Uzinele auto au fost dintotdeauna expresia unui mecanism industrial sofisticat si bine pus la punct, fie ca vorbim de Dacia sau Ferrari, insa de fiecare data, in fiecare fabrica, intalnesti oameni si lucruri care o fac cu totul speciala. Accesul in uzina de casa a Porsche, Zuffenhausen din Stuttgart, Germania, se face in conditii speciale, iar daca ajungi acolo si ai norocul sa te intampine Volker, un batranel simpatic care a lucrat 37 de ani la Porsche, s-ar putea sa devii la fel de pasionat ca si el de marca asta, chiar daca pana atunci ti-ar fi fost antipatica din cine stie ce motive.
Totul incepe cu un salut hibrid japonezo-german. Volker Spannangel se inclina usor de parca ar fi un asiatic pe care-l doare un pic spatele si ridica mana dreapta in dreptul capului – parca un fel de reminiscenta din armata. E un neamt inalt, usor cocosat demn de batranete, cu fata osoasa, nas proeminent si ochelari de doctor-inginer.
Aparatele foto si telefoane mobile raman intr-un dulap pe care daca vrei sa-l incui si sa pleci cu cheia trebuie sa bagi o fisa de 1 euro. Ca la carucioarele din supermarket.
„Nu e nimic secret in uzina”, spune Volker, insa in Germania este interzis sa fotografiezi pe cineva fara sa ai macar consimtamantul sau verbal. Iti poti inchipui ce ar insemna ca fiecare dintre cei 10 oameni din grupul de vizitatori sa faca poze in care ar aparea 1-2 muncitori. Porsche ar da faliment sau ar interzice pana la urma vizitele in uzina. Solutia de compromis exista deci: ochii vad, lentilele… nu! Acesta este motivul pentru care in acest reportaj am folosit fotografii oficiale.
Rigurozitatea germana e aproape obositoare – de la modul in care se inchid usile halelor pana la liniile de ghidaj trasate pe jos si rosturile gresiei.
In hala in care se asambleaza motoare exista intr-un colt o camera cu podea galbena, scaune din lemn si mese. Arata ca un fel de cantina in care nu mananci, ci te uiti pe pereti. Aici vin angajatii, 5 minute dintr-o ora, pentru a se relaxa. Se pot reculege, da un telefon, odihni. Cele 5 minute/ora sunt platite, spune exclamand laudativ Volker la adresa companiei. Lucratorii mai au si pauze de masa mai lungi, una pe schimb, dar neplatite. Toti din schimbul intai din saptamana aceasta pot manca la cantina uzinei, contra cost, insa pentru schimbul doi cantina e inchisa. Cei din urma isi comanda pizza, isi aduc mancare de acasa, iar saptamana viitoare lucreaza schimbul intai, sa nu existe discriminare. Asta e regula.
Unii dintre ei beau bere. Cu alcool! Volker spune ca germanii nu intrec masura si ca exista un echilibru aproape metafizic de zeci de ani in uzina. Fiecare muncitor are grija ca un coleg de-al lui sa nu intreaca masura si sa puna in pericol munca tuturor.
„Tot ce interzici, oamenii vor fi tentati sa faca”, spune ca un fin psiholog batran ghidul nostru.
Aici la Zuffenhausen se produc toate modelele Porsche, mai putin Panamera si Cayenne, care sunt fabricate in Leipzig. Deci veritabilele Porsche se fac la Zuffenhausen!
Pe linia de asamblare a motoarelor sutele de repere mecanice sunt puse cap la cap manual, in mare parte. Roboti, servomecanisme, scule pneumatice si electrice sunt instrumente de lucru pentru oameni. Fiecare componenta importanta are tiparit pe ea un cod QR ce este scanat inainte ca piesa respectiva sa devina parte a anui motor. Acel cod arde si dispare cand masina va porni pentru prima data, insa in baza de date vor fi stocate informatii pretioase pentru a elimina din timp posibile probleme. Inginerii vor sti ce pistoane exista in X motor care echipeaza Y masina.
Fiecare motor este testat la rece, fiind actionat de un motor electric. In caz ca sunt identificate probleme se face si o testare la cald. Adica motorul este pornit efectiv utilizand benzina. „Uneori este mai ieftin sa faci un alt motor si sa-l arunci pe cel defect, dar la Porsche nu se intampla asta. Propulsoarele defecte sunt demontate si analizate, pentru a vedea daca a fost vorba de un defect exotic, de o eroare de proiectare sau de asamblare”, explica Volker.
In hala e cald si nu sunt „mirosuri tehnice”. Aerul pe care-l respiri e aproape neutru. Muncitorii stau la maneca scurta si in salopeta. Hainele sunt gri integral. Mie, roman ce practica o profesie care-mi permite sa ma imbrac oricum doresc, imi amintesc de uniforma pe care o purtam in scoala primara…
In atelierul de ornamente interioare pasesti cu inima indoita daca-ti sunt dragi bovinele. Pe niste suporti metalici ce seamana cu barele de batut covoare din spatele blocului, in stanga usii de acces, sta pielea. Cred ca sunt peste 200 de vaci acolo, de diferite culori, primite de Porsche de la un furnizor. Volker ne atentioneaza sa nu atingem pielea. E scumpa si nu trebuie sa lasam impuritati pe ea. Mostrele pipaibile sunt pe o panoplie, langa un interior de Porsche demontat si pus bucata cu bucata pe perete.
