
Toyota Yaris Hybrid (sursa - Toyota)

Toyota Yaris Hybrid (sursa - Toyota)
Toyota Yaris Hybrid (sursa - Toyota)

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre