Opel a prezentat primele fotografii si infomatii despre SUV-ul de oras (clasa B) Mokka, primul automobil german din aceasta categorie in care pionieri au fost Nissan Juke si MINI Countryman. Opel Mokka va fi disponibil in showroom-uri pana la finalul acestui an atat cu tractiune fata cat si 4×4 si va debuta fizic in premiera mondiala la Salonul Auto de la Geneva din luna martie.
Micul SUV Opel are 4,28 metri lungime si poate transporta cinci pasageri. Mokka va putea fi comandat cu doua motorizari pe benzina si una diesel, toate dotate cu sistem Start&Stop si cuplate standard la transmisii manuale cu sase viteze.
- 1,6 litri benzina, aspirat (fara turbo), 85 kW/115 Cai Putere (CP)
- 1,4 litri benzina, turbo, 103 kW/140 CP, cuplu maxim 200 Newton-metru (Nm)
- 1,7 litri turbo diesel (CDTI)
Propulsoarele de 1,4 litri si 1,7 litri pot fi cuplate si la transmisii automate cu sase viteze, optional.
Mokka vine cu sisteme avansate de asistenta pentru sofer care se bazeaza pe o camera video frontala (Opel Eye), precum si pe una pentru marsarier. In plus, modelul Mokka este prevazut cu scaune ergonomice care au fost certificate de AGR – organizatia germana de experti in sanatatea spatelui (Aktion Gesunder Rucken e.V.). Tehnologia Opel Eye ii asigura soferului acces la diverse functii, cum ar fi avertizare la parasirea neintentionata a benzii de circulatie (LDW – Lande Departure Warning) si cea de-a doua generatie a sistemului de recunoastere a indicatoarelor rutiere.
Ca si alte modele Opel, Mokka ofera optional un suport pentru trei biciclete Flex-Fix de ultima generatie, complet integrat.
„Echipat cu toate aceste functii, modelul Mokka a fost proiectat pentru persoane cu un stil de viata activ si rafinat. Acest aspect se reflecta si in denumirea sa, care a avut ca sursa de inspiratie boabele de cafea rotunde si mici din soiul renumit de cafele Coffea Arabica. Bauturile din extract de boabe de cafea Mocca sunt sofisticate si rafinate, de calitate superioara si pline de energie. La fel ca acestea, modelul Opel Mokka este compact, avand in acelasi timp o atitudine impunatoare”, spune Opel.
Mokka vine standard cu ESP (sau ESC – controlul electronic al stabilitatii), controlul tractiunii (TC), cu sistemul de asistenta la pornirea in rampa (HAS) si cu sistemul de control la deplasarea in panta (HDC).
Versiunile superioare (Enjoy si Cosmo) de echipare vin standard cu jante de 18 inch. Versiunile mai scumpe ale lui Opel Mokka dispun de un sistem de iluminare de ultima generatie, cu fascicul adaptiv (AFL+), care sporeste siguranta in timpul conducerii. Sistemul de iluminare este compus din a treia generatie a sistemului de iluminare cu faruri Bi-Xenon, care include asistentul pentru faza lunga (HBA).