Sunt sacrificate doar bovine cu varste intre 8 si 10 luni pentru ca pielea trebuie sa fie tanara si nealterata de nimic. Fara sa fie ciupita de insecte sau agatata in gardurile din sarma ghimpata de la ferma. Un muncitor incercuieste cu creta micile imperfectiuni ale pieilor. Doar un specialist si-ar putea da seama care e problema. In multe cercuri albe mie nu mi pare nimic aiurea… Un aparat cu laser masoara toate bucatile din piele, decide ce forme trebuiesc taiate si din care bucata de piele anume pentru ca risipa sa fie cat mai mica. Rezulta resturi inutilizabile in masina, dar Porsche le vinde mai departe catre companii care fac curele, portofele, petice, brelocuri si alte lucruri mici din piele. Volker ne invita sa luam fiecare cate o bucatica din piele de pe o masa cu resturi. O am pe birou in timp ce scriu aceste randuri.
Pielea e cusuta manual. Sunt cateva masini de cusut operate in mare parte de femei. O fata aproape de 30 de ani, cu cercei in nas, buze, urechi, sprancene si probabil si prin alte parti mai putin cunoscute publicului larg coase atenta doua bucati de piele care in scurt timp vor fi puse pe bordul unui 911. E meticuloasa, atenta, si nici nu baga de seama ca noi, cativa vizitatori, o urmarim de cateva minute cu gurile cascate. Are o privire ca de om nebun, fixa, concentrata. Isi misca doar mainile.
O alta femeie pune fetele din usi din plastic in niste suporti care intra intr-o incapare cat o utilitara Ford Transit. Acolo un spray aplica adeziv. Scoate fata de usa si o paseaza colegului din stanga ei care uneste manual pielea, si ea data cu lipici, cu plasticul ce devine in cateva minute o fata de usa scumpa. Toti de aici lucreaza mai concentrat decat cei care asambleaza motoare. Aici e mai usor sa gresesti si asta s-ar vedea imediat pe bordul unei masini de 100.000 euro. Nivelul de personalizare al masinilor este foarte ridicat, astfel ca pot trece chiar si trei luni pana cand de pe linia de fabricatie iese un Porsche identic cu altul.
Pe linia de asamblare finala masinile stau suspendate si cu desuurile expuse. Nu au montate inca aripile si usile. Desi am condus mai multe masini Porsche, si m-am si uitat pe sub unele dintre ele, nu-mi inchipuiam ca esapamentul poate fi atat de complicat. Sub intreaga bara spate sunt doar tevi si tobe, intr-un ansamblu ce pare un fel de rafinarie in miniatura.
Suspensia unei singure roti din spate are atat de multe articulatii cate are un Logan pentru toate cele patru roti. Arata foarte complicat. Multe brate din aluminiu, bucsi, pivoti, arcuri, amortizoare.
Baietii astia de la Porsche, inginerii, nu muncesc doar pentru Porsche. Multi producatori auto apeleaza la ei ca sa le conceapa sau sa le rafineze proiectele viitoarelor masini. Prima generatie Opel Zafira a fost inginerita de Opel cu ajutorul Porsche, la fel si smart fortwo. Sunt mult mai multe, dar n-am retinut toata povestea pe care ne-a spus-o Volker. Unele sunt chiar proiecte confidentiale. Imi imaginez ca Ferrari nu s-ar mandri ca are suspensii reglate de Porsche…
Am mers deja cativa kilometri pe culoarele din uzina, echivalentul a vreo 5-6 statii de autobuz. Volker nu pare nici obosit, nici plictisit, dar are suficienta experienta cat sa-si dea seama ca noi, vizitatorii, o mana de jurnalisti din Europa Centrala si de Est, am ajuns la capatul puterilor. Oricum, nu acesta este motivul pentru care n-am vazut si alte departamente, cum ar fi vopsitoria. Nici nu e deschisa publicului, dar nici n-am mai fi putut, oricat de fascinant ar fi fost tot ce am vazut pana aici.
Prind cateva minute sa vorbesc cu Volker intre patru ochi. Il intreb, evident, ce Porsche conduce. Imi spune ca are o Fabia si un Tiguan.
„Nu-mi mai permit sa tin un Porsche. Oricum, foarte multi ani m-am ocupat de fan-cluburile Porsche din lume si am condus anual minimum 35.000 km un Porsche. Sunt niste masini fantastice!”, exclama Volker usor melancolic, dar satisfacut, cu un punct de albeata in coltul gurii, semn ca ne-a vorbit ore in sir din inima, pasionat.
Din cauza oboselii si fascinat ca un copil de tot ce am vazut acolo am uitat sa intreb cum poti sa ajungi sa faci turul uzinei ca simplu turist. Sunt convins ca se poate. Am gasit apoi pe net ca acelasi program pe care l-am avut si noi, jurnalisti din cateva tari emergente, costa 555 euro si include vizita in uzina, un test drive de o jumatate de zi cu un automobil Porsche si o masa pe cinste.
